A mai trecut un an...
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 04/01/2022
A mai trecut un an, pe drumul vieții mele,
Un an de biruință, de multe bucurii,
Care-a sădit samânța, acea a fericirii,
Ce mi-a-ntărit speranța, că în curând revii.

A mai trecut un an, cu multe ne-mplinite,
A mele jurăminte, la Tine ce-am adus,
Să-mi cer aș vrea iertare, că n-am venit la cruce,
Să mă proștern în grabă, ca să mă ierți Isus.

A mai trecut un an, în car de biruință,
Din el m-ai scos căci Doamne, a fost atât de greu,
Ești vrednic de mărire, de laude întruna,
Să-ți cânt sub clar de luna, aș vrea Isus mereu.

Dar vreau chiar și sub soare, când razele coboară,
Să-ți cânt eu numai Ție, oriunde eu aș fi,
În timpul ce-mi stă-n față, n-aș vrea să rămân singur,
Să-mi fie-n doi vreau timpul, cu tine l-aș dori.

Să trec cu biruință de tot ce-mi stă în cale,
De văile cuprinse, de-al fricii reci fiori,
Să trec și de ispite, ce îmi aduc doar lucruri,
Ce pentru cer vre-o dată, ele nu au valori.

Aș vrea Doamne în anul, ce-i dăruit de Tine,
Să-mbrac neprihănirea, sfințirea să o-mbrac,
Și când îmi amuțește-al meu glas în rugaciune,
Să-ngenunchez la cruce, eu doar s-aștept... să tac

S-aștept acea strigare, de mulți ce-i așteptată,
Atât de mult Isuse, eu astăzi îmi doresc,
Să treacă cât mai iute, toți anii mei din viață,
Căci singura dorință, e cea să te-ntâlnesc.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 739
Opțiuni