Te-ai întrebat?
Te-ai întrebat așa, vreodată,
În drumul tău, la vre-un popas
De ce cu lacrimi e udată,
Nădejdea ce ți-a mai rămas?
De ce ți-e dat să porți pe cale,
Atâta greu și mult suspin?
De ce povara ta-i mai mare,
Și pe cărare atâția spini?
De ce atâtea lacrimi, oare,
Pe-obraji se prăvălesc mereu,
Și rând pe rând, tot ce-ai sub soare,
Se năruie pe drumul greu?
De ce atâta umilință
Și-atât de aspru chinuit?
De ce scuipat pentru credință?
De ce așa batjocorit?
De ce în lumea asta mare
Nici un culcuș nu-ți poți găsi?
Toți te alungă, nimeni n-are
Un loc și pentru tine-aci...
De ce e Pavel oare-n lanțuri
Și glasul lui e amuțit?
De ce sunt aruncați în șanțuri
Cei ce pe Domnul L-au iubit?
De ce afară din cetate,
Ștefan cu pietre e lovit?
De ce și blândul Ioan, departe,
Pe Patmos astăzi e gonit?
De ce și Petru are-o cruce?
De ce și Iacov un calvar?
Toți oare trebuie să urce
Al Golgotei cumplit hotar?
Te-ai întrebat, așa, vreodată,
În drumul tău, la vre-un popas,
De ce cu lacrimi e udată
Nădejdea ce ți-a mai rămas?
***
Dar nu uita, că toate, toate,
Durerile-acestui pământ
În slavă, dincolo de moarte,
Se vor schimba în alb veșmânt.
E-atâta binecuvântare
În drumul greu pe care treci:
Să știi că rana ce te doare,
Te va încununa pe veci.
O, de-ai pricepe astăzi harul,
Primind în tine-așa puteri
Să bei pân’ la sfârșit paharul,
Acestor clipe de dureri!
Cu cât mai greu drumul îți pare
Și chinul cât mai nesfârșit,
Cu-atât slava-ți va fi mai mare
Și numele-n cer mai cinstit.
Au dat cu pietre azi în tine?
În schimb cunună vei primi!
Te-au pălmuit cu mâini haine?
Isus chiar te va răsplăti!
Se vor sfârși aceste plângeri...
Și sufletu-ți eliberat
Se va-nălța păzit de îngeri,
Spre Tronul Celui Preaînalt...
Și-atunci, în clipa-ceea mare,
Când poarta de mărgăritar
Se va deschide larg în cale,
Spărgând al vieții hotar,
Orbit de atâta slavă-n față,
În pragul ei îngenuncheat,
Vei mulțumi smerit că-n viață
Așa mult ai îndurat.
Vei înțelege-atuncea harul
De-a fi primit cândva puteri
Să bei pân’ la sfârșit paharul
Acestor clipe de dureri!
În drumul tău, la vre-un popas
De ce cu lacrimi e udată,
Nădejdea ce ți-a mai rămas?
De ce ți-e dat să porți pe cale,
Atâta greu și mult suspin?
De ce povara ta-i mai mare,
Și pe cărare atâția spini?
De ce atâtea lacrimi, oare,
Pe-obraji se prăvălesc mereu,
Și rând pe rând, tot ce-ai sub soare,
Se năruie pe drumul greu?
De ce atâta umilință
Și-atât de aspru chinuit?
De ce scuipat pentru credință?
De ce așa batjocorit?
De ce în lumea asta mare
Nici un culcuș nu-ți poți găsi?
Toți te alungă, nimeni n-are
Un loc și pentru tine-aci...
De ce e Pavel oare-n lanțuri
Și glasul lui e amuțit?
De ce sunt aruncați în șanțuri
Cei ce pe Domnul L-au iubit?
De ce afară din cetate,
Ștefan cu pietre e lovit?
De ce și blândul Ioan, departe,
Pe Patmos astăzi e gonit?
De ce și Petru are-o cruce?
De ce și Iacov un calvar?
Toți oare trebuie să urce
Al Golgotei cumplit hotar?
Te-ai întrebat, așa, vreodată,
În drumul tău, la vre-un popas,
De ce cu lacrimi e udată
Nădejdea ce ți-a mai rămas?
***
Dar nu uita, că toate, toate,
Durerile-acestui pământ
În slavă, dincolo de moarte,
Se vor schimba în alb veșmânt.
