1. Să nu dărâm lucrarea-Ți sfântă,
o, Dumnezeul meu Cel Viu,
prin nesupunere știută,
sau printr-o șoaptă ce n-o știu.
Ci-ntreg, să mă supun în toate
preasfintei Tale voi, mereu,
ca necurmat să-Ți-nalț lucrarea
și numele Tău, Tatăl meu.

2. Să nu-ntinez divinul templu
din mine-așa cum l-ai zidit,
prin ne-ascultare conștientă,
sau printr-un lucru negândit.
Ci să ascult, fără cârtire,
întreg Cuvântul ce mi-ai spus,
ca să-Ți sfințesc prin toate templul,
și numele Tău de nespus.

3. Să nu împiedic rodul Viței,
cum Tu l-ai rânduit să-l cresc,
prin ne-mplinirea cu credință
a adevărului ceresc.
Ci să rămân mlădiță vie
și roditoare-n Vița Ta,
ca felul Tău, Slăvite Tată,
oricând și-arzând să-l pot purta.

I: Cântările Harului, volumul 7, cântarea 274.