Martorul lui Isus
Autor: Carmen Iene  |  Album: Profetic  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Neftali_123 in 13/01/2022
    12345678910 0/10 X

 Devoțional

Faptele apostolilor 26:16-17BVA


, , Dar acum ridică-te; pentru că ți-am oferit ocazia să Mă cunoști. Vreau să te desemnez ca slujitor al Meu și ca martor. Tu vei vorbi altora, spunându-le nu numai că M-ai văzut, ci și tot ce îți voi mai revela. Te-am ales dintre oamenii poporului tău și dintre toate celelalte națiuni la care te și trimit.”


   Să ajungi să-L reprezinți pe Isus în fața împăraților și înalților demnitari este un fapt la care apostolul Pavel nu s-ar fi așteptat să-l trăiască, dar surpriza lui cea mai mare a fost să ajungă să-L cunoască pe acela pe care l-a respins vehement și i-a persecutat adepții. Eu cred că mulți dintre noi am fost ca Pavel care am crezut în ceva greșit sau nu am crezut în nimic.

     Dumnezeu ne surprinde pe fiecare dintre noi într-o zi când ne întâlnim cu adevărul, când vedem deslușit realitatea. Vălul necredinței noastre este dat la o parte și începem o viață nouă, cele vechi s-au dus, suntem persoane noi, născute din nou, iertate de tot ce am făcut greșit până atunci în viață. Sau putem respinge revelarea lui Dumnezeu în viața noastră și rămânem la fel cum am fost înainte. Eu sper ca toți să se întâlnească cu dragostea lui Dumnezeu, să-L cunoască pe Isus, bunătatea și puterea Lui și să devină copiii Lui.

  Dumnezeu are un plan și o chemare pentru fiecare copil al Său. Ceea ce are El în vedere pentru viitorul tău depășește cu mult în calitate ceea ce ai gândit tu despre viitorul tău. El vrea să te prezinte întregii omeniri, să fi un vas al Lui în care să-și arate în același timp atât gloria cât și caracterul Lui, atât Slava Lui cât și mila, compasiunea, dorința de a veni în ajutor supranatural în orice problemă ai avea. Să fii martorul lui Isus și să-L prezinți tuturor cu care vii în contact este o onoare și o responsabilitate în același timp, deoarece reprezinți autoritatea supremă a universului. Sarcina nu este ușoară, nici lipsită de pericole, dar acolo unde Domnul ți-a dat ungere ai și protecția asigurată pentru a împlini misiunea Lui. Și în tot acest timp nu ești singur, minunatul Duh Sfânt te însoțește, te mângâie, te sfătuiește, te învață, te îndrumă. El care a fost prezent la întemeierea lumii, El e cu tine, El e Dumnezeu în tine.

Adevărat, într-o zi El ne-a surprins pe fiecare din noi. Și încă ne mai surprinde. Îi mulțumim. Fii binecuvântată.
Adăugat în 14/01/2022 de Maria18
Statistici
  • Vizualizări: 339
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni