Nu renunța
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 07/10/2021
Nu renunța într-o zi cu furtună,
Când soarele-i rece și norii sunt gri,
Aleargă spre locul ce-i plin de căldură,
Lumina divină în el vei găsi.

Acolo răsare o rază de soare,
Străbate și norii și griul întins,
Mânia furtunii încet ea o stinge,
Și focul din ea ce-i năvalnic e stins.

Nu renunța într-o vreme venită,
Cu planset... suspine și lacrimi de dor,
Căci vremea se trece... în urmă rămâne,
Tot greul ce spui că nu-ți este ușor.

În urmă rămâne durerea chiar dacă,
Adânc a săpat ea în inima ta,
Căci timpul te-nvață și graiul durerii,
Să poți ca în viață durere-a răbda.

Nu renunța când umbrește pământul,
Cu umbrele sale răcnind un adânc,
Un susur ascultă, de sus ce coboară,
El pace aduce căci este doar blând.

Aduce și liniștea care lipsește,
Când șoaptele tulbură gândul slăbit,
Căci susurul vine din Cel ce-i puterea,
În greul din vremea ce azi a venit.

Nu renunța căci sfârșitul azi strigă,
Se-aude întruna, aduce-ncurând,
Acel început care azi e aproape,
De cei ce-l așteaptă spre el alergând.

Vine îndată și vremea dorită,
De inimi supuse ce bat azi mereu,
În pieptul acelor ce au o nadejde,
Că vine-ntâlnirea c-un sfânt Dumnezeu.

Nu renunța, tu azi lasă să-ți umple,
Și ție bătai-acel gol ce îl ai,
Căci vrea să-ti aducă nădejdea și visul,
Ce nu-i doar un vis, este locul din rai.

Zboară... visează căci el te va duce,
Pe culmea speranței, acel vis adus,
De inima-n piept cu putere ce bate,
Aleargă... căci ținta din vis... e Isus.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 472
  • Export PDF: 1
Opțiuni