Adevăr, o frumos Adevăr
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cântările Harului - Caietul 1  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de moldovan in 14/03/2019
    12345678910 0/10 X
1. Adevăr, o frumos Adevăr,
eşti Cuvântul Cerescului Tată;
Adevăr, fericit Adevăr,
numai Tu-mi faci viaţa curată.

2. Adevăr, luminos Adevăr,
eşti Viaţă, Căldură, Lumină;
Adevăr, preţios Adevăr,
numai Tu-mi dai trăire divină.

3. Adevăr, neînfrânt Adevăr,
eşti Izvor nesecat de putere;
Adevăr, strălucit Adevăr,
numai Tu mă păzeşti de cădere.

4. Adevăr, preaslăvit Adevăr,
eşti Biserica vie curată,
doar în Tine curat Adevăr,
eu nu pot rătăci niciodată!

5. Adevăr, preasfinţit Adevăr,
Tu eşti Duhul, eşti Ca/ea-nţeleaptă,
Adevăr, minunat Adevăr,
numai Tu-mi dai credinţa cea dreaptă.

6. Adevăr, preamărit Adevăr,
eşti Hristos, eşti eterna Iubire;
Adevăr, o etern Adevăr,
numai Tu poţi să-mi dai mântuire.

7. Adevăr, preaînalt Adevăr,
Dumnezeu necuprins pe vecie;
te iubesc, o iubit Adevăr,
mă supun şi mă-nchin numai Ţie.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 149
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni