Instruirea lui Daniel
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: zbor spre lumina 2  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de ioanraul in 02/10/2016
Motto:""El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel și a poruncit părinților noștri
să-și învețe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor
naște și care, când se vor face mari să vorbească despre ea copiilor lor;
pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu
și să păzească poruncile Lui."" Amin! Psalmul 78:5-7.

Pe vremea când împărat
A fost Nebucadnețar,
Babilonul își adusese
Robii în al lor hotar.

Multe neamuri de tot felul
Printre prinșii de război,
Și din Iuda au fost luați
Tinerii cei mai de soi.

Într-o zi, cheamă-mpăratul -
Cum făcea adeseori,
Pe Așpenaz, căpetenia
Famenilor dregători.

Și i-a poruncit s-aducă
Câțiva tineri ca să-i crească
Vreme de trei ani de zile
La o școală împărătească.

Toți de viță boierească
Și de neam împărătesc;
Să fie frumoși la chip
Fără vreun cusur trupesc.

Înzestrați cu-nțelepciune
Și împăratului supuși,
Că la urmă ei vor fi
În slujbă-mpărătească puși.

Printre tinerii aleși
Au fost și câțiva iudei,
Și Scriptura ne vorbește
Despre patru dintre ei.

Astăzi toți creștinii știu
De Daniel, de Hanania
Și de ceilalți doi aleși:
Mișael și Azaria.

Așpenaz le-a dat alt nume -
Ca să se piardă ca neam,
Dar ei nu puteau să uite
Că-s sămânța lui Avraam.

Le rânduise împăratul,
Zi de zi, fiecărui,
Vinuri și bucate-alese
Numai de la masa lui.

Dar ei știau ce spune Legea
Cu privire la bucate:
Gura lor să nu se-atingă
De bucate necurate.

Daniel s-a hotărât
Din ele să nu mănânce,
Și l-a rugat pe Așpenaz
Să nu-i silească să se spurce.

Și Dumnezeu l-a ajutat -
Ca răsplată a sfințeniei,
Să capete bunăvoință
Înaintea căpeteniei.

Că dacă, căile cuiva
Sunt plăcute Domnului,
Domnul îi va face prieteni
Chiar și pe dușmanii lui.

Iar căpetenia s-a-ngrijit
Să primească ce-au cerut
De mâncare: Zarzavaturi
Și apă rece de băut.

Zece zile i-a lăsat
Și-a avut cu ei răbdare,
Ca să vadă cum arată
Dup-asemenea mâncare.

Erau mai veseli și mai grași -
Și mai bine ca acești
Tineri care au mâncat
Doar bucate împărătești.

Dumnezeu i-a răsplătit
C-au rămas tari în credință
Și le-a dat înțelepciune,
Și pricepere, și știință.

Însă lui Daniel i-a dat
Duh înalt să deslușească
Orice vis... Orice vedenie
El putea s-o tălmăcească.

Când la vremea sorocită
Au fost duși la împărat,
El cu toți a stat de vorbă
Și pe toți i-a cercetat.

Dintre toți cei cercetați
N-a fost vreunul dintre ei
Înțelept în orice lucru,
Precum cei patru iudei.

De zece ori mai destoinici
Ca toți învățații lui!
De-aceea au fost primiți
În slujba-mpăratului.

Dumnezeu așa lucrează:
Pe cel slab îl ocrotește,
Iar pe cel ce-i credincios
Totdeauna îl păzește.

Dumnezeu din ceruri vede
Care-i calea omului;
El îi întărește pașii
Când îi place calea lui.

Și de-i statornic în credință -
Chiar dacă va suferi,
Nicidecum El nu îl lasă,
Nici nu îl va părăsi. Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 730
  • Export PDF: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni