1. Când credința-mi zace la pământ,
Doborâtă de-al ispitei vânt,
Când mi-e smulsă frunza de pe ram,
Și nu mai sunt cum eram,
Dumnezeu rămâne credincios,
Harul Lui e veșnic luminos,
Din adâncul meu cel mai amar,
Milostiv mă 'nalță iar.

2. Când nădejdea mi-e rănită-n plin,
De săgeata iadului hain,
Când e numai beznă peste tot,
Și nici să strig nu mai pot,
Dumnezeu rămâne credincios,
Harul Lui e veșnic luminos,
Din adâncul meu cel mai amar,
Milostiv mă 'nalță iar.

3. Când din tot ce este-al Tău, Isus,
Pare-n mine pentru veci răpus,
Știu și simt că totuși mă privești,
Și Tu nu mă părăsești.
Dumnezeu rămâne credincios,
Harul Lui e veșnic iuminos,
Din adâncul meu cel mai amar,
Milostiv mă 'nalță iar.

I: Cântarile Harului, Volumul 4, cântarea 180