Slava Domnului (18)
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 12/04/2026
    12345678910 0/10 X
1 / 1

                                                                           Slava Domnului (18)

    Ioan 1:1: 16. „Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har.” -------Ce se oglindește în Harul lui Dumnezeu? Se oglindește „Slava Domnului” Domnul Isus Hristos, Harul desăvârșit, care se revarsă în continuare și peste noi și Har după Har, după Har...

    Romani 5:2-5. „Lui Îi datorăm faptul că, prin credință, am intrat în această stare de har în care suntem și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. 3. Ba, mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare, 4. răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aceasta aduce nădejdea. 5. Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” -------Înainte de Domnul Isus, Harul lucra într-o altfel de măsură, Hristos nu era recunoscut ca Hristos, Salvatorul, se vorbea doar despre Domnul, Cuvântul și sigur Harul era prezent dar cu văl, era o umbră, dar la noi S-a descoperit în plinătate „Slava Domnului”. Când Isus S-a născut a umplut Universul și pământul și cerul de Slavă. Datorită acestei lucrări mărețe a Domnului noi am putut să ne salvăm viețile din moartea veșnică, crezând lucrarea lui Hristos de înviere a duhului nostru împreună cu Hristos și răscumpărare a sufletului nostru. Am primit prin Har, trăim prin Har și umblăm prin Har bucurându-ne de nădejdea „Slavei Domnului”, bucurându-ne chiar și în necazurile noastre. Acum ce nu chiar ne place este că necazurile, încercările sunt inevitabile, chiar dacă nu sunt intenționate de Domnul Isus. Cred că doar așa putem să ne descoperim, să ne cunoaștem viața mizeră în care am trăit după mersul lumii. Da, noi am murit împreună cu Hristos și trăim, dar nu mai trăim noi, ci Hristos trăiește în noi, iar Neprihănirea Lui lucrează în noi Pacea și rodește Odihna și Liniștea pe vecie. Veșnicia a început la nașterea din nou în Hristos și continuă etern... Slava Domnului în astfel de circumstanțe, prin necazuri și încercări, lucrează prin Har umplerea noastră constantă cu Pace, Odihnă și Liniște. Neprihănirea și Credința ne izbăvesc din toate încercările și necazurile, prin Duhul Domnului și Slava Lui. Când am biruit o încercare cu răbdare, Răbdarea aceasta aduce Biruința în încercare și Duhul Sfânt ne mărește cunoștința despre Dumnezeu Tatăl, Domnul Isus și Slava Lui, prin Înțelepciunea și Priceperea care le-a adus în mintea din sufletul nostru. Astfel pot spune că bebeluși, copilași, adolescenți cresc tot mai mari, devenind „fii” maturi ai Tatălui, care ajung și ei la rândul lor să treacă  prin aceste stadii de creștere pe alții bebeluși născuți din nou... . . , biruind necazurile și încercările credinței lor, plini de nădejdea sigură, neschimbată în trăirea și umblarea în Duhul, cu care ne-am făcut „una” în Hristos Isus.

    În toate încercările prin care trecem ne bucurăm, că trecem mai mult decât biruitori, prin Cel care ne iubește extravagant. Și trecem fiindcă nădejdea în Viața Lui ne face să vedem cu ochii credinței Dragostea glorioasă a Slăvitului Domn Isus Hristos, care a turnat-o în inimile noastre prin Duhul Lui, care locuiește în noi. Ne-a umplut de Slava Lui adică Domnul Isus Hristos și Duhul Lui. Suntem cei mai favorizați oameni, transformați în „fii” ai Săi, din întreaga creație a lui Dumnezeu, din tot Universul. În om și în tot ce este viu Tatăl a pus dragoste cu măsura Lui, dar în „fii Lui născuți din Sângele Lui, care poartă ADN-ul Lui, Dumnezeu a „turnat Dragostea” și când torni ceva nu măsori, ci este din destul. Aceasta-i -Slava Lui- și-I mulțumim frumos. Dar de ce de multe ori nu manifestăm Dragostea? Pentru că nu știm câteodată ce avem în Dar și Har. Tată te rugăm dă-ne un Duh de Înțelepciune și descoperire în cunoașterea Ta. Amin! Amin! (va urma)

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 48
Opțiuni