TOAMNA

*
Toamna țese covor din frunze,
În culori triste și pastelate.
Frunze ruginii, arămii confuze
Și galbene, de soare colorate.
Din frunze verzi, mofluze.

Vântul duce aiurea una câte una,
Lăsă ramurile golașe, pierdute.
Toamna flutură ceața și bruma,
Odată cu toate frunzele căzute.
Până-și așterne iarna albă, spuma.

E toamnă! A maturității voce,
Îmi spune: Timpul nu stă-n loc.
Pletele cărunte nu sunt echivoce
Spun clar: viața nu e un joc.
Sfințire ține morțiș să invoce.

Doamne! Dulce alinare!
Anii-mi sunt tot mai puțini.
Să nu fiu prinsă-n nepăsare,
Curăță ai vieții mele spini.
În al anilor armonizare.

Toamna vieții mele, sună,
Strânge roade în hambar.
Oare, din tot ce adună,
Totu-i bun sau e și-amar?
Sfințirea mea e bună?

Lacrimile cad pe cale,
Ca frunzele duse de vânt,
Și dureri multe în vale,
Aripile mi le-au frânt.
Isus ia-mă în brațele Tale.

Acum spre iarna vieții mele,
Așterne pe ani, pace adâncă.
Și visul meu zboară în stele,
Sprijinindu-se pe stâncă,
Cu năzuințe, credinței fidele.
Amin!