E-atâta binecuvântare
În drumul greu pe care treci:
Să știi că rana ce te doare,
Te va încununa pe veci.
O, de-ai pricepe astăzi harul,
Primind în tine-așa puteri
Să bei pân’ la sfârșit paharul,
Acestor clipe de dureri!
Cu cât mai greu drumul îți pare
Și chinul cât mai nesfârșit,
Cu-atât slava-ți va fi mai mare
Și numele-n cer mai cinstit.
Au dat cu pietre azi în tine?
În schimb cunună vei primi!
Te-au pălmuit cu mâini haine?
Isus chiar te va răsplăti!
Se vor sfârși aceste plângeri...
Și sufletu-ți eliberat
Se va-nălța păzit de îngeri,
Spre Tronul Celui Preaînalt...
Și-atunci, în clipa-ceea mare,
Când poarta de mărgăritar
Se va deschide larg în cale,
Spărgând al vieții hotar,
Orbit de atâta slavă-n față,
În pragul ei îngenuncheat,
Vei mulțumi smerit că-n viață
Așa mult ai îndurat.
Vei înțelege-atuncea harul
De-a fi primit cândva puteri
Să bei pân’ la sfârșit paharul
Acestor clipe de dureri!
Statistici
- Vizualizări: 7055
- Export PDF: 80
- Recomandări email: 1
- Favorită: 1
- Comentarii: 2
- Gramatical corect
- Cu diacritice
- Conținut complet
Opțiuni
Isaia 61:1 „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război, izbăvirea;
Te-ai întrebat aşa vreodată..?
Te-ai întrebat aşa, vreodată în drumul tău la vreun popas
De ce cu lacrimi e udata, nădejdea ce ţi-a mai rămas...?
De ce ţi-e dat să porţi pe cale, atîta greu, şi mult suspin ?
De ce povara ta e mare, si pe carare-atîţia spini?
De ce atâtea lacrimi, oare, pe-obraji, se prăvălesc mereu ?
Şi rînd pe rînd, tot ce-ai sub soare , se năruie... pe drumul greu
De ce atâta umilinţă, şi-atât de aspru chinuit ?
De ce scuipat pentru credinţă...? de ce aşa batjocorit....?
De ce în lumea asta mare nici un culcuş nu-ţi poţi găsi?
Toţi te alungă, nimeni n-are un loc, şi pentru tine-aci
De ce e Pavel oare-n lanţuri şi glasul lui e amuţit?
De ce sunt aruncaţi in lanţuri cei ce pe Domnul l-au iubit?
De ce afară din cetate, Ştefan, cu pietre e lovit ?
De ce şi blândul Ioan departe, pe Patmos, astăzi e gonit?
De ce şi Petru are-o cruce...? de ce şi Iacov un Calvar..?
Toţi oare trebuie să urce, al Golgotei cumplit hotar ?
Te-ai întrebat aşa vreodată, în drumul tău, la vreun popas
De ce cu lacrimi e udată nădejdea ce ţi-a mai rămas...?
Dar nu uita, că toate..., toate durerile-acestui pământ
În slava dincolo de moarte, se vor schimba în ALB veşmânt
E-atâta binecuvântare în drumul greu, pe care treci
Să ştii că rana ce te doare... te va încununa pe veci....
Oh! de-ai pricepe astăzi harul, primind în tine-aşa puteri
Să bei pân la sfârşit paharul, acestor clipe de dureri.
Cu cât mai greu drumul iţi pare şi chinul cât mai nesfârşit
Cu-atât slava-ţi va fi mai mare şi numele-n cer mai cinstit
Au dat cu pietre azi in tine...., in schimb, cununa vei primi
Te-au pălmuit cu mâini haine..., ISUS, chiar, te va răsplati
Se vor sfârşi aceste plângeri ..., şi sufletu-ţi eliberat
Se va-nălţa păzit de îngeri, spre tronul Celui Prea Înalt
Şi-atunci .., în clipa-aceea mare, când poarta de mărgăritar
Se va deschide larg în cale , spărgând al vieţii hotar
Orbit de-atâta slavă-n faţa , în pragul ei îngenunchiat
Vei mulţumi smerit că-n viaţă aşa mult , ai îndurat
Vei inţelege-atuncea harul , de-ai fi primit cândva puteri
Să bei pân la sfârşit paharul acestor clipe de dureri.