Afirmații precum „Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu” sau „Isus Hristos este Dumnezeu” pot reprezenta cel mai mare adevăr sau cea mai mare înșelăciune din toate timpurile. Idei precum „Isus Hristos a fost un profet, un mare învățător, un om înțelept și moral” sunt agreate de către mulți oameni. Însă Isus Hristos niciodată nu a intenționat să ne lase această imagine despre El. Putem să credem că El este Dumnezeu sau putem să afirmăm că a fost unul dintre cei mai mari șarlatani din istorie. Dar nu avem deschisă nicio portiță pentru o cale de mijloc, pe care foarte mulți oameni o adoptă. De fapt, Isus Hristos are numele lui Dumnezeu, caracteristicile lui Dumnezeu și face lucrările lui Dumnezeu. Mai mult, oamenii și îngerii Îl glorifică ca Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl ne poruncește să ne raportăm la Isus Hristos în același mod în care ne raportăm la El. Aceste lucruri ne dovedesc superioritatea Persoanei lui Isus Hristos și faptul că El este de natură divină. În continuare, voi prezenta șapte aspecte legate de divinitatea lui Isus Hristos.

          Apostolul Pavel ne spune că Isus Hristos s-a dezbrăcat de gloria Lui și a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor (Filipeni 2:7). Isus Hristos a renunțat, pentru o vreme, la poziția (de egalitate cu Dumnezeu Tatăl) și la slava pe care o avea în cer, înainte de întemeierea lumii (Ioan 17:5). El S-a golit pe Sine de manifestarea exterioară a gloriei și strălucirii Lui (a ascuns gloria divinității într-un corp omenesc). El a procedat astfel și pentru că oamenii nu pot vedea gloria lui Dumnezeu (poporul Israel nu vorbea direct cu Dumnezeu, ci prin Moise, deoarece se temeau - Exod 34:29-35). Nici măcar Moise nu a putut vedea întreaga slavă a lui Dumnezeu, pentru că ființa umană, în starea actuală de păcat, nu poate vedea fața lui Dumnezeu (Exod 33:18-23). Totuși, la nivel lăuntric, Isus Hristos a rămas omniprezent și omniscient. Nu avea nevoie să-i facă nimeni mărturisiri despre vreun om, deoarece știa ce este în inima fiecăruia (Ioan 2:23-25). Isus Hristos nu s-a dezbrăcat nici de celelalte prerogative divine. El a rămas omnipotent, capabil să învie morții, să-Și dea viața și apoi să învie de la Sine (Ioan 10:17-18).

          Evanghelistul Ioan surprinde unele afirmații de genul: „Tatăl este mai mare decât Mine” (Ioan 14:28). Tatăl nu este mai mare decât Isus Hristos prin Persoana Sa (Isus Hristos este de aceeași natură cu Tatăl), ci prin poziția Sa din cer (termenul grecesc „meizon” se referă la poziția superioară a Tatălui, nu la natura Lui superioară; însă termenul grecesc „kreitton” indică superioritatea naturii lui Hristos în comparație cu îngerii, în Evrei 1:4). Poziția lui Isus Hristos, pe pământ, era mai joasă chiar decât cea a îngerilor (Evrei 2:9). De aceea, Biblia afirmă că Isus Hristos a ajuns mai presus de îngeri și a moștenit un Nume mult mai minunat decât al acestora (Evrei 1:4). Și mai susține că Dumnezeu Tatăl L-a înălțat nespus de mult pe Isus Hristos și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume (Filipeni 2:6-11). Pentru că Hristos S-a smerit, El a fost ridicat de Dumnezeu. Însă superioritatea lui Hristos este, în primul rând, inerentă și doar în al doilea rând dobândită. Hristos era în poziția de Persoană divină înainte de întrupare. Pentru că a împlinit planul lui Dumnezeu, El a fost înălțat și ca Fiu al Omului și ca Fiu al lui Dumnezeu, dobândind astfel un Nume mult mai minunat decât numele oricăror ființe create. În altă ordine de idei, unele persoane afirmă că Hristos nu este egal cu Tatăl pentru că s-a rugat Tatălui. Însă Hristos a făcut acest lucru în calitate de om, având și natură umană. Datoria unui om este să I se închine lui Dumnezeu și să-L glorifice. Așa cum ne spune Epistola după Evrei, Hristos a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului (Evrei 2:17). Un ultim text discutabil este cel care se referă la Isus Hristos ca la cel „întâi născut din toată zidirea” (Coloseni 1:15). Pasajul nu dorește să Îl prezinte pe Isus Hristos ca pe o Persoană creată sau născută. Termenul de „întâiul născut” are același sens precum în Psalmul 89:27. Acolo, Dumnezeu îi promite lui David că îl va face cel mai important dintre împărații pământului. Dumnezeu hotărăște să-i acorde lui David un loc de supremație și de întâietate. În același fel, Isus Hristos are autoritate peste toată creația. De fapt, toate lucrurile (cele văzute și nevăzute) au fost făcute prin Isus Hristos. Acesta are întâietate în toate lucrurile (Coloseni 1:16-18).

