1. ¹ Doamne, Te iubesc din suflet, Doamne sfânt, tăria mea,
² Tu-mi ești stânca, cetățuia, izbăvirea-n vreme grea!
Tu-mi ești, Doamne, stânca tare, stânca-n care mă ascund,
scutul meu, întăritura unde cei răi nu pătrund!

2. ³ Eu: "Slăvit să fie Domnul", strig când sunt primejduit,
și de-ai mei vrăjmași puternici într-o clipă-s izbăvit!
⁴ Mă-ncinsese-a morții lanțuri și pieirea mă-ngrozea,
⁵ a mormântului și-a morții legătură mă ținea.

3. ⁶ Dar în marea-mi strâmtorare L-am chemat pe El degrab,
El mi-a ascultat din ceruri glasul, strigătul meu slab.
⁷ Atunci zguduind pământul cu mânie l-a mișcat,
⁸ foc a-mprăștiat din gura-I, jar aprins a revărsat.

4. ⁹ S-a plecat-nainte-I cerul și s-a coborât pe nor,
¹⁰ pe aripi de vânt plutit-a și pe-un heruvim în zbor,
¹¹ haină-avea din întuneric, cort din ape și din nori
¹² din răsfrângerea luminii... nori de foc ieșeau și sori.

5. ¹³ Domnul a tunat din ceruri glas cu grindină și foc,
¹⁴ risipind săgeți de trăznet, pe vrăjmași i-a-nvins pe loc,
¹⁵ atunci s-a văzut adâncul și-ale lumii temelii
la mustrarea Ta, o, Doamne, la a Tale vijelii.

6. ¹⁶ El de sus întins-a mâna, din adânc m-a apucat,
dintre valuri mari de ape El m-a scos și m-a scăpat.
¹⁷ De potrivnicul mai tare, de vrăjmaș, m-a izbăvit,
¹⁸ năvălise peste mine, însă El m-a ocrotit!

7. ¹⁹ El m-a scos la larg scăpându-mi viața fiindcă mă iubea,
²⁰ după-a mea neprihănire, Dumnezeu îmi răsplătea!
²¹ Căci a-Lui cărări păzit-am și-mpotriva-I n-am greșit.
²² Legea Lui și-a Lui cuvinte, mi-au fost dragi și le-am păzit.

8. ²³ Fără vină-am fost spre Dânsul, m-am păzit de calea rea,
²⁴ iar El mi-a plătit acestea după neprihana mea.
²⁵ Cu cel bun, Tu bun ești, Doamne,
²⁶ și curat cu cel curat,
însă după stricăciunea-i, Tu Te porți cu cel stricat.

9. ²⁷ Scapi poporul ce se pleacă și smerești pe cei trufași.
²⁸ Tu-mi aprinzi a mea lumină, la-ntuneric nu mă lași;
²⁹ sfărm cu Tine oști-narmate și sar zidul întărit.
³⁰ Tu în tot ce faci, o, Doamne, ești în veac desăvârșit!

10. Încercat Îți e Cuvântul, scutul nostru de-orice fel.
³¹ Cine-i Dumnezeu ca Domnul, cine-i stâncă-afar-de El?
³² Dumnezeul meu mă-ncinge cu puteri ca drept să merg,
³³ cu picioare iuți mă face pe-nălțimea mea s-alerg.

11. ³⁴ El mi-nvață mâna-n lupte și țin arcul tare-ntins,
³⁵ Tu-mi dai scutul mântuirii și mă faci de neînvins!
³⁶ Tu-mi lărgești a mea cărare să n-alunec eu nicicând,
³⁷ mi-urmăresc și-ajung vrăjmașii și-i zdrobesc pe toți călcând.

12. ³⁸ Îi zdrobesc să nu mai poată din noroi a se scula,
³⁹ Tu îmi dai putere-n lupte și vrăjmașii-n mâna mea,
⁴⁰ Tu-mi faci pe vrăjmași să fugă de pot eu să-i nimicesc.
⁴¹ Ei Te strigă, dar nu scapă... Domnu-i lasă să-i zdrobesc.

13. ⁴² Tu mă scapi din ne-nțelegeri când poporu-i mâniat,
⁴³ mă pui fruntea multor neamuri, cel străin îmi stă plecat.
⁴⁴ Toți m-ascultă și-mi cer sfaturi,
⁴⁵ vin în fața-mi tremurând.
⁴⁶ Să trăiască veșnic, Domnul, Stânca mea de orișicând!

14. Și slăvit să fie Domnul mântuirii mele mari,
⁴⁷ Dumnezeu, răzbunătorul ce-mi supune neamuri tari!
⁴⁸ Tu mă izbăvești de-apururi de vrăjmași și-urmăritori,
Tu mă-nalți cu mult deasupra celor răi și-asupritori!

15. ⁴⁹ De-aceea printre neamuri, Doamne-n veci Te-oi lăuda!
Slavă sfântului Tău Nume, totdeauna voi cânta!
⁵⁰ El dă izbăviri la Unsul și-mpăratul Său pe plac,
lui David și seminției alor lui, acum și-n veac.

I: Cântările Psalmilor, Psalmul 18
Autor text: Traian Dorz