Fratele Avram Veveriță din Timișoara a fost invitat să predice într-o adunare. În timpul predicii, deși folosește mai rar ilustrații și mărturii citite despre unele experiențe practice din viața oamenilor, a avut îndemnul să spună următoarea întâmplare: „Într-o localitate, doi frați, pe unul îl chema Ion și pe unul, nu-mi mai amintesc cum îl chema, de aceea îl voi numi Alexandru, au avut o mare neînțelegere cu privire la împărțirea unei bucăți de pământ și erau pregătiți să meargă la judecătorie pentru a le rezolva problema, fiecare gândind că el are dreptate în ceea ce susține în apărarea lui. Un vecin, auzind aceasta, le-a spus:

— Măi oameni, voi sunteți frați și este rușinos să mergeți în tribunal cu problema voastră. Noi avem în sat un rabin evreu foarte înțelept. Mergeți la el și vă va ajuta să ajungeți la o bună înțelegere.

     Ei s-au dus împreună la rabin și i-au spus fiecare varianta lui de a înțelege dreptatea. Rabinul, după ce i-a ascultat pe amândoi, a spus:

— Trebuie totuși să mergem împreună la fața locului, acolo vom înțelege mai bine.

     Au mers împreună la fața locului și cei doi i-au arătat fiecare cum crede că ar trebui împărțit pământul. După aceea rabinul s-a aplecat cu fața la pământ și a spus cu glas tare:

— Pământule, spune-mi tu al cui ești al lui Ion sau al lui Alexandru? După aceasta a pus o ureche lipită de pământ ca și cum ar asculta ce spune pământul. După ce s-a ridicat de jos a spus:

— Pământul spune că el nu este nici al lui Ion și nici al lui Alexandru, ci spune că voi amândoi sunteți ai lui.

     Celor doi le-au dat lacrimile în ochi, au dat mâna unul cu celălalt și s-au îmbrățișat, hotărând atunci amândoi că vor împărți pământul cu bună înțelegere fără să mai fie nevoie de cineva să-i medieze”.

     Fratele Avram a observat că, în timp ce el spunea această întâmplare în adunare era o tăcere și o uimire stranie și nu înțelegea ce se întâmplă. Când a terminat predica, s-a sculat conducătorul de adunare care era lângă el la amvon și a zis:

— Frate Avram, te întreb înaintea Domnului și te rog să spui în fața fraților dacă ai vorbit vreodată cu mine despre aceste lucruri pe care le-ai mărturisit în adunare?

— Fraților, nu înțeleg întrebarea și rostul ei, dar nu am vorbit cu fratele despre lucrurile amintite în predică.

     Din adunare s-au auzit câteva voci:

— Slavă Domnului!

— Aleluia!

     După încheierea adunării, fratele Avram s-a adresat fratelui conducător de adunare:

— Explică-mi și mie, te rog, despre ce este vorba să înțeleg și eu.

— Frate dragă, de ani de zile nu ajung la înțelegere cu un frate din adunare pentru o bucată de pământ.

— Și cum te cheamă pe tine?

— Ion.

— Și pe celălalt?

— Gheorghe.

— Exact așa trebuia să spun și eu, dar i-am uitat numele și de aceea l-am numit Alexandru.

— Dumnezeu a făcut să fie așa că dacă-i mai spuneai și numele se făcea o mare tulburare în adunare.