Ai murit pe cruce
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 21/07/2022

Ai murit pe cruce, viața Tu ți-ai dat,
Ca să fiu eu astăzi, fiu răscumpărat,
Ai plătit cu sânge, și păcatul meu,
Ca să fiu eu astăzi, fiu de Dumnezeu.

Pe un lemn durere, Tu ai îndurat,
Ca să fiu eu astăzi, de Tatăl iertat,
Ți-ai dat Doamne viața, făr-a murmura,
Ca să am eu parte, de-ndurarea Ta.

Ai murit în chinuri, ai fost chinuit,
Ca să simt iubirea, ce mi-ai dăruit,
Ai fost și de bice, Doamne Tu bătut,
La sfârșitul vieții, să-mi dai început.

Ai fost și cu pietre, Domnul meu... lovit,
Gurile mai rele, te-au batjocorit,
Să am mântuire, Tu doar ai tăcut,
Să văd cât pe mine, m-ai iubit de mult.

Ai lăsat și slava, îngerii cântând,
Ca să duci păcatul, Doamne pe pământ,
Ca să duci povara, ce n-a fost a Ta,
Er-a omenirii, era și a mea.

Ai fost Tu la moarte, mai demult împins,
Azi să am putere, să nu fiu învins,
Ai ales Calvarul, cerul l-ai lăsat,
Sa-mi dai mie viață-n locul minunat.

Fără nici-o vină, Doamne ai murit,
Să te-ntorci... o clipă, Tu nu ai gândit,
Ca să fiu eu astăzi, pe-al Tău braț purtat,
Din eterna moarte, ca să fiu salvat.

Toate pentru mine, Doamne le-ai făcut,
Dar și astăzi lupta, devine-un trecut,
Totul pentru mine-n ceruri ai lăsat,
Să port eu un nume, fiu de Împărat.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 269
Opțiuni