Ah, ce chimval... ce sunătoare ascuțită
Ce sunet trist și deranjant
Un vas ciobit întruna spart...
Un ulcior neimportant
Aș fi făr' de iubire...

Ce iscusință în cuvânt
Ce artă în vorbire...
Se-adună îngeri ascultând
Un zăngănit, de fapt, mi-e întregul cânt
Fără iubire...

Toată știința de-aș avea
Și toată înțelepciunea lumii
Ca frunza-n toamnă m-aș usca
Ar putrezi coroana mea
Fără iubire...

Și taine sfinte din Cuvânt...
De-aș ști chiar totul despre Tine
O profeție de-aș putea
A înțelege, a descifra...
Un munte de aș ști muta
Doar prin credință
Nimicu' în mine ar trona
Nimic n-aș fi în sinea mea
Fără iubire...

Averea toată de mi-aș da
Ca cei săraci să aibă fericire
Și trupul de mi-ar fi zdrobit
De m-aș lăsa ca să fiu ars sau chinuit...
Nimic nu sunt de n-am iubit
Tot ce-am făcut... n-a folosit
Fără iubire...

Inima de nu mi-ai încerca
De nu mi-ai îndrepta menirea...
Ce-aș fi far' Tine-n viața mea
Și fără de iubire... ?

Din bunătatea Ta de n-aș primi
în fiecare dimineață...
Când zorii iarăși se deschid
Iar Duhul Tău e plin de viață...
Prin bunătate mi-ai zdrobit
Și eul și-ngâmfarea...
Mi-ai arătat cam cine sunt
Și de ce aș fi în stare...

Când toate aici se vor sfârși
Când limbile nu vor mai fi
Și cunoștința va-nceta
Ce a fost ascuns va fi văzut...
Se va vedea...
Că-n parte am cunoscut
Oglinda se va lumina...
Și chipu-ntunecos va dispărea...

C-aici a fost... dar prea puțin
Aici iubirea se năștea...
Ca un copil creștea și ea
Spre alte zări spre cer senin
Abia atunci cunoaște-voi deplin
Ce e iubirea...