Strofă 1
În orice zi, vreau să trăiesc
Tot mai aproape de Domnul
Și numai Lui să-I slujesc
Nedespărțit mereu supus
Clipele dulci ale serii
Să le petrec cu Isus
Refren
Clipe din liniștea serii
Voi sunteți zilei ecou
Ceasul în care străjerii
Urcă pe ziduri din nou
/: Clipe frumoase de seară
Timp pentru jertfe târzii
Când pe genunchi se coboară
Cei ce mai pot mijlocii :/
Strofă 2
Mari răsplătiri primivor sus
Cei ce aici cu credință
Îi vor sluji lui Isus
Căci nu va fi nimic uitat
Din tot ce-n via Lui sfântă
Noi pe pământ am lucrat
Refren
Clipe frumoase de seară
Vremuri frumoase de har
Când după zile de vară
Roade se-adună-n hambar
/: Clipe frumoase de seară
Când la ai zilei sfârșit
Vine simbria să-și ceară
Cel ce în holdă a slujit :/
Strofă 3
Când sunt rănit și-mpovărat
Am bucurie în suflet
Chiar dacă sunt întristat
Căci este-n cer un Dumnezeu
Care cunoaște povara
Ce apasă-n sufletul meu
Refren
Clipe de seară târzie
Când rugă-mi pot înălța
Căci numai Tatăl îmi știe
Golul din inima mea
/: Clipe frumoase de seară
Când pe genunchi cad zdrobit
Și-apoi scăpat de povară
Pot să adorm liniștit :/
Strofă 4
Ce minunat și glorios
E să trăiești toată viața
În legământ cu Cristos
Căci nicăieri nu poți găsi
Cu nici un preț fericirea
Ce-o poate El dărui
Refren
Clipe din liniștea serii
Cu minunat cer senin
Voi puneți capăt tăcerii
Zilelor pline de chin
/: Clipe frumoase de seară
Când la al zilei apus
Pot să aduc iarăși laudă
Și mulțumiri lui Isus :/