(10) Luteranii și Martin Luther (înger și demon - liderul Reformei Protestante care și-a mânjit mâinile cu sânge nevinovat) - secolul XVI
Autor: Mureșan Cătălin  |  Album: Unicitatea Bisericii  |  Tematica: Apologetica
Resursa adaugata de muresan_catalin85 in 15/11/2026
    12345678910 0/10 X
(10) Luteranii și Martin Luther (înger și demon - liderul Reformei Protestante care și-a mânjit mâinile cu sânge nevinovat) - secolul XVI

          Martin Luther (1483–1546) a fost un călugăr, preot și profesor de teologie german, recunoscut drept figura centrală a Reformei Protestante. Acțiunile și scrierile sale au rupt unitatea Bisericii Catolice în Europa Occidentală și au dus la apariția protestantismului. S-a născut la 10 noiembrie 1483 în orașul Eisleben, Germania, într-o familie modestă care a reușit să îi ofere o educație bună. Tatăl său își dorea ca Martin să devină avocat. În anul 1505, în timpul unei furtuni puternice, un fulger a lovit foarte aproape de el. Speriat de moarte, Luther a promis că va deveni călugăr dacă va supraviețui și a intrat la scurt timp într-o mănăstire augustiniană din Erfurt. Deși ducea o viață strictă de rugăciune și post, Luther simțea o teamă constantă față de mânia lui Dumnezeu. Studiind Biblia, a ajuns la concluzia că omul nu își poate cumpăra mântuirea prin fapte bune, ci o primește gratuit prin credință. În anul 1517, Biserica Catolică vindea indulgențe pentru a finanța reconstrucția Bazilicii Sfântul Petru din Roma. Credincioșii erau învățați că aceste documente reduc timpul petrecut de suflete în purgatoriu. La 31 octombrie 1517, Luther a publicat o listă cu 95 de argumente împotriva acestei practici la Wittenberg. Datorită tiparului, ideile sale s-au răspândit rapid în toată Europa. Papa Leon al X-lea i-a cerut să își retragă scrierile, însă Luther a ars public bula papală în anul 1520. A fost excomunicat oficial din Biserica Catolică în ianuarie 1521. În aprilie 1521, împăratul Carol Quintul l-a chemat pe Luther în fața adunării de la Worms pentru a-și retracta ideile. Luther a refuzat, declarând că nu poate merge împotriva conștiinței sale și a Scripturii. Declarat proscris și aflat în pericol de moarte, Luther a fost ascuns de prințul Frederic cel Înțelept în castelul Wartburg. Acolo, el a tradus Noul Testament din greacă în limba germană în doar câteva luni. Traducerea Bibliei în limba vorbită de oamenii de rând a permis oricui să citească textele sacre. Această lucrare a pus bazele limbii germane literare moderne. Luther a respins celibatul impus preoților catolici. În anul 1525, s-a căsătorit cu Katharina von Bora, o fostă călugăriță, împreună cu care a avut șase copii. A continuat să predea, să scrie imnuri religioase și să organizeze noua biserică până la moartea sa. S-a stins din viață la 18 februarie 1546, chiar în orașul său natal, Eisleben. [1]

          Luteranismul este primul și unul dintre cele mai importante ramuri ale protestantismului, avându-și originea în reforma religioasă din secolul al XVI-lea, inițiată de teologul german Martin Luther. Cele cinci „Sola” (din latină, însemnând „numai” sau „doar”) sunt sloganuri teologice fundamentale care rezumă principiile centrale ale Reformei Protestante inițiate de Martin Luther și de ceilalți reformatori în secolul al XVI-lea: Sola Scriptura (Numai Scriptura): Biblia este singura autoritate supremă și inspirată de Dumnezeu în materie de credință și practică, respingând ideea că tradiția Bisericii are aceeași valoare egală cu Cuvântul scris; Sola Fide (Numai prin credință): Omul este îndreptățit (mântuit) în fața lui Dumnezeu doar prin credința în Isus Hristos, excluzând faptele bune sau meritele umane ca instrumente ale mântuirii; Sola Gratia (Numai prin har): Mântuirea este un dar gratuit și nemeritat din partea lui Dumnezeu, acordat păcătoșilor prin harul Său suveran, nu ca o plată pentru faptele lor; Solus Christus (Numai Hristos): Isus Hristos este unicul Mântuitor și Mijlocitor între Dumnezeu și om, nefiind nevoie de alți mediatori (precum sfinții sau biserica instituțională); Soli Deo Gloria (Numai lui Dumnezeu slava): Toată gloria și cinstea pentru creație, răscumpărare și mântuire i se datorează exclusiv lui Dumnezeu, nu oamenilor sau vreunei instituții religioase. [2]

