1. ¹ Dumnezeul meu, o, Doamne,
pentru ce m-ai părăsit,
pentru ce m-ai părăsit?
Și de ce Te depărtezi Tu,
făr-ca plânsul să-mi asculți?
² Ziua-ntreagă strig spre Tine
și Tu nu m-ai auzit,
strig și noaptea, și n-am pace
de vrăjmașii mei cei mulți,
de vrăjmașii mei cei mulți...

2. ³ Totuși Tu ești Cel Sfânt, Doamne,
Tu în slavă locuiești,
Tu în slavă locuiești.
⁴ Toți părinții noștri-n Tine
se-ncredeau și-i izbăveai.
⁵ Când strigau spre Tine, Doamne,
îi scăpai, căci mare ești,
când se încredeau în Tine,
de rușine nu-i lăsai,
de rușine nu-i lăsai...

3. ⁶ Dar eu nu sunt om ci vierme
de ocară și dispreț,
tuturora de dispteț.
⁷ Toți cei ce mă văd, de mine
își bat joc, clătesc din cap,
⁸ și zic: s-a-ncrezut în Domnul,
de-ar avea la Domnul preț,
mântuire să-i dea Domnul
de-acei care groapa-i sap,
de la cei ce groapa-i sap.

4. ⁹ Tu m-ai scos din sânul mamei,
și m-ai pus la adăpost,
de-orice griji la adăpost.
¹⁰ Sunt de mic sub sfânta-Ți pază,
de-atunci Tu-mi ești Dumnezeu,
¹¹ nu Te depărta de mine,
c-ajutor mereu mi-ai fost,
căci s-apropie necazul
și nu-i nime-n jurul meu,
nime-n ajutorul meu.

5. ¹² O mulțime mă-mpresoară,
tauri mulți mă înconjor,
niște tauri mă-nconjor.
¹³ Cască gurile-mpotriva-mi
ca și leu-nfuriat,
¹⁴ sunt ca apa ce se scurge,
toate oasele mă dor,
mi-este inima ca ceara,
se topește necurmat,
se topește necurmat!

6. ¹⁵ Mă usuc ca lutul vara,
limba-n gura-mi s-a lipit,
s-a uscat și s-a lipit,
m-ai adus în țărna morții,
¹⁶ sunt de câini înconjurat,
mă-nconjor nelegiuiții,
m-au străpuns, m-au pironit
și în mâini și în picioare...
¹⁷ Oasele mi-au numărat,
mi se văd la numărat,

7. ci pândesc, privesc la mine,
¹⁸ mi-mpart hainele-ntre ei...
mi-mpart hainele-ntre ei,
și trag sorți pe-a mea cămașă,
care să mi-o ia întâi.
¹⁹ Dar, Tu Doamne, fii cu mine,
sub tăria-Ți să mă iei,
vin degrabă și mi-ajută
și cu mine să rămâi,
o rămâi, rămâi, rămâi! ...

8. ²⁰ Scapă-mi sufletu-mi din săbii
și viața de câini răi,
de-acești câini turbați și răi.
²¹ Scapă-mă din corn de bivoli
și din gură de la lei.
²² Căci puterea Ta voi spune-o
adunării printre-ai Tăi,
și vesti-voi al Tău Nume
pururea-ntre frații mei,
Doamne, printre frații mei!

9. ²³ Cei ce-aveți de Domnul frică,
lăudați-L și-L slăviți,
lăudați-L și-L slăviți! ...
Voi sămânța lui Israel și-a lui Iacov, pe vecii!
²⁴ Căci El nu disprețuiește
nicicând pe nenorociți,
nu se-ascunde, ci le-ascultă
strigătele lor pustii,
când sunt singuri și pustii.

10. ²⁵ În mulțimea adunării,
Tu vei fi cântarea mea,
Doamne, Tu cântarea mea,
și-mplini-mi-voi juruința
printre cei ce Te-or iubi,
²⁶ cei săraci de-ajuns mânca-vor
și cu toți s-or sătura.
Câți pe Dumnezeu Îl caută
veșnic se vor veseli,
veșnic se vor veseli...

11. ²⁷ Toate marginile lumii,
cu aminte vor veni,
către Domnul vor veni.
A popoarelor familii
vor cădea-naintea Ta.
²⁸ Căci a Lui e-mpărăția,
peste tot va stăpâni.
²⁹ Toți cei mari din lumea-ntreagă
înainte-I vor cădea,
să se-nchine vor cădea...

12. ³⁰ Și-o sămânță dintre oameni
Lui Îi vor sluji cu dor,
cu un sfânt și mare dor,
și se va vorbi de Domnul
tuturor câți vor mai fi.
³¹ Iar aceștia vesti-vor
la un nesfârșit popor,
la toți câți se vor mai naște
despre El se va vorbi,
despre El se va vorbi! ...

I: Cântările Psalmilor, Psalmul 22
Autor text: Traian Dorz