PREDICĂ LA SF. CUV. GHEORGHE HOZEVITUL - 8 IANUARIE
Autor: PREOT DAVID MARIAN  |  Album: PREDICI  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de MAMAIANORD in 01/01/2021
    12345678910 0/10 X

PREDICĂ LA SF. CUV. GHEORGHE HOZEVITUL  - 8 IANUARIE

            Iubiți frați și surori întru Domnul

Ieri am făcut prăznuirea Sfântului Ioan Botezatorul, marele prooroc de pe malul Iordanului din pustie, acolo unde a locuit de mic copil, pustiul a fiind leaganul, școala, educația și caminul în care Dumnezeu l-a crescut ca să-și îndeplimească menirea: Descoperirea lui Dumnezeu Fiul, Mesia, Domnul nostru Iisus Hristos. Ioan recunoaște că nu-l cunoștea, înainte să-l boteze, dar a crezut în menirea sa și în timp ce boteza și anunța Împărăția Cerurilor, a descoperit pe Dumnezeu, l-a descoperit pe Acela, fiindcă s-au deschis Cerurile, și a descoperit Sfânta Treime, Dumnezu Tatăl care spune Acesta este Fiul Meu cel Iubit, Duhul Sfânt în chip de porumbel și pe Fiul. Atunci pâna și Iordanul a tresărit și si-a schimbat cursul.

În pustiul acesta al Iudeii se află şi Muntele Ispitirii, unde tradiţia spune că Mântuitorul a petrecut în post patruzeci de zile, iar la final a fost ispitit de diavol. Cine vrea să înţeleagă mai bine viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul sau pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul trebuie să păşească măcar o dată în pustiul Iudeii, locul unde aceşti oameni sfinţi ai Vechiului şi Noului Testament au trăit şi l-au cunoscut pe Dumnezeu. Pustiul Iudeii este, alături de Sinai şi Athos, un reper al Ortodoxiei, un loc al luptei cu patimile şi un izvor de putere pentru cei care vin cu credinţă să-şi liniştească sufletul.

Pustiul stâncos al Iudeii, cu înălţimi abrupte, care îţi taie repiraţia, este aşezarea perfectă pentru cei care caută împlinirea duhovnicească în sărăcia şi pustia deşertului. Şi astăzi în Pustiul Iudeii trăiesc monahi care au lepădat complet lumea şi se nevoiesc în singurătate desăvârşită pentru a gusta din darurile duhovniceşti ale cerului. Mănăstirile din deşert, ridicate pe cele mai imposibile locuri, atrag mii de turişti din toate părţile, mai ales români şi greci. În timpul secolelor patru şi cinci aici s-au coagulat primele comunităţi de monahi, care au fost atraşi de relatările biblice despre sufletele care l-au găsit pe Dumnezeu în acest pustiu. Ei au trăit o viaţă de lipsuri şi de nesiguranţă, în izolare, în interiorul peşterilor din versanţii stâncoşi şi abrupţi, care nu urcă spre cer, ci coboară în prăpăstii adânci.

Pustiul Iudeii se află între Ierusalim şi vechiul Ierihon și a fost timp de secole leagăn şi inspiraţie pentru eremiţii veniţi aici din lumea întreagă. Pustiul stâncos, cu înălţimi abrupte, este aşezarea perfectă pentru cei care caută împlinirea duhovnicească în sărăcia şi pustia deşertului.

În acest loc se află Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, reconstruită în secolul al XIX-lea, pe locul unei mănăstiri mai vechi, distrusă de invazia perşilor din 614, când lemnul Cinstitei Cruci a fost luat din Ierusalim. Aici trăiesc mai mulţi monahi greci. Acum drumul spre mănăstire a fost refăcut şi lărgit, astfel că pelerinii pot ajunge mai uşor la Mănăstirea Sfântului Gheorghe, unde a vieţuit şi Sfântul Ioan Iacob de Neamţ, unul dintre cei mai iubiţi şi cinstiţi sfinţi ai vremurilor moderna și tot aici se află și mormântul Sfântului Gheorghe Hozevitul a cărei pomeniri o facem astăzi.

 

             Dreptmăritori creștini,

Sfântul nostru părinte Gheorghe s-a născut dintr-o familie evlavioasă din ostrovul Ciprului. După moartea părinţilor săi, vrând să îmbrăţişeze viaţa pustnicească şi să scape de însoţirea cea silnică care i-o gătea unchiul său, a fugit la locurile sfinte ca să se întâlnească cu fratele său mai mare, Heraclid, care vieţuia ca şi pustnic deja de mai mulţi ani în lavra Calamonului, pe malurile Iordanului. Dar părându-i-se fratelui său că este prea tânăr pentru viaţa de pustie, l-a dus la Mănăstirea Maicii Domnului de la Hozeva.

După ce a fost tuns în călugărie, a fost încredinţat unui bătrân aspru şi nedrept. Dar el i   s-a supus lui cu blândeţe, răbdare şi smerenie, ca şi cum însuşi Domnul ar fi lucrat prin el. Într-o zi, întârziind să aducă apă de la pârâu, bătrânul său i-a tras o palmă de faţă cu toată obştea. Atunci, deodată i s-a uscat mâna bătrânului şi i-a înţepenit şi nu s-a vindecat decât cu rugăciunea sfântului său ucenic, înaintea mormintelor sfinţilor părinți din mănăstire.

Atunci, ca să scape de slava de la oameni, Sfântul Gheorghe a fugit şi s-a dus la Calamon, unde s-a nevoit ani îndelungaţi cu fratele său. El îl asculta în toate şi îl cinstea ca şi pe părintele său după Dumnezeu, nu ca pe fratele său trupesc. Niciodată nu a avut pe buzele sale cuvinte de prisos; sporea neîncetat în rugăciune; iar ca mâncare se mulţumea cu câteva resturi mucegăite şi acoperite de viermi, care le ţineau pentru ei de la o săptămână la alta. Şi s-au făcut rugăciunile lui bine primite la Dumnezeu, încât a ajuns făcător de minuni. Odată, a făcut să dea rod un copac uscat; iar altădată a îmblânzit un leu şi numai cu cuvântul.

Iar după ce a murit fratele său şi egumenul obştii, s-a întors la mănăstirea lui de metanie, Hozeva, unde egumenul l-a primit cu bucurie și i-a dat o chilie osebită, lăsându-l să ducă viața care îi era lui plăcută. Zăvorât toată săptămâna, el îşi ascundea nevoința sa şi venea în obşte numai Duminica, ca să rostească cuvinte de folos pentru fraţi şi să primească spovedania gândurilor lor. Atunci aduna câteva rămăşiţe de la masa de obşte, le usca la soare şi le folosea în celelalte zile, muindu-le în apă.

Şi multe erau atacurile demonilor ca să-l oprească de la nevoința sa, dar el nu-şi oprea cu nici un chip pravila sa de rugăciune şi nu rostea niciodată vreun cuvânt fără să aibă semn de la Dumnezeu, dobândind astfel mare putere asupra duhurilor necurate. Deşi se dezbrăcase de orice gând de judecată, se tânguia de râvna scăzută a părinţilor şi îi mustra pe cei care se făleau cu vechimea anilor de mănăstire, defăimând pe mireni şi pe păcătoşi. El zicea: „Credeţi-mă, chiar dacă un om ar putea să facă din nou cerul şi pământul, dar ar dispreţul cu mândrie pe aproapele său, munca sa ar fi deşartă şi partea sa ar fi cu făţarnicii. Nu poţi să te apropii de Dumnezeu, dacă nu eşti în pace cu aproapele tău. Toate păcatele şi patimile au ca izvor mândria şi duc la moarte. Iar ascultarea şi supunerea către Domnul sunt viaţă, bucurie şi lumină”.

El îi învăţa pe ucenicii săi să se libereze de patimi prin frica de Dumnezeu, care se arată prin nevoinţă, lacrimi, rugăciune şi post şi-i îndemna să se întreacă unii pe alţii în smerenie, păzindu-se de orice judecată şi invidie, ca să ajungă la sfânta dragoste, legătura desăvârşirii.

Înainte de a năvăli păgânii perşi (614) Sfântul Gheorghe a prorocit căderea Ierihonului şi împresurarea Ierusalimului. Egumenul şi fraţii au avut astfel vreme să fugă; unii în Arabia, alţii în peşteri, dar el n-a vrut să părăsească locul unde Dumnezeu l-a aşezat. Totuşi, la rugăminţile ucenicilor săi, s-a plecat ca să se adăpostească la Calamon. Atunci cea mai mare parte dintre călugări au fost descoperiţi de păgâni, omorâți sau duși robi. Dar Sfântul Gheorghe a fost cinstit de barbari și a fost lăsat liber.

Astfel s-a întors la Hozeva, unde a rămas zăvorât până la sfârșitul zilelor lui, slujit fiind de ucenicul său Antonie. Datorită rugăciunilor lui, mănăstirea n-a dus niciodată lipsă de pâine și de untdelemn pentru oaspeții veniți. Iar când a ajuns la sfârșitul zilelor lui, simţindu-şi dinainte plecarea sa din viaţă, l-a chemat pe ucenicul său Antonie. Iar spre miezul nopţii, când ucenicul său a venit, a zis: „Ieşi suflete al meu! Du-te către Domnul!”. Şi astfel ajungând la vârful nepătimirii şi umplându-se de darul Sfântului Duh, şi-a aflat odihna durerilor şi ostenelilor sale, mutându-se către Domnul.

 

Iubiți credincioși,

Sfântul Gheorghe Hozevitul, care a primit același nume ca și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință și urmaș credincios al lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care a murit în trup pentru noi, s-a străduit să moară și să fie răstignit împreună cu El, prin despătimire, și ajungând  la despătimire desăvârșită, a dobândit deplinătatea Duhului Sfânt, așa cum scrie despre el în Sinaxar.

Cu alte cuvinte, Sfântul Gheorghe Hozevitul a fost un mucenic vădit al luptelor sale în nevoințe aspre, așa cum învață Sf. Ioan Gură de Aur atunci când spune: „Școala cucerniciei este mucenicia”. Și, după cuvântul Proorocului David „Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui (Psalm 24,11).

Părintele nostru între Sfinți Gheorghe a căutat o arenă duhovnicească și a găsit regiunea din jurul râului Iordan drept locul cel mai potrivit, loc unde Ioan, fiul lui Zaharia, a propovăduit botezul pocăinței spre iertarea păcatelor (Luca 3,2-3), iar Iisus, venit din Nazaretul Galileii, a fost botezat de către Ioan în râul Iordan (Marcu 1,9).

Spunem aceasta pentru că Mănăstirea Hozeva, aflată în perimetrul regiunii Iordanului, a devenit locul de botez al lui Hristos în Duhul Sfânt, unde o mulțime de călugări și de nevoitori au fost botezați în Hristos și s-au îmbrăcat în Hristos, după cuvântul Sfântului  Pavel „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat” (Galateni 3,27), și în alt loc, „și să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului” (Efeseni 4,24).

Sfântul Pavel, care a crezut în Hristos când „o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată” (Fapte 9,3), s-a îmbrăcat în Lumina lui Hristos ca și cu o haină, adică în Același Hristos, Care este lumină a lumii. „Eu sunt lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8,12), spune Domnul, și în altă parte, „Eu sunt Lumina lumii;” (Ioan 12,46), și „dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui” (Ioan 3:21).

În această lumină de care nu ne putem apropia, dar care a strălucit în chip de porumbel deasupra lui Iisus Cel botezat de către Ioan în râul Iordan, s-a îmbrăcat Părintele nostru dintre Sfinți, Gheorghe, care ne-a invitat și pe noi, împreună cu tovarășii săi în nevoințe, Ioan și Ioan cel  Nou Hozevitul, la această adunare Euharistică, pentru a slăvi și a-L binecuvânta pe Dumnezeu nostru în Sfânta Treime, împreună cu imnograful, spunând: „luminătorul și luminându-i pe oameni, Iisus lumina necreată, fiind botezat în râul Iordan, ai strălucit într-o lumină de o ființă cu Tatăl, în care toată făptura luminată Îți strigă Ție, binecuvântat este Dumnezeu Care nouă ni S-a arătat, slavă Ție”.

Sfânta Noastră Biserică propovăduiește această lumină necreată, pe Dumnezeu Cel în Treime Sfântă și Îl vestește lumii pe Dumnezeu Cuvântul, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Această lumină necreată este mărturisită în cuvânt și faptă, în practică și în teorie, de către Sfinții Bisericii noastre, adică de prietenii lui Hristos, care, fiind zidiți din țărână, s-au îmbrăcat în chipul Celui Ceresc(1 Corinteni 15,49) adică neprihănirea și învierea lui Hristos. Acest fapt este mărturisit de moaștele sfinților. Mărturie stau și moaștele întregi, nestricate și înmiresmate ale Sfântului român Ioan cel Nou Hozevitul, care a fost ucenic duhovnicesc al Părintelui nostru din rândul Sfinților, Gheorghe. Mărturie stă și credința noastră, a creștinilor, în taina de necuprins în cuvinte a întrupării Lui Dumnezeu Cuvântul, Hristos Mântuitorul nostru, care S-a zămislit din sângele curat al Pururea Fecioarei Maria, S-a născut în peștera din Betleem, și S-a botezat de la Ioan, în apele râului Iordan.

Prin urmare, să ne curățim simțurile și să îl rugăm pe Sfântul nostru Părinte Gheorghe Hozevitul, spunându-i „tuturor celor care te cinstesc, dăruiește-le luminare și comuniune cu Dumnezeu”. Amin.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 49
Opțiuni