În cer apare un semn măreț și anume o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare și cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Femeia este în travaliu, așteptând să dea naștere unui bebeluș. Copilul născut va cârmui toate neamurile cu un toiag de fier. Diavolul voia să devoreze copilul, de îndată ce se va naște, însă acesta s-a ridicat la cer, în fața tronului divin. Femeia fuge în pustie de frica Diavolului și rămâne acolo timp de trei ani și jumătate (Apocalipsa 12:1-6). Femeia este simbolul poporului Israel. Soarele, luna și stelele reprezintă gloria și stăpânirea ce li s-au promis israeliților în viitorul regat (împărăția de o mie de ani). Tot astfel, în vechime, soarele, luna și stelele au reprezentat domnia lui Iosif peste întreaga sa familie (Geneza 37:9-11). Poporul Israel, în Biblie, este zugrăvit printr-o femeie, în postura de nevastă a lui Dumnezeu (Isaia 54:1-6; Ieremia 3:1-14; Ezechiel 16:1-63). O serie de alte profeții susțin că în vremurile din urmă israeliții vor fi duși în pustie, ca Domnul să se judece cu ei și să-i curățească de păcate (Ezechiel 20:33-38; Osea 2:14-23). Într-adevăr, o parte din națiunea Israel va fugi în pustie (în cetatea Petra), în a doua parte a necazului. Pe de altă parte, poporul Israel este descris, în Biblie, ca o femeie care strigă de durere, ca și cum ar fi în timpul travaliului (Ieremia 4:31; Mica 4:9-10; Isaia 66:7-9). Copilul de parte bărbătească este Isus Hristos, Cel care va domni peste toate națiunile cu un toiag de fier (Geneza 49:10; Psalmul 2:5-9). Diavolul nu a reușit să-L omoare pe copilul Isus, deși a încercat să facă lucrul acesta prin intermediul regelui Irod cel Mare, vasalul Romei (Matei 2:13-18).

          Un alt semn care apare în cer este un mare dragon (balaur) roșu ca focul, cu șapte capete, zece coarne și câte o cunună pe fiecare cap. Dragonul este Diavolul, care se află în spatele unei puteri mondiale pe care o influențează negativ. Cu o lovitură a cozii sale, dragonul trage după el a treia parte din stelele cerului pe pământ. Această imagine este o aluzie la un război care are loc în cer la mijlocul Strâmtorării și care duce la aruncarea pe pământ a Diavolului și a îngerilor căzuți.

          Diavolul (defăimător, calomniator, acuzator) are și alte denumiri pe paginile Bibliei: Dragon (puterea politică), Șarpele cel vechi (înșelătorul) și Satan (adversar, împotrivitor). Diavolul a dorit să împiedice nașterea și existența lui Mesia în repetate rânduri și prin diverse metode, în diferite perioade ale omenirii: crima lui Cain (Geneza 4:1-8), potopul lui Noe (Geneza 6:1-2), sclavia evreilor în Egipt (Exod 1:8-22), uneltirea Ataliei (2 Împărați 11:1-3), omorârea pruncilor de parte bărbătească sub vârsta de doi ani, de către Irod (Matei 2:13-18). Scopul lui este să-i pârască pe credincioși înaintea lui Dumnezeu (Iov 1; Zaharia 3:1-4; Luca 22:31-32). De-a lungul istoriei, acesta a dus o luptă pe viață și pe moarte împotriva poporului lui Dumnezeu. În timpul celei de-a doua jumătăți a necazului cel mare, această luptă se va intensifica.

          Articolul „Mărirea, declinul și dezastrul lui Lucifer” prezintă traiectoria descendentă a Diavolului, de la tronul lui Dumnezeu până în iazul de foc și pucioasă. Momentan, Diavolul locuiește în văzduh și are acces în prezența lui Dumnezeu, ca să-i pârască pe credincioși. Însă la mijlocul necazului cel mare (Apocalipsa 12:7-12), izbucnește un război în cer, între arhanghelul Mihail (ocrotitorul poporului Israel – Daniel 12:1) și îngerii săi pe de o parte și Diavolul și demonii săi pe de altă parte. Balaurul este înfrânt atât de categoric, încât nu mai are acces în cer. El și îngerii săi sunt aruncați pe pământ. În timpul Strâmtorării, credincioșii evrei persecutați îl înving pe Satan prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor. Victoria lor se bazează pe moartea și învierea lui Isus Hristos. Chiar dacă unii dintre ei își pierd viața, au siguranța că vor învia după modelul lui Isus Hristos, ca să împărățească împreună cu El.

          Odată ajuns pe pământ, Diavolul știe că timpul lui este scurt. Răutatea lui este îndreptată în special împotriva Israelului, națiunea din care a venit Mesia (Apocalipsa 12:13-17). După ce rupe legământul de pace cu evreii (Daniel 9:27), Anticristul ocupă Israelul și începe o persecuție cruntă împotriva celor care refuză să i se închine (Daniel 11:41; Apocalipsa 13:7-18). Rămășița fidelă reușește să fugă spre refugiul secret din deșert, folosind aripi de vultur (unii cercetători afirmă că aceste aripi se referă la o flotă aeriană specială). Acolo, rămășița poporului Israel este protejată de atacurile lui Anticrist timp de trei ani și jumătate. În încercarea de a împiedica fuga israeliților, Diavolul face ca o mare revărsare de ape să curgă în urma oamenilor. Dar pământul se deschide și înghite apa, iar planurile celui rău sunt dejucate (Apocalipsa 12:15-16). Aici poate fi vorba despre o armată care va încerca, fără succes, să cucerească teritoriile unde se ascund evreii (Daniel 11:41). Și alte profeții biblice ne arată că israeliții vor fugi într-un loc special pregătit de Dumnezeu în Iordania, în apropierea localității Boțra sau Petra (Isaia 16:1-5; Osea 2:14-23; Ezechiel 20:33-38). În trecut, teritoriile Iordaniei au aparținut unor seminții de-ale lui Israel. Ulterior, aceștia le-au pierdut, în favoarea altor națiuni (edomiți, amoniți, moabiți). Însă Dumnezeu va răscumpăra aceste teritorii și le va înapoia poporului Israel (Psalmul 108:7-13; Isaia 63:1-5; Psalmul 60:1-12; Deuteronom 25:5-10; Rut 4:7). Văzând că nu îi poate prinde pe cei care au fugit din țară, Anticrist îi persecută și mai mult pe cei care rămân în Israel (Apocalipsa 12:17). Anticrist și supușii lui vor încerca să îi atragă în diferite curse pe israeliții care au fugit în pustie, prin tot felul de anunțuri false despre apariția lui Mesia (Matei 24:23-26). Însă rămășița credincioasă nu va da credibilitate unor astfel de vești.