Simplu și perfect
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 07/11/2019
    12345678910 0/10 X

 

 

 

   Tit 3:4- 7.”Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru și dragostea LUI de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea LUI, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belșug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentruca, odată socotiți neprihăniți prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moștenitori ai vieții veșnice.”

 

   Atât de simplu și atât de perfect! Pare prea simplu, ca să fie adevărat. Pare prea frumos, prea liniștit, prea ieftin când îți amintești Vechiul Legământ, și muntele Sinai, când Dumnezeu vorbea de se cutremura muntele și poporul tremura la poalele lui, dorind să nu le mai vorbească în direct. Un Dumnezeu furios, mânios gata să-i sfârșească, dacă se apropie de munte. Dumnezeu le cerea perfecțiune în trăire, perfecțiune care nimeni nu a trăit-o pe pământ, decât OMUL Isus. Păcatul omului trebuia rezolvat și prăpastia dintre om și Dumnezeu refăcută, ca omul să poată intra din nou în relație cu Creatorul lui și dorința Lui din veșnicie să facă om după chipul LUI, să fie în sfârșit împlinită. Totul țintea în Hristos, El era Cel în care Tatăl Și-a arătat dragostea și bunătatea pentru om, aducând HARUL și DARUL LUI, prin Isus și dăruindu-ne măsura de credință  cu care putem să accesăm oricând dragostea și bunătatea LUI.

 

   Pavel în câteva versete, cuprinde întreaga lucrare de mântuire a omului, de la cruce și până să ajungi moștenitor al vieții veșnice. El ne arată o lucrare terminată, bunătatea și dragostea pentru om,”s-a arătat”, El ”ne-a mântuit”, Duhul Sfânt,”L-a vărsat” din belșug peste noi. Totul s-a isprăvit, la cruce, mântuirea întregii omeniri, fără faptele ei bune. De atunci, mântuirea s-a primit, se primește și se va primi, prin credință în această lucrare terminată de Isus la cruce, pentruca odată socotiți neprihăniți prin harul (favoare nemeritată ) LUI să ne facem în nădejde moștenitori ai vieții veșnice. Și atenție, aici nu vorbește la trecut, ci la prezent, acum când crezi, ești socotit neprihănit (sfințit) prin har, ajungând moștenitor al vieți veșnice, care începe aici și până în infinit, până în veșnicie. Din acest stadiu, de om cu mântuirea asigurată, ai ocazia să faci fapte bune, nu ca să fii mântuit, ci pentru că ești mântuit. Munți de confuzie, întărituri puternice și ziduri de necredință, îndoială, nesiguranță și frică  a făcut religia și tradiția în mințile oamenilor, luând slava care se cuvena lui Isus, pentru lucrarea LUI și punând-o pe om, cum că prin forțe proprii își va câștiga mântuirea. Nimic mai neadevărat! Însă această mântuire simplă dar pefectă a fost rezolvată atunci când S-a arătat Isus la cruce și toți acei care vor să o primească prin credință, pot să beneficieze de ea, de aici și acum, nu prin fapte făcute de noi, în neprihănirea noastră, ci prin neprihănirea și îndurarea lui Isus, prin spălarea nașterii din nou, prin Duhul Sfânt vărsat din belșug peste noi, atunci cînd credem. Fiul de Dumnezeu, omul perfect, duhovnicesc, neprihănit prin Domnul nostru iubit: ISUS HRISTOS și crucea Sa. Amin!

 


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 61
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni