Unde Doamne-i pocăința, vremurilor când plângea,
Și cel mic... dar și bătrânul, ne-ncetat ce mijlocea,
Când în focul rugăciunii, coborai prin Duhul sfânt,
Ca să-ți întărești poporul, ce avea un legământ.

Unde este-acea cântare, ce pe loc ea dezlega,
Lanțurile răutății... numai cu puterea Ta,
Căci un duh de vrăjmășie, dezbinare a sădit,
A adus cu el mândria, și cârtire-a zămislit.

Unde-s lacrimile care, fericire aduceau,
Unde este cercetarea, de ce azi creștinii stau,
Ca și stâncile de piatră, când aud cuvântul Tău,
Strigă-te de biruință, nu se-aud sfânt Dumnezeu.

Unde este unitatea, mai demult care era,
Dragostea ce-n adunare, orice frate ea unea,
Căci se vede azi cântarul, cei săraci și cei bogați,
Cei sătui dar și flămânzi, care sunt de mulți uitați.

Se mai vede lăcomia, căci spre Tine nu se-aud,
Strigăte în rugăciune, gândurile-n lume fug,
Doar prezența cea trupeasca, vine astăzi la-nchinat,
Însă inimile-afară, strâng comori neîncetat.

Se aleargă după faimă, în mai multe misiuni,
Căci în ele sfânt Isuse, nu faci astăzi Tu minuni,
Nu se vede vindecarea, mai demult ce o făceai,
Printre gâturile-ntinse, nu cobori de sus... din Rai.

Nu cobori unde au slavă, oamenii cei îngâmfați,
Nu cobori unde nu este, unitate între frați,
Nu cobori unde nus lacrimi, unde nu privesc în sus,
Cei fățarnici ce-și dau nume, că sunt frați ei cu Isus.

Nu cobori unde-i prezentă, lumea azi în adunări,
Unde haina-i ștampilată, ce-ți aduc ți-e ocări,
Unde nu se mai insistă, să primească Duhul sfânt,
Unde sunt lipite inimi, și priviri... doar de pământ.

Dar trăirea ce odată, te vedeai doar Tu în ea,
Unde este astazi Doamne, cei din jur n-o pot vedea,
Azi trăiește fiecare, pentru el doar zi de zi,
Case mari... hambare pline, uită a se mai smeri.

Spun că-i binecuvântarea, ce-i venită doar de sus,
Uită că Tu doar o haină, ai avut sfinte Isus,
Plini de glume nesărate, stau la masa celor răi,
Sunt legați de-atâtea patimi, ce le-ascund... spun că-s ai Tăi.

Dar... noi știm c-a Ta putere, fără margini este ea,
Dragostea nemărginită, este tot numai a Ta,
Poți chiar azi în adunare, inimi ca să despietrești,
Slava Ta ca să se vadă, și că Tu... în mijloc ești.

Poți aduce iarăși vremea, cercetării ce-aduceai,
Când strigau bătrânii noștri, printre ei când coborai,
Poți s-alungi azi amăgirea, ce poporu-a rătăcit,
Să se-audă rugăciunea, chiar până în infinit.

Fă din dragoste-o minune, să se vadă slava Ta,
Însoțește și lucrarea, să aducă rod și ea,
Însoțește și cântarea, și cuvântul Tău mereu,
Ca să știe lumea-ntreagă, că doar Tu ești Dumnezeu.
Amin