O conștiință bună
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 16/01/2022
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

                          O conștiință bună

   Ai auzit și tu deseori atacul religiei: ”trebuie să ții poruncile, dacă nu nici o șansă cu Dumnezeu. Și totuși nimeni nu a reușit să țină poruncile pe pământ. Doar Isus a făcut-o sută la sută pentru noi. Să vedem ce zice Evanghelia despre reușita poruncii.”1 Timotei 1:5.”Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată,”o conștiință bună” și o credință neprefăcută.”

   Oare, o ”conștiință bună” avea și Saul din Tars când vroia cu orice preț să facă dispărută de pe pământ, Calea Domnului Isus? El asta ne spune în Fapte 23:1.”Fraților, eu  am vețuit cu toată ”curăția cujetului” meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta.” Acum frate Pavele care era ”curăția conștiinței” tale bune, atunci când în Fapte 22:4 chiar tu ne spui că:

   ”Am prigonit până la moarte această Cale, am legat și am pus în temniță bărbați și femei”! Aceasta este ”o conștiință bună și curată”?

   Vom vedea mai târziu. Totuși lui Pavel i se schimbă total perspectiva cugetului lui bun. Romani 9:1.”

   ”Spun adevărul în Hristos, nu mint;”conștiința” mea luminată de Duhul Sfânt, îmi este martor.”

   A apărut în viața lui Pavel o conștiință bună ”luminată de Duhul Sfânt”, nu din sinele lui. Totală răsturnare de situație. Pavel avea întotdeauna ”o conștiință bună”. Chiar și atunci când prigonea pe Isus Hristos, o făcea cu o conștiință bună. De mic copil el învăța Legea, cunoștea toată povestea ei, era așezată acolo în inima lui și era credincios fiecărei slove din Lege. Ce avea el scris în inimă despre Dumnezeu era că, El este singurul Dumnezeu și nu mai este altul. Iar acum apare în lume Unul care zice că El este Fiu de Dumnezeu și are un Tată Dumnezeu adevărat în cer. Asta era ceea mai mare blasfemie pentru un rabin credincios ca Saul, s-a echipat rapid pentru a-L distruge pe El și urmașii Lui. Conștiința lui bună era activă, când ceea ce era în inima lui nu cupla cu ce era pe teren, conștiința l-a anunțat. Și cu o conștiință bună a pornit să distrugă pe toți care aleg altfel. Conștiința este un arbitru care verifică mereu dacă tu lucrezi după ceea ce este în inima ta. Atunci conștiința este bună. Conștiința nu te face bun sau rău, ea doar verifică dacă ești sau nu în acord cu ce este în inima ta. Conștiința lui Pavel era bună, dar s-a schimbat total când conștiința lui a fost luminată de Duhul Sfânt. Inima lui curată și conștiința lui bună la condus la o credință neprefăcută, care l-a făcut un Apostol fidel a lui Hristos și unul pe urmele căreia chiar el ne îndeamnă să călcăm. Astăzi sunt mulți care au crescut în religie, dar unii deschid inima Duhului Sfânt și se lasă luminați de El. O inimă curată este ținută în concordanță cu ce este în ea, printr-un cujet bun, care semnalizează orice dezaliniere de la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu din inimă, iar noi fiind atenți, ne aliniem și atunci când cerem ceva de la El, prin credință primim, iar ”dragostea” poate fi atinsă și ținta poruncii împlinită, o dragoste desăvârșită. Sunt alții care au pus în inimă de la părinții lor, că ei au adevărul de 2000 de ani, iar conștiința îi păstrează acolo, ei sunt liniștiți, conștiința lor este bună. Alții au în inimă doctrina religiei lor, unii nu vor să-L lase pe Duhul Sfânt să-i lumineze, ei cred că sunt bine așa, iar conștiința este cu ei. Alții văd că nu au adevărul lui Hristos în inimă, dar nu vreau mai mult din pricină că au frică de oameni, să nu fie văzuți rău, să nu li se ia funcția, să nu fie pedepsiți dacă-și vor schimba teologia. Aceștia seamănă cu fariseii din vremea Domnului Isus, atunci când sunt întrebați,”de unde venea botezul lui Ioan?” Răspunsul lor pe care îl cunoșteau bine, pentru că erau acolo și bine vedeau cine era Isus, dar de frica oamenilor, de frică să nu le ia Isus scaunele, au răspuns „nu știm”. Deși era crescut și Pavel acolo cu ei, erau deosebiți, conștiința lor a fost dezaliniată de frica de oameni și mândria lor de farisei cu neprihănirea lor falsă. Acum fiecare din noi ne putem verifica conștiința dacă-i bună și luminată de Duhul Sfânt. Conștiința dezaliniată de la o inimă curată va îngreuna mersul nostru prin credință și dezalinierea poate afecta, dragostea, ținta poruncii și ne așezăm pe un teren mișcător pentru o viață stabilă și din belșug.

   Mulțumim Tată și dorim în noi dragostea Ta, care vine dintr-o inimă curată, un cujet bun și o credință neprefăcută. Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 410
  • Gramatical incorect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni