Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V8 V9 V10 V11 V12 V13 V14 V15 [V1] ¹ Doamne, Te iubesc din suflet, Doamne sfânt, tăria mea, ² Tu-mi ești stânca, cetățuia, izbăvirea-n vreme grea! Tu-mi ești, Doamne, stânca tare, stânca-n care mă ascund, scutul meu, întăritura unde cei răi nu pătrund! [V2] ³ Eu: "Slăvit să fie Domnul", strig când sunt primejduit, și de-ai mei vrăjmași puternici într-o clipă-s izbăvit! ⁴ Mă-ncinsese-a morții lanțuri și pieirea mă-ngrozea, ⁵ a mormântului și-a morții legătură mă ținea. [V3] ⁶ Dar în marea-mi strâmtorare L-am chemat pe El degrab, El mi-a ascultat din ceruri glasul, strigătul meu slab. ⁷ Atunci zguduind pământul cu mânie l-a mișcat, ⁸ foc a-mprăștiat din gura-I, jar aprins a revărsat. [V4] ⁹ S-a plecat-nainte-I cerul și s-a coborât pe nor, ¹⁰ pe aripi de vânt plutit-a și pe-un heruvim în zbor, ¹¹ haină-avea din întuneric, cort din ape și din nori ¹² din răsfrângerea luminii... nori de foc ieșeau și sori. [V5] ¹³ Domnul a tunat din ceruri glas cu grindină și foc, ¹⁴ risipind săgeți de trăznet, pe vrăjmași i-a-nvins pe loc, ¹⁵ atunci s-a văzut adâncul și-ale lumii temelii la mustrarea Ta, o, Doamne, la a Tale vijelii. [V6] ¹⁶ El de sus întins-a mâna, din adânc m-a apucat, dintre valuri mari de ape El m-a scos și m-a scăpat. ¹⁷ De potrivnicul mai tare, de vrăjmaș, m-a izbăvit, ¹⁸ năvălise peste mine, însă El m-a ocrotit! [V7] ¹⁹ El m-a scos la larg scăpându-mi viața fiindcă mă iubea, ²⁰ după-a mea neprihănire, Dumnezeu îmi răsplătea! ²¹ Căci a-Lui cărări păzit-am și-mpotriva-I n-am greșit. ²² Legea Lui și-a Lui cuvinte, mi-au fost dragi și le-am păzit. [V8] ²³ Fără vină-am fost spre Dânsul, m-am păzit de calea rea, ²⁴ iar El mi-a plătit acestea după neprihana mea. ²⁵ Cu cel bun, Tu bun ești, Doamne, ²⁶ și curat cu cel curat, însă după stricăciunea-i, Tu Te porți cu cel stricat. [V9] ²⁷ Scapi poporul ce se pleacă și smerești pe cei trufași. ²⁸ Tu-mi aprinzi a mea lumină, la-ntuneric nu mă lași; ²⁹ sfărm cu Tine oști-narmate și sar zidul întărit. ³⁰ Tu în tot ce faci, o, Doamne, ești în veac desăvârșit! [V10] Încercat Îți e Cuvântul, scutul nostru de-orice fel. ³¹ Cine-i Dumnezeu ca Domnul, cine-i stâncă-afar-de El? ³² Dumnezeul meu mă-ncinge cu puteri ca drept să merg, ³³ cu picioare iuți mă face pe-nălțimea mea s-alerg. [V11] ³⁴ El mi-nvață mâna-n lupte și țin arcul tare-ntins, ³⁵ Tu-mi dai scutul mântuirii și mă faci de neînvins! ³⁶ Tu-mi lărgești a mea cărare să n-alunec eu nicicând, ³⁷ mi-urmăresc și-ajung vrăjmașii și-i zdrobesc pe toți călcând. [V12] ³⁸ Îi zdrobesc să nu mai poată din noroi a se scula, ³⁹ Tu îmi dai putere-n lupte și vrăjmașii-n mâna mea, ⁴⁰ Tu-mi faci pe vrăjmași să fugă de pot eu să-i nimicesc. ⁴¹ Ei Te strigă, dar nu scapă... Domnu-i lasă să-i zdrobesc. [V13] ⁴² Tu mă scapi din ne-nțelegeri când poporu-i mâniat, ⁴³ mă pui fruntea multor neamuri, cel străin îmi stă plecat. ⁴⁴ Toți m-ascultă și-mi cer sfaturi, ⁴⁵ vin în fața-mi tremurând. ⁴⁶ Să trăiască veșnic, Domnul, Stânca mea de orișicând! [V14] Și slăvit să fie Domnul mântuirii mele mari, ⁴⁷ Dumnezeu, răzbunătorul ce-mi supune neamuri tari! ⁴⁸ Tu mă izbăvești de-apururi de vrăjmași și-urmăritori, Tu mă-nalți cu mult deasupra celor răi și-asupritori! [V15] ⁴⁹ De-aceea printre neamuri, Doamne-n veci Te-oi lăuda! Slavă sfântului Tău Nume, totdeauna voi cânta! ⁵⁰ El dă izbăviri la Unsul și-mpăratul Său pe plac, lui David și seminției alor lui, acum și-n veac.