Ce seamănă omul aceea răsare
Autor: Fratele meu și sora mea  |  Album: Mărturii de pe cărarea vieții volumul 1  |  Tematica: Experiente cu Dumnezeu
Resursa adaugata de Tecarte in 09/08/2025
    12345678910 0/10 X

     Fratele Mircea Colța a mărturisit că a fost la o evanghelizare în Oltenia. Cineva l-a rugat să o viziteze pe mama lui care era bătrână și bolnavă. Ajuns acolo a găsit o bătrânică bolnavă și slabă, numai piele și os. El i-a zis:

— Bunicuță, de ce m-ai chemat?

— Am auzit că dumneata predici aici la noi despre Dumnezeu, este adevărat?

— Da, este adevărat.

— Învață-mă și pe mine cum să mă rog.

— Dar ce necaz și suferință ai dumneata?

— Sunt bolnavă de cancer la plămâni.

— De ce te-ai îmbolnăvit de cancer la plămâni?

— Pentru că toată viața am fumat.

— Ce seamănă omul aceea și seceră. Ai semănat tutun, acum seceri cancer la plămâni, îți convine?

— Nu-mi convine, învață-mă să mă rog!

— Poți să ții minte câteva cuvinte?

— Cred că țin.

— Roagă-te așa: „Doamne, ai milă de mine” și după câteva zile o să vin să mai vorbim.

     Când s-a dus peste câteva zile la ea, a rămas uimit văzând că din camera ei lipseau multe lucruri.

— Bunicuță, ce s-a întâmplat, a mai fost cineva la dumneata?

— N-a mai fost nimeni. M-am rugat așa cum m-ai învățat și Dumnezeu mi-a spus să renunț la podoabele de aur pe care le aveam pe mine, să renunț la televizor și la icoanele de pe pereți și am făcut așa cum mi-a spus Dumnezeu, pentru că vreau să plec de aici împăcată cu El și vreau să fac legământ cu El. Slăvit să fie Domnul!

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 27
Opțiuni