Mi-e-aşa de dor, Slăvitule-mpărat,
De-mpărăția Ta cea luminoasă,
Și de Cetatea sfântă, glorioasă,
Care coboară-mpodobită din înalt
Ca o mireasă!

Mi-e-aşa de dor de râul cristalin
Cu apa vieții lină, curgătoare,
Mi-e dor de zorile fermecătoare
Și de Cetatea Păcii Cerului senin,
În sărbătoare!

Mi-e-așa de dor să Te aud şoptind,
Să-aud ecoul sfânt al vocii Tale
Cu intonări de note triumfale,
De trâmbiţe răsunătoare de argint,
Și de chimvale.

Mi-e dor s-aud, Isuse, lângă mal,
În zorii zilei paşii-Ţi prin grădină,
Nu lângă sălciile ce suspină,
Ci dincolo de nori, la malul de cristal
Și de lumină.

Mi-e dor de clipa când pe-al slavei nor,
Isuse, vei veni din înălţime,
Ca să ne iei spre zările senine...
Mi-e-așa de dor, Isuse, oh, mi-e-așa de dor,
Mi-e dor de Tine...