¹ Ferice-acei fără prihană în calea lor pe-acest pământ,
și care umblă-ntotdeauna pe calea Domnului cel Sfânt!
² Ferice-aceia ce-n viață porunca-I o păzesc și-o țin,
și care-L caută pe Domnul din toata inima deplin,
³ De care nu fac fărdelege, ci umblă-n sfintele Lui căi,
⁴ Tu, Doamne-ai dat a Ta poruncă s-o țină sfântă toți ai Tăi!
⁵ O, de-ar ținti căile mele să-Ți țină-orânduirea Ta,
⁶ atuncea n-aș roși-n rușine poruncile când Ți-aș vedea.
⁷ Cu inima neprihănită eu, Doamne, Te voi preamări,
căci legile dreptății Tale voi învăța și voi păzi.
⁸ Vreau să-Ți păzesc orânduirea, vreau, Doamne, și doresc să pot
dar sunt așa de slab, ajută-mi, și nu mă părăsi de tot!