A fost o zi când, obosit,
Prea obosit de alergare
M-am așezat la poala crucii
Și ochii mi-am țintit spre zare
Iar undeva-nlăuntrul meu
Un dor a prins să-nmugurească
Un dor de pace. . . de frumos
De zbor spre patria cerească
Și-atunci un Glas. . . un Glas Divin
Încet, pe nume m-a chemat:
”Ești fiul Meu și te iubesc
De-atâta timp te-am așteptat. . .
Am fost cu tine prin furtună
Când te simțeai învins, zdrobit
Te-am ridicat. . . ți-am dat putere
Dar tu atunci nu m-ai zărit. . .
Ai rătăcit pe calea lumii
Străin, de toți batjocorit
Și ai uitat că poți zâmbi
Și ai uitat că ești iubit. . . ”
O, Tatăl meu. . . câtă iubire
Reverși acum spre robul Tău. . .
E cerul parcă mai albastru
Aprins în zări de curcubeu. . .
Ești Tu, ascuns în orice rază
Ce-mi șterge lacrima târzie. . .
Ești dorul ce îmi poartă pașii
Pe calea către veșnicie. . .
Primește-mă la pieptul Tău
E greu păcatul și mă doare. . .
Primește viața mea în dar
Și lasă binecuvântare!