          Isus Hristos are asociate nume divine, care nu Îi pot fi atribuite decât lui Dumnezeu. Yahve este un nume ebraic foarte des utilizat în Vechiul Testament, pentru a-L descrie pe Dumnezeu (de peste 5300 de ori). Acest termen apare și în Exod 3:14-15. Moise Îl întreabă pe Dumnezeu care îi este Numele. Dumnezeu răspunde cu apelativul: „Eu sunt Cel ce sunt”. Termenul Yahve este o prescurtare a acestui mod de adresare. Prin acest nume pe care Și-l atribuie, Dumnezeu vrea să spună că El este din eternitate, că nu are un început, că nu a fost creat. Traducerile Bibliei în limba engleză echivalează acest termen cu denumirea de Lord. În confruntările Sale cu iudeii, Isus Hristos Își atribuie acest nume, pentru a-Și arăta originea sa eternă, citând din Vechiul Testament (Ioan 8:58). Pe de altă parte, termenul grecesc Kyrios este folosit în Noul Testament, fiind echivalentul termenului ebraic Yahve. Versiunile Bibliei în limba engleză traduc și acest termen tot cu denumirea de Lord. Creștinii din primul secol, obișnuiți cu Vechiul Testament, considerau că termenii Kyrios și Yahve au același sens. Apoi, Isus Hristos este prezentat în acest fel în Noul Testament, în pasaje precum Romani 10:9,1 Corinteni 12:3 sau Filipeni 2:5-11. Un alt nume asociat lui Dumnezeu, care apare de peste 2500 de ori în Vechiul Testament, este Elohim (un termen în forma lui plurală). Când se identifică în acest mod, Dumnezeu vrea să ne transmită că El este atotputernic și suveran peste întregul univers. Profetul Isaia ne vorbește despre Isus Hristos, folosind atât apelativul de Yahve cât și cel de Elohim: „Pregătiți în pustie calea Domnului (Yahve), neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul (Elohim) nostru” (Isaia 40:3). Acest verset face aluzie la lucrarea lui Ioan Botezătorul, al cărui rol este să-I pregătească calea lui Isus Hristos (Ioan 1:23). Afirmația profetului Isaia reprezintă una dintre cele mai puternice dovezi ale divinității lui Isus Hristos din Vechiul Testament. Nu în ultimul rând, termenul grecesc folosit în Noul Testament, corespunzător termenului ebraic Elohim, este Theos. Lui Isus Hristos îi este asociată această denumire în mai multe locuri din Noul Testament. Edificatoare, în acest sens, este mărturisirea pe care I-o face ucenicul Toma lui Isus Hristos, la opt zile după înviere: „Domnul meu și Dumnezeul (Theos) meu” (Ioan 20:28). Un alt exemplu elocvent este episodul salvării temnicerului din Filipi. Când acesta i-a întrebat pe Pavel și pe Sila ce trebuie să facă pentru a fi mântuit, ucenicii i-au răspuns astfel: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit, tu și casa ta” (Faptele Apostolilor 16:31). După ce temnicerul a crezut și a fost salvat, el s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu (Theos – Faptele Apostolilor 16:34).

          Isus Hristos are toate cele șapte caracteristici ale lui Dumnezeu, pe care le-am menționat în articolul despre trinitate. El este etern și este Creatorul universului. Epistola către Evrei prezintă un dialog între Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul. Tatăl I se adresează Fiului cu apelativele: „Dumnezeule”, „Doamne”. Ni se spune că scaunul de domnie al lui Isus Hristos este din eternitate, că El este Creatorul universului, că anii Lui nu se vor sfârși și că El este neschimbător (Evrei 1:8,10, 12; Psalmul 45:6-7). În altă parte, Biblia afirmă că Isus Hristos este Același din eternitate (Evrei 13:8). Primul capitol din Apocalipsa Îl prezintă pe Hristos ca fiind Începutul și Sfârșitul, după ce în același text Dumnezeu Tatăl se prezintă cu aceleași apelative (Apocalipsa 1:8,11). Evanghelia după Ioan ne învață că Isus Hristos este Începutul și că El este Dumnezeu. Textul continuă și afirmă că toate lucrurile au fost făcute prin Isus Hristos și că nimic din ce a fost făcut nu a fost făcut fără El (Ioan 1:1-3). Scopul creației este de a-L revela pe Dumnezeu – suveranitatea, gloria și altruismul Lui (Romani 1:19-20, Psalmul 8, Ieremia 27:5, Neemia 9:5-6, Psalmul 19:1-6, Amos 4:13, Isaia 45:18). Creația a fost afectată de căderea Diavolului și de neascultarea omului (Romani 8:19-21). Dar ea este în proces de înnoire, prin Cuvântul lui Dumnezeu (2 Corinteni 5:17, Romani 8:19). La final, toată creația va fi înnoită, căci Dumnezeu nu lasă nimic în ruină (Isaia 65:17, Apocalipsa 21:5). În altă ordine de idei, și Epistola lui Pavel către Coloseni ne prezintă unele detalii foarte sugestive despre Isus Hristos. Ni se spune că prin Hristos au fost făcute toate lucrurile, cele văzute și nevăzute. Aflăm că El este mai înainte de toate, că toate lucrurile au fost făcute pentru El și se țin prin El. Apoi, textul afirmă că El are întâietatea în toate lucrurile, că El este Începutul și Capul Bisericii. Pasajul Îl prezintă pe Isus Hristos și ca Mântuitor al lumii, El fiind Cel care a reușit să împace lumea cu Dumnezeu, prin sângele crucii Lui. Isus Hristos ne-a izbăvit de sub puterea întunericului. În baza sângelui Lui, putem fi iertați de păcate (Coloseni 1:13-20). Asemenea lui Dumnezeu Tatăl, Isus Hristos este Sfânt, fără păcat și are abilitatea de a ierta păcatele (Ioan 8:46; 2 Corinteni 5:21; Evrei 1:9; Evrei 4:15; Evrei 7:26). Mai mult, Isus Hristos este omniscient (Luca 5:4; Ioan 21:6-11; Ioan 18:4; Ioan 11:11-14) și omniprezent (Matei 18:20; Matei 28:20; Efeseni 4:10), chiar dacă El a renunțat la poziția și gloria Lui din cer atunci când S-a întrupat. În final, Isus Hristos este atotputernic, căci El a creat întregul univers pe care Îl susține cu puterea Sa. El are putere asupra naturii, a bolilor și peste toate forțele spirituale (Luca 8:25; Marcu 1:19-31; Marcu 1:32-34; 1 Petru 3:22). El are autoritate asupra vieții și a morții (Ioan 11:1-44). Dorința Tatălui este ca toți să-L cinstească pe Hristos în același fel în care ar trebui să-L cinstească pe El Însuși. Asemenea Tatălui, Hristos are prerogative de judecător și toată creația trebuie să I se închine (Ioan 5:21-24). Isus Hristos este egal cu Dumnezeu Tatăl.

