Ajută-mă să mă ajut
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile harului - volumul 12  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de delia_strimbu02 in 25/01/2024
    12345678910 0/10 X
1. Ajută-mă să mă ajut
în tot ce este partea mea,
căci, Doamne, Tu-mi ești sigur Scut
în lupta vieții tot mai grea!

R: Ajută-mă mereu,
Părinte, Dumnezeu,
să fiu pe-acest pământ
în toate drept și sfânt!

2. Ajută-mă să biruiesc
străine gânduri când îmi vin!
Ființa să mi-o străjuiesc,
sǎ fie sfântă pe deplin!

3. Ajută-mi simțurile-ntregi
să-şi aibă obârşia-n cer!
Părinte, numai Tu-nțelegi
ia rădăcinii lor mister!

4. Ajută-mă să pot să vreau
să mă dezleg de tot ce-i jos,
curate jertfe-oricând să-Ţi dau,
prin Fiul Tău, Isus Hristos!

I: Cântările Harului, volumul 12, cântarea 38.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 90
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni