Mi-e-așa de dor
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 16/07/2022

Mi-așa de dor de-o zi de fericire,
Vre-o dată care nu se va sfârși,
Mi-așa de dor de marea mea iubire,
S-o strâng în brațe mult eu mi-aș dori.

Mi-așa de dor de clipe fără margini,
În care bucuros voi plânge eu,
De vremea petrecută împreună,
Cu Sfântul și iubitul Dumnezeu.

Mi-așa de dor de razele de soare,
Ce n-au ele vre-o dată un apus,
De-odihnă cea adânc odihnitoare,
Ce-i doar la pieptul scumpului Isus.

Mi-e dor de străzi ce-or fi strălucitoare,
Pe care doar cu El mă voi plimba,
Mi-e dor de clipa când privirea blândă,
Pe fața mea duios se va plimba

Mi-e dor să-L țin de mână-ntotdeauna,
Mi-e dor de zile doar de bucurii,
Să fiu aprins în focul de iubire,
Ce arde doar în dragostea dintâi.

Mi-e dor și nu aș vrea vre-o dată dorul,
Să-și stingă a sa flacără de dor,
Doar el îmi dă azi aripi să-mi iau zborul,
Spre Cel care întruna azi... . doar zbor.

Mi-e dor de tot ce este sus acasă,
Mi-e dor de al meu Mire-mpărătesc,
Să-i spun Lui niciodată nu mă satur,
Că eu numai pe El mult îl iubesc.

Mi-e dor și astăzi dorul arde tare,
Atins să fie-aș vrea de Dumnezeu,
Aștept cu nerăbdare ziua-n care,
Vom fi o veșnicie... . El și eu.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 249
Opțiuni