          Relația dintre Tatăl și Isus Hristos este similară cu interacțiunile dintre lumină și lampă, gânduri și minte. Isus Hristos este exprimarea de Sine a Tatălui – ceea ce are de spus Tatăl. Edificator, în acest sens, este și dialogul dintre Isus Hristos și ucenici, redat în Evanghelia după Ioan. Când Filip îi cere lui Isus Hristos să-L vadă pe Tatăl, Acesta rostește memorabila replică: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ’Arată-ne pe Tatăl?’ Nu crezi că eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine?” (Ioan 14:9-10). În primul rând, Isus Hristos Îl cunoaște pe Tatăl, după cum și Tatăl Îl cunoaște pe El (Matei 11:27; Ioan 10:15). Apoi, apostolul Pavel ne spune că Isus Hristos are chipul lui Dumnezeu (Filipeni 2:6) și că El este chipul Dumnezeului nevăzut (Coloseni 1:15). Epistola după Evrei afirmă că Isus Hristos este oglindirea slavei Tatălui și întipărirea Ființei Lui (Evrei 1:3). Astfel, Fiul Îl reprezintă pe Tatăl în toate modurile posibile. El reflectă gloria lui Dumnezeu. Toată perfecțiunea lui Dumnezeu se regăsește în El (toate atributele lui Dumnezeu). Isus Hristos este imaginea exactă a lui Dumnezeu. El ne revelează cum este Dumnezeu în realitate, prin gândirea, cuvintele și faptele Lui. Dumnezeu este Duh și, prin urmare, invizibil. Dar, prin Isus Hristos, Dumnezeu S-a făcut vizibil întregii omeniri. Puterea, caracterul și slava lui Dumnezeu ne sunt arătate în El. Prin lucrările pe care Hristos le face, nu numai că ni-L arată pe Tatăl, ci Însuși Dumnezeu Tatăl mărturisește că Isus Hristos este trimis de El (Ioan 5:31-37). În Ioan 10:30 se face o nouă afirmație care demonstrează egalitatea dintre Isus Hristos și Tatăl: „Eu și Tatăl una suntem”. Textul se referă la faptul că Isus Hristos și Tatăl au aceeași natură divină, aceleași puteri, același caracter. Dar nicidecum nu suntem lăsați să înțelegem că Isus Hristos și Tatăl ar fi aceeași Persoană (așa cum susțin unitarienii). Toate textele care prezintă relația dintre Isus Hristos și Tatăl fac referire la două Persoane Divine. În final, alte texte biblice afirmă și mai clar relația dintre Persoana lui Hristos și întreaga Ființă a lui Dumnezeu: „Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El” (Coloseni 1:19), „Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9). Contrar arianismului (care susține că Isus Hristos a fost creat de Dumnezeu Tatăl, că are o natură diferită față de Tatăl, că este „un dumnezeu” mai mic), apostolul Pavel ne învață că în Isus Hristos locuiește trupește plenitudinea absolută a divinității.

          Scrierile creștine conțin și alte argumente care ne arată divinitatea lui Isus Hristos. Vechiul Testament afirmă că doar Dumnezeu poate salva lumea de vina păcatelor (Isaia 43:11). Noul Testament susține, în numeroase ocazii, că Isus Hristos este acel Mântuitor despre care vorbeau profeții Vechiului Testament (Tit 2:13). În altă ordine de idei, Noul Testament ne prezintă multe situații în care Isus Hristos acceptă închinare din partea celorlalți: Toma (Ioan 20:28), îngerii (Evrei 1:6), orbul din naștere (Ioan 9:38), femeia cananeancă (Matei 15:25), magii (Matei 2:11), leprosul vindecat (Matei 8:2), Iair - fruntașul sinagogii (Matei 9:18), femeile care au mers la mormântul Lui (Matei 28:9), ucenicii (Matei 28:11). Însă Biblia afirmă clar, în repetate rânduri, că închinarea trebuie adusă doar înaintea lui Dumnezeu (Exod 20:3; Exod 34:14; Deuteronom 6:13-15; Matei 4:10). Așadar, se poate deduce că Isus Hristos este Dumnezeu și din faptul că oamenii și îngerii I s-au închinat, în numeroase ocazii. Nu în ultimul rând, pe lângă textele biblice care afirmă divinitatea lui Isus Hristos, există mărturiile părinților bisericii. În jurul anului 110, Ignatie îl numește pe Isus ca fiind „Dumnezeul nostru”, după care ne vorbește despre „sângele lui Dumnezeu”, referindu-se tot la Isus Hristos.

          Apostolul Ioan ni-L prezintă pe Isus Hristos, în Apocalipsa, în mai multe ipostaze. Acesta apare, mai întâi, în postură de Judecător. El este îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur. Ochii Lui sunt ca para focului, picioarele Lui ca arama aprinsă și glasul Lui precum vuietul unor ape mari. Fața Lui este ca soarele și din gura Lui iese o sabie ascuțită cu două tăișuri (Apocalipsa 1:13-16). Isus Hristos judecă întâi biserica Lui și apoi continuă cu întreg pământul. Sistemul politic și religios corupt (Babilonul), dar și conducătorii lumii au apoi parte de justiția lui Isus Hristos. Morții nelegiuiți și Diavolul sunt condamnați pentru eternitate. Isus Hristos se prezintă apoi ca fiind Cel care a fost mort, dar a înviat. El a biruit moartea și ține cheile morții și ale Locuinței morților (Apocalipsa 1:18). În final, apostolul Ioan ni-L arată pe Isus Hristos în postura de Împărat al împăraților și Domn al domnilor, încununat cu multe cununi împărătești (Apocalipsa 19:11-16).