Noi în Hristos (12)
Efeseni 1:1-11. „Pavel, apostol al lui Isus Cristos conform dorinței lui Dumnezeu, pentru sfinții credincioși în Cristos Isus, care locuiesc în Efes. (astăzi în România) Vă doresc să beneficiați de pace de la Dumnezeu – Tatăl nostru – și de la Stăpânul Isus Cristos. Lui Dumnezeu – Tatăl Stăpânului nostru Isus Cristos – să I se acorde lauda. El este Cel care ne-a oferit tot felul de binecuvântări spirituale în locurile cerești, în Cristos. Înainte de crearea lumii, Dumnezeu ne-a ales în Cristos, ca să fim sfinți și fără vină înaintea Lui. În mod anticipat, datorită dragostei Sale, El a decis ca acest proces să includă faptul că vom fi înfiați prin Isus Cristos. Aceasta a fost plăcerea și dorința Lui divină. Dumnezeu a făcut acest lucru pentru ca (ulterior) harul Său glorios să fie lăudat (de oameni). El ne-a oferit acest har în persoana Celui pe care Îl iubește. În El beneficiem de răscumpărare; și datorită sângelui Său, avem posibilitatea iertării păcatelor. Ea este o consecință a bogatului har pe care Dumnezeu l-a revărsat în favoarea noastră. Această abundență (de har) a venit împreună cu orice fel de înțelepciune și cu abilitatea de înțelegere. Astfel, în acord cu bunăvoința Sa, El ne-a revelat misterul cu privire la intenția implicată de planul pe care îl concepuse. Acest plan era prevăzut să se realizeze în Cristos la termenul stabilit. În El urma să se unească cerul cu pământul. În Cristos am fost aleși conform deciziei incluse în planul lui Dumnezeu. Tot ce face El este în acord cu scopul pe care Și l-a stabilit... ”.
Sunt uimită de ceea ce Dumnezeu este pentru noi fii Săi, în Hristos și cred că voi reuși să înțeleg această Dragoste și Glorie doar când voi ajunge să-L văd în față, la împlinirea tuturor lucrurilor de pe pământ. „În Hristos” am primit totul, pentru o viață de biruință. Dar de ce și eu am fost și mai sunt mulți fii ai Tatălui, biruiți și învinși de mincinosul, că asta-i viața pe pământ, în stres, dureri, lipsuri, neputințe, nervi, familii destrămate, biserici clătinate și fără direcție și... . ? Vedem în textul de mai sus, de nouă ori este expresia „în Hristos, în El”, ceea ce înseamnă că acolo-i -locul- unde pământescul se sfârșește și începe Duhuvnicescul. „În Hristos” este Viață, locurile cerești sunt pline de viață și noi suntem moștenitorii acestei Vieții, „în Hristos”. Dumnezeu ne vedea „în Hristos”, mai înainte de întemeierea lumii, ne vedea sfinți și neprihăniții Lui. El țintea Crucea și știa că acolo vom fi născuți din El, „în Hristos” și sufletele noastre vor fi înfiate în familia LUi, după buna Voie a Lui, prin Domnul Isus Hristos. Pavel vorbește că asta a făcut-o pentru lauda slavei Harului Său, care ni l-a dat ”în Hristos”. În acest Har am fost răscumpărați de păcat, spălați prin Sângele Lui, în Preiubitul Lui Fiu Isus Hristos. Minunat, cum zice Cuvântul, că Dumnezeu lucra după un plan pe care El Însuși l-a făcut, în Sinele Lui. Această Viață noi învățăm să o trăim pe pământ după cum este în Duhul nostru viu, așa să ne înnoim și sufletul și mintea noastră, eliberând tot ce în sufletele noastre a rămas de la vechiul om, după Cruce și când omul nou i-a luat locul să poată umple locurile goale cu Harul Domnului Isus și Voia Lui și planul Lui și dragostea Lui și toată Roada Duhului Sfânt. „În Hristos” și trupurile noastre beneficiază de odihnă, pace și liniște pe pământ, ca să fim întregi, duh, suflet și trup, la venirea Domnului Isus.
2 Petru 1:10-11. „De aceea, fraților, străduiți-vă și mai mult să întăriți chemarea și alegerea voastră, căci făcând acestea nu vă veți poticni niciodată! Astfel, vi se va da în plus intrarea în împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos.” Amin!