De n-aș avea în mine dragostea Ta mare, Isuse, minunatul lumii Salvator, Eu nu aș fi decât aramă sunătoare, Un fulg purtat de vânt prin zări, la întâmplare, Fără a dragostei comori nepieritoare, Aș fi doar un chimval zăgănitor...
Refren
Dragoste, podoabă sfântă, Ce-aduci belșug de pace-n sufletul flămând, Atinge inimi ce-n necazuri se frământă, Cobori la noi și nu ne părăsi nicicând!
Strofă 2
În dragoste nu este gând de răzbunare, Vrăjmașilor nicicând nu le dorește rău, Nemărginită-n îndelunga ei răbdare, Ea este gata totdeauna de iertare, Împarte din puținul ei celui ce n-are Și nu se uită la folosul său.
Strofă 3
Pe casa-n care dragostea deplin domnește, Cu pace sfântă, har ceresc și bucurii, Din slava cerurilor Dumnezeu privește, Prin har uleiul și făina le-nmulțește, Sub aripa divină Tatăl îi păzește De-a lumii răutate și urgii.
Strofă 4
Dar casa-n care sfânta dragoste făclie S-a stins, curând ajunge jalnic colț de iad, Sortit acelor fără dragoste să fie Un loc lipsit de-a păcii sfântă bucurie, O groapă adâncă-ntunecată și pustie În care mulți sărmani încă mai cad.
Cor
Dragoste, podoabă sfântă, Ce-aduci belșug de pace-n sufletul flămând, Atinge inimi ce-n necazuri se frământă, Cobori la noi și nu ne părăsi nicicând!
Strofă 1
De n-aș avea în mine dragostea Ta mare, Isuse, minunatul lumii Salvator, Eu nu aș fi decât aramă sunătoare, Un fulg purtat de vânt prin zări, la întâmplare, Fără a dragostei comori nepieritoare, Aș fi doar un chimval zăgănitor...
Refren
Dragoste, podoabă sfântă, Ce-aduci belșug de pace-n sufletul flămând, Atinge inimi ce-n necazuri se frământă, Cobori la noi și nu ne părăsi nicicând!
Strofă 2
În dragoste nu este gând de răzbunare, Vrăjmașilor nicicând nu le dorește rău, Nemărginită-n îndelunga ei răbdare, Ea este gata totdeauna de iertare, Împarte din puținul ei celui ce n-are Și nu se uită la folosul său.
Strofă 3
Pe casa-n care dragostea deplin domnește, Cu pace sfântă, har ceresc și bucurii, Din slava cerurilor Dumnezeu privește, Prin har uleiul și făina le-nmulțește, Sub aripa divină Tatăl îi păzește De-a lumii răutate și urgii.
Strofă 4
Dar casa-n care sfânta dragoste făclie S-a stins, curând ajunge jalnic colț de iad, Sortit acelor fără dragoste să fie Un loc lipsit de-a păcii sfântă bucurie, O groapă adâncă-ntunecată și pustie În care mulți sărmani încă mai cad.
Cor
Dragoste, podoabă sfântă, Ce-aduci belșug de pace-n sufletul flămând, Atinge inimi ce-n necazuri se frământă, Cobori la noi și nu ne părăsi nicicând!
1 / 1▲
1. De n-aș avea în mine dragostea Ta mare,
Isuse, minunatul lumii Salvator,
Eu nu aș fi decât aramă sunătoare,
Un fulg purtat de vânt prin zări, la întâmplare,
Fără a dragostei comori nepieritoare,
Aș fi doar un chimval zăgănitor...
R: Dragoste, podoabă sfântă,
Ce-aduci belșug de pace-n sufletul flămând,
Atinge inimi ce-n necazuri se frământă,
Cobori la noi și nu ne părăsi nicicând!
2. În dragoste nu este gând de răzbunare,
Vrăjmașilor nicicând nu le dorește rău,
Nemărginită-n îndelunga ei răbdare,
Ea este gata totdeauna de iertare,
Împarte din puținul ei celui ce n-are
Și nu se uită la folosul său.
3. Pe casa-n care dragostea deplin domnește,
Cu pace sfântă, har ceresc și bucurii,
Din slava cerurilor Dumnezeu privește,
Prin har uleiul și făina le-nmulțește,
Sub aripa divină Tatăl îi păzește
De-a lumii răutate și urgii.
4. Dar casa-n care sfânta dragoste făclie
S-a stins, curând ajunge jalnic colț de iad,
Sortit acelor fără dragoste să fie
Un loc lipsit de-a păcii sfântă bucurie,
O groapă adâncă-ntunecată și pustie
În care mulți sărmani încă mai cad.
C: Dragoste, podoabă sfântă,
Ce-aduci belșug de pace-n sufletul flămând,
Atinge inimi ce-n necazuri se frământă,
Cobori la noi și nu ne părăsi nicicând!