          Diferența principală dintre luterani și alte culte protestante/neoprotestante constă în modul în care interpretează Biblia, sacramentele și păstrarea tradițiilor. Luteranismul este cel mai conservator dintre ramurile protestante, păstrând multe elemente liturgice vechi, în timp ce reformații, baptiștii și penticostalii s-au îndepărtat tot mai mult de tradiția catolică. Reformații pun un accent major pe predestinare, ideea că Dumnezeu a decis deja cine merge în rai și cine nu. Luteranii resping dubla predestinare și cred că harul lui Dumnezeu este oferit tuturor. Luteranii au păstrat arta religioasă, crucile și altarele din bisericile catolice, eliminând doar ceea ce contrazicea direct Biblia. Însă reformații au eliminat toate imaginile, statuile și ornamentele, considerându-le forme de idolatrie. Luteranii botează bebelușii pentru a-i integra în comunitatea credinței, în timp ce baptiștii și penticostalii consideră că botezul are valoare doar dacă persoana este suficient de matură să își mărturisească singură credința. Luteranii au o structură organizată cu episcopi sau sinoduri, pe când fiecare biserică baptistă este complet autonomă și se conduce singură. Penticostalii pun accent pe botezul cu Duhul Sfânt, pe vorbirea în limbi (omenești sau glosolalia) și pe alte daruri supranaturale (de putere, de vorbire, de revelare). Luteranii consideră însă că aceste daruri miraculoase au fost specifice bisericii primare și că au încetat în zilele noastre (promovează cesaționismul). Cât despre cina Domnului, luteranii cred în consubstanțiere (prezența reală a lui Hristos împreună cu pâinea și vinul), în timp ce baptiștii și penticostalii consideră că împărtășania este un act pur simbolic, de comemorare a patimilor Mântuitorului. [3] Apreciez progresul făcut de luterani în ceea ce privește promovarea mântuirii prin credință și cele cinci Sola. Însă în celelalte aspecte, consider că baptiștii și penticostalii sunt mai aproape de adevărul biblic.

          Dacă Martin Luther s-ar fi limitat la aceste lucruri, ar fi rămas în istorie ca unul dintre cei mai mari reformatori și oameni ai lui Dumnezeu. Însă reformatorul și-a pătat mâinile cu sânge nevinovat, îndemnând la comiterea unor crime abominabile. În secolul al XVI-lea, luteranii (alături de autoritățile civile aliate lor, de catolici și de alte grupuri de așa-ziși reformatori) i-au persecutat pe anabaptiști. [4] [5] Adepții reformei luterane, inclusiv Martin Luther și Philipp Melanchthon, au condamnat anabaptismul prin documente precum Confesiunea de la Augsburg (1530), respingând refuzul lor de a boteza pruncii și opoziția față de jurăminte sau funcții publice. [6] Reformatorii au considerat că anabaptiștii amenință ordinea civilă și de stat (fiind acuzați de răzvrătire), deoarece aceștia susțineau biserici voluntare separate de stat și refuzau anumite autorități sau serviciul militar. [7] Luther și Melanchthon au semnat memorandumuri în care au susținut pedepsirea aspră sau chiar pedeapsa cu moartea pentru anabaptiști, considerând rătăcirile lor drept blasfemie. La Dieta de la Speyer din 1529, principele luteran și cel catolic au sprijinit impunerea pedepsei cu moartea pentru „rebotezători” (în batjocură, i-au înecat pe cei care botezau adulții - pe liderii anabaptiștilor). [8] În anul 2010, în cadrul Adunării Generale a Federației Luterane Mondiale (de la Stuttgart), luteranii și-au cerut oficial iertare descendenților anabaptiștilor (menoniți, amish) pentru persecuțiile, torturile și execuțiile din secolul al XVI-lea. Înainte de acest gest, a existat un dialog teologic de lungă durată între cele două comunități. [9] [10]

          Pamfletul „Împotriva hoardelor tâlhărești și ucigașe ale țăranilor” a fost scris de Martin Luther în mai 1525. Lucrarea a reprezentat reacția sa dură și violentă față de Războiul Țărănesc German (1524–1525), cerând principilor germani să reprime revolta prin orice mijloace. În anul 1524, țăranii germani s-au răsculat împotriva taxelor mari și a abuzurilor nobilimii. Aceștia și-au formulat cererile în documentul numit Cele Douăsprezece Articole și s-au inspirat din ideile Reformei protestante privind libertatea creștină. Într-un text anterior (Îndemn la pace, aprilie 1525), Martin Luther a criticat lăcomia nobililor. În același timp, el i-a avertizat pe țărani să nu folosească violența și să nu folosească Evanghelia pentru a justifica revolta politică. Când țăranii au început să ardă castele și mănăstiri, iar lideri radicali precum Thomas Müntzer au preluat controlul, Luther și-a schimbat radical tonul. Luther i-a acuzat pe țărani de trei păcate grave: încălcarea jurământului de fidelitate față de conducători, jefuirea și distrugerea proprietăților și folosirea numelui lui Dumnezeu pentru a-și masca crimele. Pamfletul din mai 1525 („Împotriva hoardelor tâlhărești și ucigașe ale țăranilor”) folosește un limbaj foarte dur. Luther le-a cerut principilor să îi lovească, să îi sugrume și să îi ucidă pe rebeli, comparând un țăran răsculat cu un câine turbat care trebuie omorât înainte să muște. Armatele principilor germani, încurajate de susținerea morală a lui Luther, au zdrobit răscoala în mai 1525, în special în bătălia de la Frankenhausen. Se estimează că aproximativ 100.000 de țărani au fost uciși. Pamfletul a distrus imaginea lui Luther ca eliberator al poporului. Mulți țărani din sudul Germaniei s-au simțit trădați și s-au întors la catolicism sau au aderat la grupări precum anabaptiștii. Prin acest pamflet, Luther a legat definitiv soarta Reformei luterane de protecția principilor și a nobilimii germane. În același timp, și-a umplut din nou mâinile de sânge.

          Poziția lui Martin Luther față de evrei s-a schimbat radical de-a lungul vieții sale, trecând de la o atitudine relativ tolerantă în tinerețe la un antisemitism extrem și violent în perioada sa târzie. La începutul Reformei, Luther a criticat dur modul inuman în care biserica catolică îi trata pe evrei, considerând că această cruzime îi îndepărtează de Isus Hristos. În anul 1523, Luther a publicat lucrarea „Isus Hristos S-a născut evreu”, în care milita pentru un comportament civilizat și blând față de evrei, sperând că aceștia se vor converti de bunăvoie. [11] [12] Văzând că evreii nu s-au convertit în masă la luteranism așa cum sperase, atitudinea lui Luther față de aceștia s-a schimbat radical. În anul 1543, Luther a publicat faimosul tratat „Despre evrei și minciunile lor”, în care a folosit un limbaj extrem de violent la adresa lor. A propus măsuri drastice împotriva evreilor: incendierea sinagogilor și a școlilor evreiești, distrugerea caselor și a cărților lor de rugăciune, interzicerea rabinilor de a mai predica sub amenințarea pedepsei cu moartea, confiscarea bunurilor și banilor evreilor, obligarea tinerilor evrei la muncă fizică grea (la topor și lopată), expulzarea lor definitivă din țările germane. Luther i-a descris în scrierile sale târzii drept „viermi veninoși otrăviți”, „demonici” și a afirmat că creștinii sunt vinovați dacă nu iau măsuri împotriva lor sau chiar dacă nu îi ucid. [13] Scrierile târzii ale lui Luther au fost preluate și exploatate secole mai târziu de către regimul nazist din Al Treilea Reich, care le-a folosit drept scuză pentru antisemitismul și ura lor față de evrei, deși istoricii subliniază că motivația lui Luther a fost una teologică (religioasă), și nu una rasială. [14] În ultimii ani, numeroase biserici protestante (inclusiv din spațiul german și din Olanda) au emis declarații oficiale prin care s-au delimitat public și au condamnat derapajele antisemite ale lui Martin Luther. [15]

