Cine-a crezut in ce ni se vestise,
Sau bratul Domnului a cunoscut?
Chiar de la inceput, de cand venise,
Ca o odrasla slaba a crescut.

Ca un Lastar ce creste in pustie,
Prin frumusete nu ne atragea,
Nu stralucea decat in modestie,
Placut la-nfatisare nu era.

Om al durerii si al suferintei
A fost de toata lumea parasit,
Invesmantat in haina umilintei
L-am ignorat si L-am dispretuit.

Si totusi, suferinta ce-a purtat-o
A fost a noastra; fiindca ne-a iubit
Durerea noastra-asupra Lui a luat-o,
Nu pentru vina Lui a fost lovit.

Ci pentru noi a fost strapuns pe cruce,
Vinovatia noastra a purtat,
Pedeapsa, care pace ne aduce,
El a primit-o, si ne-a vindecat.

Mergeam pe drumul nostru in nestire,
Cu totii rataceam ca niste oi,
Insa, a noastra grea nelegiuire
Pe El a pus-o Domnul, nu pe noi.

Ca mielul dus inspre macelarie,
Si ca o oaie muta, n-a rostit
Nici macar un cuvant de vrajmasie
Cand a fost chinuit si asuprit.

Prin judecata si prin apasare
El a fost luat, dar cine a crezut
Ca moartea Lui a fost ispasitoare
Pentru poporul care L-a vandut?

De cel bogat I-a fost sapat mormantul,
Si groapa I-a fost pusa intre rai,
Macar ca nu I-a fost viclean cuvantul
Si n-a mers pe-a nelegiuirii cai.

Domnul a hotarat ca sa-L zdrobeasca
Prin suferinta... Dar prin jertfa Sa,
Samanta de urmasi ce-o sa-odrasleasca
O va vedea, si se va bucura.

Si va simti atunci inviorarea
Prin rodul muncii sufletului Lui
Cand multi primi-vor binecuvantarea,
O stare dupa voia Domnului.

De-aceea cu cei mari Ii voi da parte,
La loc cu cei puternici si-naltati,
Caci pentru pacatosi S-a dat la moarte
Si S-a rugat pentru cei vinovati.