Mărturisește viața-mi despre Tine?
Mă mai gândesc să fac și eu ceva pentru Împărăția Ta?
Sau delăsarea e stăpână
și râvna e lăsată-n urma mea...

Când trec... m-aplec la floarea din cărare?
Mai curge-n mine Sfântul Tău izvor?
Mai am urechea pregătită
să aud ce Duhul-mi spune încetișor... ?

Mai am oare voință-n mine
să împlinesc cu fapta mea credința?
Sau... prea ușor, sau... prea puțin
se vede-n mine pocăința...

Ce urme las?
Ce gânduri stârnesc în mintea celor dimprejur... ?
Semăn în jurul meu viața?
Sau... tot mereu același caracter obscur...

Aduc eu pacea
în casa-n care pășesc adesea
sau război?
Las frumusețe în urma mea?
Mireasmă? Sau urme pline de noroi?

Sunt bucurie pentru-un suflet
care-n singurătate-și duce ziua tot mai greu?
Sunt mâna ce se pune în mișcare
fără să aștepte vreun trofeu?

Spun vorba aceea plină de înțelepciune
care să aducă liniștea?
Sau acră mi-a rămas vorbirea,
și nici nu-mi pasă de-i așa...

Sunt dulci cuvintele? Frumoase?
Sunt pentru alții har venit de sus?
Sau despre mine-mi este vorba,
de mine doar mai am de spus...

Putea-voi eu să fiu o mângâiere,
un sprijin de nădejde, un alin?
Pentru acel ce suferă-n tăcere,
’necându-se într-un suspin?

Mai port cu mine azi lumina
sau am ascuns-o sub obroc demult?
Mai merg pe mijloc de cărare,
sau tot pe margini încă sunt...