          Tupeul și aroganța lui Martin Luther se văd și în atitudinea lui față de canonul Bibliei. El a respins Epistola lui Iacov, considerând-o „o epistolă de paie”. Dacă însă Epistola lui Iacov este „de paie”, atunci și apostolul ales, slujitorul și martorul lui Isus Hristos, trebuie să fi fost tot un „om de paie”, deoarece teologia ne arată caracterul unui om. Luther se lupta cu cei care afirmau că salvarea se dobândește prin credință plus fapte. Fiind prea avântat în războiul împotriva oamenilor, el a judecat greșit cartea Iacov, pentru că nu a înțeles legătura dintre credință și fapte. Viziunea distorsionată a lui Luther se datorează faptului că l-a citit pe Iacov prin ochii lui Pavel, ale cărui Epistole le-a considerat foarte importante. Martin Luther considera că unele cărți ale Noului Testament (Evanghelia după Ioan, Romani) sunt mult mai importante decât alte lucrări nou-testamentale. Cu toate acestea, el nu a scos aceste cărți din canon. Le-a tradus și le-a inclus în traducerea în limba germană a Bibliei (la final, tratându-le așa cum tratează bisericile tradiționale cărțile apocrife) și chiar a citat din aceste lucrări. Mulți cercetători l-au acuzat pe Luther că a încercat să formeze „un canon în canon”. Într-adevăr, biserica tradițională a lărgit Scriptura (au fost incluse și scrierile apocrife), așezând tradițiile omenești deasupra Cuvântului lui Dumnezeu. Dar Luther a încercat să reducă canonul biblic, pentru a-și justifica preconcepțiile lui legat de anumite pasaje cu care nu era de acord. Luther a crezut în principiul Sola Scriptura, însă numai din punct de vedere cristologic, nu și canonic. Chiar și lupta lui Luther cu papa (Anticrist) a avut loc după aceleași principii. Papa stătea deasupra tradiției ca un „dumnezeu” fals, dar Isus Hristos stă deasupra Scripturii ca Dumnezeu adevărat. Lupta nu era între tradiție și Scriptură, ci între papă și Hristos. Martin Luther a citit întreg Noul Testament în lumina mesajului apostolului Pavel, sau mai degrabă în lumina propriei sale înțelegeri a Epistolelor lui Pavel. [16]

          În conflictele pe care le-a avut cu evreii, cu țăranii și cu anabaptiștii, Martin Luther s-a comportat mai rău decât un păgân, nicidecum ca un urmaș al lui Isus Hristos. A fost străin de dragostea Mântuitorului și de harul Lui. Chiar dacă pe unii dintre ei îi considera dușmani, Luther ar fi trebuit să îi iubească, nu să le dorească moartea. Doar Dumnezeu (Solus Christus) poate să-l ierte pentru toate aceste crime, prin harul Său (Sola Gracia). Poate că Luther s-a pocăit de aceste lucruri înainte de moarte. Pe de altă parte, faptele abominabile au consecințe. Ruben și-a pierdut dreptul de întâi născut pentru că a spurcat patul tatălui său. David nu i-a mai putut zidi un templu Domnului pentru că purtase multe războaie și vărsase mult sânge. Cain a fost izgonit din prezența lui Dumnezeu pentru că l-a ucis mișelește pe fratele său Abel și nici nu și-a recunoscut greșeala. Acestea fiind spuse, Martin Luther nu poate mânji cu sânge nevinovat ceata sfinților și a martirilor bisericii. Cele cinci Sola și contribuția lui la Reforma Protestantă rămân, dar numele lui trebuie să dispară din lista sfinților și a reformatorilor (niciun lider religios responsabil nu ar trebui să mai amintească în mod laudativ numele lui Martin Luther). Nu putem trăi în părtășie cu instigarea la crime din motive religioase și nici cu antisemitismul. Martin Luther a umplut Sfânta Sfintelor cu sânge nevinovat! Și-a bătut joc de harul lui Dumnezeu, L-a persecutat pe Isus Hristos și a desconsiderat chiar sângele Mântuitorului cu crimele lui!

P. S. Unii creștini sugerează că ar trebui să evităm ștergerea numelor unor oameni importanți în istorie doar pentru că au făcut și greșeli. Aceștia mai spun că nu este în regulă să judecăm istoria după standardele civice și politice din zilele noastre. Cu tot respectul, instigarea la crime și violențe din motive religioase a fost abolită de Isus Hristos încă din primul secol (Luca 9:54-56). Când ucenicii au dorit să facă așa ceva, Mântuitorul le-a spus că nu știu de ce duh sunt călăuziți. Mă întreb atunci în mod legitim de ce duh era călăuzit Martin Luther când instiga la crime și violență dintr-o poziție de autoritate. Apoi, abținerea de la crime din motive religioase (și nu numai) nu ține de un standard civic sau politic, ci de porunca cea mai mare a Mântuitorului (să ne iubim aproapele și să le dorim binele vrăjmașilor noștri - asta implică cel puțin să nu le dorim moartea). Din primul secol, în noua eră, vorbim doar despre iertarea vrăjmașilor, indiferent de perioada istoriei. Nu există loc pentru altă atitudine, dacă vrem să facem parte din ceata sfinților Mântuitorului. Pe de altă parte, baptiștii au fost printre primii și cei mai activi susținători ai libertății religioase. Încă de la apariția lor la începutul secolului al XVII-lea, ei au promovat ideea că credința trebuie să fie o alegere liberă, neimpusă de autorități. Thomas Helwys a fondat prima biserică baptistă pe pământ englez și a scris lucrarea „O scurtă declarație a misterului nelegiuirii”, în anul 1612. În această carte adresată regelui Iacob I, el a cerut libertate religioasă totală nu doar pentru creștini, ci și pentru evrei, musulmani și atei. Aproximativ în aceeași perioadă cu așa-zișii reformatori (Luther, Calvin și Zwingli), baptiștii doreau să-L urmeze pe Isus Hristos (și nu intenționau să-i ucidă pe cei care aveau alte păreri decât ei). Însă tot pe pământ englez, la finalul secolului al XVII-lea, s-a declanșat o cruntă persecuție contra celor care nu participau la slujbele bisericii oficiale - de rit anglican (perioadă care a rămas în istorie cu numele de „Killing Time” - în Scoția). Așadar, nu putem veni cu scuza că așa au fost vremurile. Într-adevăr, vremurile le fac oamenii (în aceeași perioadă de timp - aproximativ o sută de ani, au existat martiri și torționari, dictatori și democrați, criminali și creștini adevărați). În plus, dacă le ștergem pomenirea celor care comit fapte atât de abominabile evităm ca aceștia să devină o pricină de poticnire pentru necreștini (nu cred că mulți oameni ar fi de acord ca Martin Luther să fie amintit ca mare reformator dacă ar cunoaște lucrurile pe care le-am expus în acest articol și care sunt foarte ușor de accesat pe internet; unii dintre aceștia L-ar respinge pe Isus Hristos, din cauza mărturiei lui Martin Luther).

Bibliografie:

[1] Martin Luther - Wikipedia

[2] Cele cinci sola - Wikipedia

[3] Lutheranism - Wikipedia

[4] Anabaptism and Lutheranism - Beacon

[5] Anabaptism - Wikipedia

[6] Luther Favored The Death Penalty For Anabaptists | Dave Armstrong

[7] Persecution of the Anabaptists | The Puritan Board

[8] Luther and the Baptists > Luther Worms

[9] Lutherans to apologize for Anabaptist persecution:Decision of Lutheran World Federation Council | The Christian Century

[10] Lutheran – Mennonite dialogue | The Lutheran World Federation

[11] Martin Luther | Un erou al libertății de conștiință

[12] 26-34_12.pdf

[13] Minciunile lui Martin Luther și ura împotriva Evreilor « Israel-Shabbat-Shalom

[14] Luther şi nazismul (VIDEO)

[15] După 500 de ani, Biserica Protestantă din Olanda se distanţează de declaraţiile antisemite ale lui Martin Luther | Agenția de presă Rador

[16] (17) Canonul Noului Testament - Tupeul și aroganța lui Martin Luther - Resurse Creștine

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 100
Opțiuni