Creştinii de duminică
Autor: A.W. Tozer  |  Album: Sfetnicul  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 11/04/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

   Oamenilor care se îmbracă în religie ca şi cu o haină bine călcată de duminică nu le place acest fel de biserică plină de bucurie. Când avem parte de o trezire şi binecuvântarea lui Dumnezeu vine la noi, şi primim ajutorul de care avem nevoie de la Dumnezeu, aceia care au făcut din religie o simplă haină de duminică, nu vor fi prea încântaţi - de fapt, ei vor fi deranjaţi. De pe poziţia Scripturii, noi vom insista că ei trebuie să trăiască cinstit luni dimineaţa, dar ei nu vor să facă asta. Ei nu vor ca viaţa practică să le fie afectată de religie. Duminica ei intră în biserică şi îşi lustruiesc religia, dar pe la ora 11 seara, o pun înapoi în raft. Luni ies afară şi trăiesc aşa cum vor să trăiască. Eu refuz să cedez în faţa acestui lucru şi a acestui fel de oameni. Noi trebuie să fim o biserică a Dumnezeului cel viu, şi nu o întrunire a celor influenţi şi a ştabilor. Ştabii pot să vină dacă se pleacă pe genunchi - ştiţi voi, un ştab pe genunchi nu este mai înalt decât nimeni altcineva.

Domnul să ne ajute să facem din viața noastră o lucrare plină de roade cerești nu o religie lipsită de viață!
Adăugat în 11/04/2012 de Ioanhapca
din păcate este adevărat, sunt şi creştini de duminecă, dar să ne rugăm şi pentru ei. Domnul care vede, ştie totul şi cunoaşte totul îşi va face lucrarea aşa cum ştie că este mai bine şi va da trezire la toată lumea. Să îngenunchem în Faţa Lui pentru că El merită toată slava şi mărirea în veci de veci.
Fii binecuvântată.
Adăugat în 11/04/2012 de 1954adina.9mai
cind ai imbracat cu adevarat haina pocaineti nu sti cind e duminica sau joi sau marti decit daca te uiti in calenadar,caci cel pocait cu adevarat nu dupa duminica sau simbata se va duce in rai.
Adăugat în 12/04/2012 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 1413
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni