1. Nu te teme, crede numai! lui Iair ai zis,
când primi amarnic vestea, neagră ca-n abis
Tu ştiai mai dinainte că fiica-a murit,
dar mergând spre ea, pe cale ai mai zăbovit.

2. Fie jalea cât de mare, dacă mă-nsoţeşti,
ea lucrează peste margini, bucurii cereşti.
Nu sunt singur în durerea grea de îndurat,
cum Tu singur, pe-a Ta cruce, vina mi-ai purtat.

3. Petru nu-ţi ceru-alinarea furtunoasei mări,
ci spre Tine să păşească peste-mprejurări;
Astfel, nu pari o nălucă, ci de-apururi treaz,
să dispui Tu şi sfârşitul, în orice necaz.

4. Umbra morţii, lângă Tine, o străbat cântând, căci mă scoate spre un bine, peste orice gând
Nu mă tem, ci doar credinţa umple duhul meu,
peste cele trecătoare, simt pe Dumnezeu.

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 21.
Autor text: Vasile V. Moisescu.