1. Când trandafirii înfloresc,
o mare taină-n ei se-arată...
Când trandafirii înfloresc,
toți cei ce-așteaptă și iubesc,
aud un susur îngeresc
/: din primăvara neuitată... :/

R1: Era o zi cu cer senin,
cu-aceleași flori pe ramuri ninse,
era o zi cu cer senin,
când de pe-acest pământ străin,
se înălța atât de lin,
/: Isus, cu brațele întinse. :/

2. Erau și-atuncea flori de nea,
și flori de sânge și de soare.
Erau și-atuncea flori de nea,
când Cel căzut sub crucea grea,
atât de liniștit urca
/: spre galaxii nepieritoare. :/

R2: Se înălța spre nepătruns,
spre scânteierile gigante,
se înălța spre nepătruns...
Iar când pe boltă a ajuns,
un abur palid L-a ascuns,
/: ca un reflex de diamante. :/

3. Și-atunci o șoaptă se-auzi,
un glas de îngeri în grădină.
Și-atunci o șoaptă se-auzi...
"Acest Isus va reveni
la fel cum în această zi
/: S-a înălțat către Lumină." :/

R3: De-aceea an de an privesc
și gând cu gând mereu ne-ntreabă -
de-aceea an de an privesc,
și-aș vrea să strig dar nu-ndrăznesc, ...
Când trandafirii înfloresc...
/: "O, vino, Doamne, mai degrabă!" :/

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 68,
Autor text: Costache Ioanid.