Partea I
¹ Nelegiuirea celui rău
a zis inimii mele
că frică n-au de Dumnezeu
privirile lui rele.
² Se măgulește singur el
ca să-și desăvârșească
fărădelegea-i de mișel
și ura să-și plinească.
³ A gurii lui cuvinte sunt
minciună și-nșelare
nu vrea să facă pe pământ
ce-i bine-n cumpătare.
⁴ În așternutul lui la rău
de-a pururi se gândește
nu-i binele pe drumul său
și răul nu-l urăște.
Partea a II-a
⁵ O, Doamne, bunătatea Ta
e până-n cer de mare,
și pân-la nori se va 'nălța
credincioșia-Ți tare.
⁶ Dreptatea Ta-i ca munți de stânci
înalți cu vârfu-n zare,
și-a Tale judecăți adânci
ca fundu-adânc de mare.
⁷ Ce scumpă-i bunătatea Ta,
căci sub a Tale-aripe
noi adăpost putem afla
în orice grele clipe.
⁸ Noi, din al casei Tale-avut
avem toți săturare
și din șuvoiul Tău plăcut
ne-adăpi cu-mbelșugare.
⁹ Că-n veci la Tine, Doamne-avem
izvoarele vieții
și prin lumina Ta vedem
lumina dimineții.
¹⁰ Fii ne-ncetat tot bun cu-acei
ce Te cunosc pe Tine,
dreptatea-ntindeți peste cei
cu inime senine.
Partea a III-a
¹¹ Piciorul celor încrezuți
în veac să nu m-ajungă
să nu m-alunge cei pierduți
cu mâna lor cea lungă.
¹² Acei ce fărdelegea fac
au și-nceput să piară
sunt răsturnați, cad toți și-n veac
nu se mai scoală iară...