1. Pe Tine să Te scoat-ar vrea,
Isuse, din fiinţa mea
și diavolul - cu tot ce-i el
şi lumea cu-al ei duh şi fel,
și carnea mea - cu lupta ei
şi-al slăbiciunilor temei.
Dar sunt al Tău și Tu mă ții
în Tine-ascuns pe veşnicii!
Și nu mă laşi, și nu mă laşi,
să fiu înfrânt de cei vrăjmaşi!

2. Cuvântul Tău ei vor să-l spun,
dar lui deloc să mă supun;
să-mi fie doar podoabă-n grai,
să nu-l arăt lumină-n trai;
să nu-l am spadă-n lupta grea,
ci să-l arunc-napoia mea.
Tu, Doamne, totul ştii şi vezi,
eu sunt al Tău și mă păstrezi!
Tu nu mă lași, Tu nu mă laşi
să fiu înfrânt de cei vrăjmaşi!

3. Isuse, vreau cum Tu mă vrei,
să-mi fie voia-Ţi sfânt temei,
să n-aibă diavolul nimic
în mine-n ce trăiesc, sau zic,
nici lumea cu-ale ei minciuni,
nici carnea mea cu slăbiciuni.
Ci Tu, Isus, să-mi stăpâneşti
fiinţa-ntreagă cum doreşti,
şi să nu laşi, şi să nu laşi
să fiu înfrânt de cei vrăjmaşi!

I: Cântările Harului, volumul 13, cântarea 105