Ultimul loc nu e finalul

Există oameni care nu mai au putere să ridice ochii. Nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că au fost priviți prea mult cu dispreț. Au căzut, au greșit, au fost judecați. Și încet, au început să creadă că asta sunt: greșeala lor.

Dar Dumnezeu nu te definește prin căderea ta. Oamenii te pot reduce la un moment? Dumnezeu te vede în întregime.

Când fiul risipitor s-a întors, tatăl nu l-a întâmpinat cu reguli, ci cu brațele deschise.
Când Petru a plâns după lepădare, nu a fost înlocuit, ci restaurat. Când o femeie era gata să fie ucisă cu pietrele condamnării, Dumnezeu i-a redat demnitatea înainte de a-i corecta viața. Așa lucrează El. Nu zdrobește trestia frântă, nu stinge mucul care mai fumegă.

Poate ai fost marginalizat. Poate ai fost trecut pe lângă. Poate ai fost arătat cu degetul. Poate ai auzit mai des ce ai făcut greșit decât cine ești în ochii lui Dumnezeu. Dar strigătul tău contează. Lacrimile tale nu sunt ignorate. Tăcerile tale nu sunt goale pentru El.

Nu orice suferință înseamnă respingere. Nu orice perioadă de tăcere înseamnă abandon. Uneori Dumnezeu lucrează adânc, acolo unde nimeni nu vede.

Rușinea care te apasă nu vine de la El. Condamnarea constantă nu este vocea Lui.
El convinge, dar nu umilește, corectează, dar nu distruge.

Poți să fi căzut și totuși să fii chemat. Poți să fii rănit și totuși să fii iubit. Poți să fii slab și totuși să fii ținut în picioare de har. Nu trebuie să fii perfect ca să fii primit. Trebuie doar să fii sincer.

Dumnezeu nu caută oameni fără trecut. Caută oameni cu inima deschisă. Nu caută performanță religioasă, ci încredere. Dacă te simți la margine, să știi că El pășește exact acolo. Dacă toți te-au pus pe ultimul loc, El nu te-a șters din planul Său.

Ridicarea nu începe când toți te acceptă. Ridicarea începe când înțelegi că Dumnezeu nu te-a abandonat niciodată.

Și chiar dacă oamenii te-au privit ca pe o poveste încheiată, Dumnezeu încă scrie în dreptul tău.
Diana G. U.