A fost o zi când, obosit,
Prea obosit de alergare
M-am așezat la poala crucii
Și ochii mi-am țintit spre zare
Iar undeva-nlăuntrul meu
Un dor a prins să-nmugurească
Un dor de pace...de frumos
De zbor spre patria cerească
Și-atunci un Glas...un Glas Divin
Încet, pe nume m-a chemat:
”Ești fiul Meu și te iubesc
De-atâta timp te-am așteptat...
Am fost cu tine prin furtună
Când te simțeai învins, zdrobit
Te-am ridicat...ți-am dat putere
Dar tu atunci nu m-ai zărit...
Ai rătăcit pe calea lumii
Străin, de toți batjocorit
Și ai uitat că poți zâmbi
Și ai uitat că ești iubit...”
O, Tatăl meu...câtă iubire
Reverși acum spre robul Tău...
E cerul parcă mai albastru
Aprins în zări de curcubeu...
Ești Tu, ascuns în orice rază
Ce-mi șterge lacrima târzie...
Ești dorul ce îmi poartă pașii
Pe calea către veșnicie...
Primește-mă la pieptul Tău
E greu păcatul și mă doare...
Primește viața mea în dar
Și lasă binecuvântare!

Vulcan-20-01-2017
Mary