Adeseori îți pare grea-ncercarea (Răbdarea)
Autor: Ilie Belciu  |  Album: Dorinţe sfinte  |  Tematica: Încurajare
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 02/03/2026
    12345678910 0/10 X
1 / 1
1. Adeseori îţi pare grea-ncercarea,
necazul e prea greu de suferit,
se îngustează tot mai mult cărarea
pe care înspre ceruri ai pornit.
În jurul tău, cei răi şi plini de ură,
aruncă cu batjocuri şi dispreţ
în crezul tău şi-a ta învăţătură,
şi-adeseori eşti singur şi răzleţ.

R: Necazurile vieții-aduc răbdarea
ce-n taina ei ascunde umilinţa,
dar cel ce rabdă pânʼ la capăt încercarea
triumfător, câştigă biruinţa.

2. Când reci fiori de teamă iau ființă
în mintea ta, nicicând nu dispera!
Priveşte înainte cu credinţă,
căci Soarele din nou va lumina.
Ai grijă să nu cazi de oboseală,
în încercări rămâi neclătinat,
căci biruinţa iasă la iveală
când umilit în taină ai răbdat...

3. Când rana umilinţei rău te doare,
din crucea ce-ai primit-o, nu tăia!
Nu asculta de voci amăgitoare,
fii gata în necazuri a răbda...
Căci din necaz, n-ajungi la biruință
căutând un drum mai scurt şi mai uşor;
Numai răbdând necazul prin credinţă
din luptă vei ieşi învingător!

4. Ce har măreț să rabzi cu bucurie,
purtând pe umeri crucea, fericit...
Să poţi a fi în lume mărturie
acelor ce răbdând, au obosit.
Ce mare har, în veacul răutăţii
să fii rob bun, răbdării devotat,
știind că numele în Cartea Vieţii
ţi-e scris de Cel ce moartea a răbdat...

I: Februarie 2003 - Belciu Ilie


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 25
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni