Nu e ușor când ești lovit
Autor: Ilie Belciu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de elizabetha255 in 09/04/2022
    12345678910 0/10 X
1. Nu e ușor când ești lovit
Să întorci obrazul cu blândețe
Răbdând, să ai necontenit
A bucuriei frumusețe.
Când plin de ură eul tău
Te împinge înspre răzbunare
Să te încrezi în Dumnezeu
Și să rămâi în așteptare.

R1: Să urci calvarul nu-i ușor
Pășind pe urmele lăsate
/: De Cel ce-n toate iubitor
A răsplătit cu bunătate :/

2. Nu pocăința nu-i un joc
Și Calea crucii nu-i ușoară
Adesea-i unul cuptor de foc
Dispreț și vorbe de ocară.
Adeseori te vei lovi
Pe drum de pietrele tăioase
Dar printre ele vei găsi
Mărgăritare prețioase.

3. Nu e ușor să rabzi tăcut
A nedreptății răzvrătire
Când pentru binele făcut
Primești în schimb dezamăgire.
Doar prin credință poți vedea
A răsplătirii zi măreață
Când vei sfârși cărarea ta
În mult dorita dimineață.

R2: Când vei ajunge negreșit
În marea zi a biruinței
/: De vei rămâne neclintit
Smerit pe calea pocăinței :/


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 628
Opțiuni