Răbdarea sfinților

Răbdarea sfinților este o lucrare adâncă a lui Dumnezeu în inimile celor care îl iubesc cu adevărat. Nu este o răbdare firească, născută din resemnare, ci una sfințită, care crește în suferință și se sprijină numai pe credincioșia Domnului. Ea se vede mai ales atunci când credinciosul este apăsat, judecat și rănit tocmai pentru că a ales să rămână curat și statornic în adevăr.

Cei care rabdă pentru credință sunt adesea prigoniți nu doar de lume, ci și de cei care pretind că îl cunosc pe Dumnezeu. Sunt loviți cu vorbe grele, defăimați, etichetați, respinși. Uneori, durerea cea mai mare nu vine din afara bisericii, ci chiar din interiorul ei. De la amvoane se rostesc cuvinte care apasă, judecă și zdrobesc suflete sincere. Cei care nu se conformează, care nu se pleacă oamenilor, ci caută voia lui Dumnezeu, ajung să fie priviți ca o problemă, ca o amenințare, ca niște rătăciți.

Și totuși, acești credincioși aleg să rabde. Aleg să nu răspundă cu aceeași asprime. Aleg să nu se apere prin ceartă. Aleg să-și păstreze inima curată, chiar când sunt murdăriți cu minciuni. Aceasta este răbdarea sfinților: să taci când ai dreptate, să te rogi când ești rănit, să rămâi în adevăr când ești împins spre compromis.

Domnul vede fiecare lacrimă vărsată în ascuns. El cunoaște nopțile de plâns, rugăciunile fără cuvinte și durerile care nu pot fi spuse nimănui. Când un credincios este disprețuit pentru Numele lui Hristos, cerul ia aminte. Nici-o batjocură nu rămâne neștiută, nici-o nedreptate nepedepsită, nici-o suferință nerăsplătită.

Răbdarea sfinților nu înseamnă că Dumnezeu este departe, ci că El lucrează în taină. Uneori, El îngăduie ca ai Lui să fie zdrobiți pentru ca credința lor să fie curățită și mărturia lor să fie mai puternică. Prin suferință, Dumnezeu formează oameni care nu mai trăiesc pentru slava lor, ci pentru slava Lui.

Fericiți sunt cei care rabdă până la capăt, chiar când sunt nedreptățiți de oameni religioși, chiar când sunt judecați fără milă, chiar când sunt marginalizați. Ei nu sunt uitați. Ei nu sunt pierduți. Ei sunt sub privirea atentă a Domnului, care va face dreptate la vremea Lui.

Va veni ziua când adevărul va ieși la lumină, când vorbele grele vor fi cântărite și inimile descoperite. Atunci se va vedea cine a slujit pe Dumnezeu cu sinceritate și cine a vorbit din mândrie. Până atunci, chemarea rămâne aceeași: să rămânem tari, să iubim, să iertăm și să nu ne lepădăm de credință.

Răbdarea sfinților este dovada că Dumnezeu încă lucrează. Este puterea celor slabi, nădejdea celor zdrobiți și biruința celor care, deși persecutați, aleg să rămână ai Lui.
Diana G. U.