Valdenzii reprezintă o mișcare creștină reformatoare apărută în secolul al XII-lea, fondată de Peter Waldo (numit și Pierre Valdes), un negustor bogat din Lyon, Franța. Aceștia sunt considerați precursori ai Reformei Protestante și formează astăzi cea mai veche biserică evanghelică din lume care a supraviețuit până în prezent. Peter Waldo a trăit în perioada 1140 – 1205 în orașul francez Lyon. În jurul anului 1173, Waldo a rămas profund marcat de cuvintele lui Isus Hristos către tânărul bogat: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi, vino şi urmează-Mă. “ (Matei 19:21). Acesta le-a asigurat cele necesare soţiei și fiicelor sale, iar restul banilor i-a împărțit săracilor. Necunoscând limba latină, a plătit doi preoți pentru a traduce Evangheliile și alte cărți biblice în dialectul local (franco-provensal), astfel încât oamenii de rând să poată înțelege Scriptura. A început să predice pe străzi despre sărăcie, pocăință și întoarcerea la învățăturile simple ale lui Hristos. A atras rapid adepți, cunoscuți inițial sub numele de „Săracii din Lyon”. Dedicarea sa, în contrast cu opulenţa clerului catolic, i-a adus o mulţime de enoriași. Peter Waldo nu a dezvoltat o doctrină teologică sistematică despre liberul arbitru, deoarece a fost un reformator axat pe viața practică și pe predicarea Evangheliei, nu un teolog scolastic. Cu toate acestea, viziunea sa și a primilor valdenzi implica o responsabilitate morală directă și libertatea de alegere a fiecărui credincios în raport cu Dumnezeu și cu Scriptura.
Mișcarea valdenză a intrat în conflict cu biserica catolică nu din cauza unor diferențe doctrinare inițiale, ci pentru că membrii ei predicau fără permisiunea episcopilor. Treptat, teologia lor s-a îndepărtat de catolicism. Aceștia considerau Scriptura singura regulă de credință și practică, respingând tradițiile bisericești care nu aveau bază biblică. Promovau o viață simplă, modestă și respingeau bogăția și puterea politică a clerului. Susțineau că orice credincios (inclusiv femeile, în perioada timpurie) are dreptul să citească și să predice Evanghelia. Nu credeau în purgatoriu, indulgențe, rugăciunile pentru morți, venerarea sfinților sau a relicvelor. Respingeau jurămintele și pedeapsa cu moartea. În anul 1184, Papa Lucius al III-lea i-a excomunicat pe valdenzi în cadrul Sinodului de la Verona, declarându-i eretici. Pentru a scăpa de Inchiziție și de cruciadele lansate împotriva lor, valdenzii s-au retras în văile izolate ale Alpilor Cottieni (la granița dintre Franța și Italia, în regiunea Piemont). Izgoniţi de cler, din regiune în regiune, valdenzii au făcut discipoli pe oriunde au ajuns: în sudul Franţei, în nordul Italiei, în Burgundia şi în Lotharingia.
Legătura dintre valdenzi și Reforma Protestantă din secolul al XVI-lea reprezintă punctul de cotitură care a transformat o mișcare medievală clandestină într-o biserică protestantă organizată. Atunci când ideile lui Martin Luther și ale reformatorilor elvețieni au început să circule în Europa, valdenzii practicau deja de peste trei secole principii similare, precum autoritatea supremă a Bibliei și respingerea tradițiilor catolice. Aflând despre mișcarea de reformă din Germania și Elveția, valdenzii din văile Alpilor au luat legătura cu noii reformatori. În anul 1530, doi predicatori valdenzi, Georges Morel și Pierre Masson, au călătorit în Elveția și Germania pentru a se întâlni cu Johannes Oecolampadius (în Basel) și Martin Bucer (în Strasbourg). Valdenzii le-au prezentat reformatorilor modul lor de organizare și credințele, iar aceștia le-au oferit sfaturi teologice, încurajându-i să iasă din clandestinitate și să renunțe la participarea formală la liturghiile catolice (pe care o practicau uneori pentru a evita persecuțiile). Momentul oficial al unirii cu Reforma Protestantă a avut loc între 12 și 18 septembrie 1532, în poiana Chanforan din Valea Angrogna (Piemont, Italia). În urma dezbaterilor, valdenzii au adoptat o mărturisire de credință care alinia mișcarea lor la teologia reformată. Aceștia au decis să își practice credința în mod deschis și să construiască primele lăcașuri de cult proprii (temple), renunțând la întâlnirile secrete din peșteri sau case. Ei au acceptat doctrina justificării prin credință și au renunțat la jurământul de sărăcie și celibat al predicatorilor lor itineranți, integrându-i în modelul pastorilor reformați căsătoriți. Au păstrat doar două sacramente (botezul și cina Domnului), respingând definitiv transsubstanțierea catolică.
Decizia de a ieși din clandestinitate și de a se alătura Reformei a avut câteva efecte majore. Valdenzii au devenit parte a familiei bisericilor protestante europene, primind sprijin moral și financiar din partea Elveției, Angliei și Țărilor de Jos. Vizibilitatea lor a atras imediat furia Ducelui de Savoia și a regelui Franței, declanșând un secol și jumătate de războaie religioase, masacre (precum cel din Mérindol în 1545 sau cel din Piemont în 1655) și exiluri forțate, până la „Glorioasa Întoarcere” din 1689. După sfârșitul războiului însă a urmat o nouă perioadă de exil. Abia în anul 1848, odată cu emiterea Edictului de Emancipare, de către Carlo Alberto, valdenzilor le-au fost recunoscute drepturile politice și civile în Italia. Cea mai importantă contribuție materială a valdenzilor la Reforma Protestantă a fost finanțarea primei traduceri a Bibliei în limba franceză realizată direct din limbile originale (ebraică și greacă). La Sinodul de la Chanforan, valdenzii, deși erau o comunitate săracă de țărani și munteni, au strâns suma uriașă pentru acea vreme de 500 de coroane de aur. Astfel s-a finalizat traducerea Bibliei în anul 1535, în Elveția, oferindu-se protestantismului francofon un instrument fundamental de răspândire. Această ediție a Bibliei a avut o influență uriașă asupra culturii, religiei și limbii franceze. Biblia lui Olivétan nu a fost un produs final, ci punctul de plecare pentru toate traducerile protestante franceze ulterioare, care au contribuit decisiv la standardizarea și modernizarea limbii franceze literare din secolul al XVI-lea.
Încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu le-a dat valdenzilor puterea de a lupta cu focarul corupției care a cuprins biserica oficială. Expansiunea lor geografică și supravieţuirea, în ciuda persecuţiilor și atrocităţilor care i-au urmărit de-a lungul istoriei, ne confirmă promisiunea Mântuitorului pentru biserica din Filadelfia, care s-a împlinit și în dreptul lui Peter Waldo (Apocalipsa 3:8 - Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu).
Bibliografie: