A fost o zi când, obosit, Prea obosit de alergare M-am așezat la poala crucii Și ochii mi-am țintit spre zare Iar undeva-nlăuntrul meu Un dor a prins să-nmugurească Un dor de pace. . . de frumos De zbor spre patria cerească Și-atunci un Glas. . . un Glas Divin Încet, pe nume m-a chemat: ”Ești fiul Meu și te iubesc De-atâta timp te-am așteptat. . . Am fost cu tine prin furtună Când te simțeai învins, zdrobit Te-am ridicat. . . ți-am dat putere Dar tu atunci nu m-ai zărit. . . Ai rătăcit pe calea lumii Străin, de toți batjocorit Și ai uitat că poți zâmbi Și ai uitat că ești iubit. . . ” O, Tatăl meu. . . câtă iubire Reverși acum spre robul Tău. . . E cerul parcă mai albastru Aprins în zări de curcubeu. . . Ești Tu, ascuns în orice rază Ce-mi șterge lacrima târzie. . . Ești dorul ce îmi poartă pașii Pe calea către veșnicie. . . Primește-mă la pieptul Tău E greu păcatul și mă doare. . . Primește viața mea în dar Și lasă binecuvântare!
