Ascultă Doamne ruga...
Autor: Maria Luca  |  Album: Cuvinte pentru suflet  |  Tematica: Lauda si inchinare
Resursa adaugata de maria23luca in 11/02/2017
Ascultă Doamne ruga ce se-nalță
Din trupul meu plăpând și obosit. . .
M-am prăbușit sub teamă și povară
Și am uitat că veșnic m-ai iubit. . .

M-au troienit îngrijorări Părinte
Și valuri au bătut să mă doboare. . .
Prin noapte-am rătăcit fără de țintă
Și am uitat că Tu ești Veșnic Soare. . .

Dar azi Te chem. . . mi-e dor de Tine, Tată
De vocea Ta în dulce părtășie. . .
Să îmi vorbești prin Duhul. . . să Te-ascult
Și să-mi aduci în suflet bucurie. . .

Te chem în rugă. . . iartă-mi neputința
Căci slab sunt Doamne și așa de mic. . .
Mă doare orice spin din drumul meu
Căci fără Tine nu însemn nimic!

Ascultă Doamne ruga ce se-nalță
Din trupul meu plăpând și obosit. . .
Mai dă-mi un semn. . . atinge-mă Părinte
Să înțeleg că veșnic m-ai iubit!

Vulcan-12-01-2017
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1368
  • Export PDF: 3
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni