Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Pentru bucuria care-I era pusă înainte - Partea 3
Autor: Paul Washer  |  Album: Pentru bucuria care-I era pusa inainte  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ch_andreea_93 in 19/09/2017
    12345678910 0/10 X
Copyright 2013, Paul Washer de la HeartCry Missionary Society. Toate drepturile rezervate. Folosit cu permisiune.
Aceasta resursa a aparut original pe www.heartcrymissionary.com.
Subtitrarea (daca este cazul) este furnizata de colaboratorii site-ului www.resursecrestine.ro

    Tată, vin înaintea Ta. Și, Tată, îndrăzneala mea are o singură sursă: puterea sângelui lui Isus Hristos. Doamne, n-avem niciun drept, nicio putere în prezența Ta decât prin natura morții Sale și natura Persoanei Lui, prin meritele Lui. Orice altceva este trecător, nu poate mântui și nu poate aduce pe om în prezența Ta. Tată, Te laud pentru că nu ești ca omul. Nu minți, nu Îți pare rău de ce faci, promisiunile Tale sunt adevărate și Îți mulțumesc, Tată, pentru că totul, tot ceea ce faci cu noi are de-a face cu Hristos. Tată, Te laud pentru El, pentru că n-am avea un loc unde să mergem dacă Hristos n-ar fi murit. Dacă n-ar fi înviat, n-am avea nicio speranță. Doamne, dacă evlavia tuturor oamenilor pusă împreună ar fi dată unui singur om, acesta n-ar merita altceva decât pedeapsă eternă. Dar Tu ești un Dumnezeu care mântuiește, un Dumnezeu care răscumpără, și aceasta este stânca noastră. Doamne, știm că biserica Ta e construită pe o asemenea temelie. Este o afirmație demnă de încredere și merită să fie primită de noi în totul, aceea că Hristos Isus a venit în această lume pentru a-i mântui pe păcătoși, dintre care toți putem spune că facem parte. Doamne, fă să se știe, terminând această rugăciune, că ne putem ruga doar datorită a ceea ce ești Tu și a ceea ai făcut. Îți mulțumim, Tată, și ajută-ne și dă-ne înțelepciune. În Numele lui Isus. Amin.

    Am vorbit timp de luni de zile pe tema „De ce Și-a trimis Dumnezeu Fiul?”. Pentru evanghelicii moderni, aceasta pare o întrebare care nici n-ar trebui să fie pusă. Adică, de ce nu Și-ar trimite Fiul? Una din cele mai mari probleme ale teologiei este să înțeleagă de ce un Dumnezeu Sfânt și-ar trimite Fiul să răscumpere omul plin de răutate, când singurul lucru pe care omul îl merită din partea lui Dumnezeu este condamnarea Lui dreaptă și legitimă. Astfel, privind la motivul pentru care Dumnezeu Și-a trimis Fiul, am văzut ca în primul rând a făcut-o pentru propria Sa slavă. De asemenea, am văzut că a făcut acest lucru măreț din cauza marei Sale iubiri pentru noi. Acum privim la Hristos. De ce a venit Hristos și a murit? Pentru că nu a fost forțat să vină și să ne mântuiască. Nu a făcut aceasta împotriva propriei voințe, ci de bună voie a luat un corp uman, de bună voie a renunțat la slava Lui, în mod voluntar a murit pe acel lemn. Atunci, de ce a făcut-o? A făcut-o pentru slava Tatălui Său. A făcut-o ca să-Și demonstreze marea dragoste care o avuse față de Tatăl. Pentru ca toată creația să știe că Fiul Își iubește Tatăl. A făcut-o și pentru că ne iubește pe noi. Niciodată nu vom putea accentua îndeajuns dragostea lui Hristos pentru oameni. De câteva ori am dat exemplul din Vechiul Testament: când îi venea timpul unui rob să fie eliberat, dar dacă în timpul de robie și-a luat o soție și are copii pe care îi iubea, care i-au fost dați în timpul robiei, avea de luat o decizie: să nu renunțe la ei, adică să rămână rob pentru totdeauna, ca astfel să-și păstreze soția și copiii. Pentru aceasta trebuia să fie dus la un stâlp, luau o unealtă și îi găureau urechea. Scriitorul spune că Hristos a făcut același lucru pentru noi. Pentru a aduna o Mireasă, pentru a o avea, pentru copiii Lui, conform Filipeni 2, de bună voie „a luat chip de rob”,„S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce”. De asemenea, nu a făcut asta doar pentru slava Tatălui, nu a făcut asta doar din dragoste pentru oameni, ci a făcut-o „pentru bucuria care-i era pusă înainte”. Și acesta este un lucru în care, așa cum spune Ioan Botezătorul vorbește despre prietenul mirelui, care privește și se bucură de ceea ce se întâmplă. Când Hristos spune că face acest lucru pentru bucuria pusă înainte, ar trebui să ne bucurăm de aceasta. Pe de-o parte o face pentru El Însuși, și are dreptul să o facă din cauza a ceea este El. Și ar trebui să ne bucurăm. Cu fiecare laudă adusă lui Hristos ar trebui să cădem în genunchi și să adorăm, cu fiecare onoare care Îi este dată, ar trebui să ne bucurăm. Putem să luăm aceasta pentru noi și să învățăm ceva din acest concept.

    De ce facem ceea ce facem? O facem pentru slava lui Dumnezeu, pentru marea dragoste a oamenilor lui Dumnezeu, dar, ca acest lucru să nu se transforme în vreun martiraj catolic, într-o evlavie falsă, trebuie să știti că nu există autocompătimire în Împărăție. Nici chiar în viața aceasta. Ce vreau să spun? Uneori oamenii spun, „o fac pentru slava lui Dumnezeu și fără să aștept nimic pentru mine”. Este o declarație total absurdă. „O fac din dragoste pentru oameni și nu pentru mine”. Și aceasta este o declarație absurdă. Nu e la fel de deosebită ca cea dinainte, dar oricum merită acest titlu. De ce? Nu ne-a promis El o răsplată? Nu o putem noi face pentru bucuria pusă înaintea noastră? Dacă Domnul ne pune într-o situație dificilă, și nu mă refer la o situație dificilă care să dureze zece zile sau chiar zece luni sau zece ani. Dar dacă această situație durează o viață întreagă, nu ar trebui să o acceptăm în ascultare cu o atitudine de martir și cu tristețe. De ce? Trebuie să o facem pentru bucuria pusă înaintea noastră. De ce? Pentru că întristările noastre ușoare de o clipă nu sunt nimic comparat cu gloria ce ne așteaptă. Așa că nu vom accepta această atitudine de martir abătut, indiferent de ceea ce suferi. Îmi pare rău, dar nu vom ceda firii pământești în această privință. Dumnezeu nu a greșit nimănui. Vedeți câte putem învăța din Evanghelie? E uimitor.

    Vom începe pentru că vreau să parcurgem totul în mod organizat. Am terminat la pagina 44 și am vorbit despre ținta pe care o avea Hristos, dar acum vor privi doar un moment, înainte de a ne adânci în Scripturi, la "Promisiunea recompensei de bucurie a lui Hristos", de Thomas Boston. E din lucrările sale, în volumul 8. Vom citi acest fragment și vom face câteva comentarii, este atât de important. Spune, „În ultimul rând, a avut promisiunea unei recompense glorioase cuvenită pentru o lucrare bine făcută. Era o bucurie pusă înaintea Lui în acea promisiune pentru care a îndurat crucea, disprețuind rușinea. Niciodată nu a fost făcută o asemenea lucrare și niciodată nu a fost promisă o asemenea recompensă.” Vreau să reținem ceva despre care am vorbit puțin și despre care vom vorbi mult mai mult de acum înainte. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, după ce Și-a împlinit lucrarea pe pământ S-a întors să primească slava pe care o avea la Tatăl înainte chiar de întemeierea pământului, nu doar înainte de propria Lui lucrare, ci chiar slava pe care a avut-o întotdeauna, S-a întors la ea. Dar să nu credeți că doar S-a întors la acea slavă, ci S-a întors la o slavă mai mare chiar. Asta aș vrea să înțelegeți. Nu S-a întors doar și a reluat slava pe care o avea înainte, ci S-a întors la o slavă mai mare datorită acestei mari lucrări pe care a făcut-o în Numele Tatălui. Și, de asemenea, acest lucru este foarte important pentru omenire, pentru poporul lui Dumnezeu ca omenire, El a luat această slavă ca Om. Aceasta e... nu numai că ai putea încerca să scrii o lucrare de doctorat pe tema aceasta, dar ar trebui să petreci întreaga veșnicie încercând să storci tot ce înseamnă asta și nu vei putea. El a primit această slavă ca al doilea Adam, a primit această slavă având natura noastră. Unul ca noi este acum așezat pe Tron! n Om, care e Dumnezeu în mod sigur. Oricine ar diminua acest fapt ar trebui să fie dus pus de-o parte și învățat. Dar aici vorbim de Om. De aceea găsim fraze ca „Omul Isus Hristos”. „Căci este un singur Dumnezeu, și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos”. Nu neagă divinitatea Lui, ci pune accentul pe ceva de care mă tem că noi am uitat. Și de ce am uitat? Pentru că suntem reacționari. Ce vreau să spun? Noi niciodată, sau foarte rar, avem de apărat umanitatea lui Isus, dar în această eră seculară, păgână, trebuie în mod constant să apărăm divinitatea Lui. De aceea I se dă atât de multă importanță divinității Lui și uneori cred că ne temem de umanitatea Lui. Și n-ar trebui, pentru că astfel ne-am pune în afara creștinismului istoric. Așa că El a luat acest lucru! În lucrarea lui Thomas spune, „În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, și am strigat către Dumnezeul meu” Psalmul 18:6. Aici, din nou Boston subliniază acest lucru, faptul că această relație pe care El o are cu Tatăl este relația pe care a avut-o din veșnicie, dar există ceva mai mult: I se adresează Tatălui ca Tatălui Lui, ca Dumnezeul Lui. Aici vedem pe Hristos stând pe Tron ca Om glorificat. E uimitor.

    „Dumnezeu este Tatăl Lui din eternitate dar s-a înfiripat un nou tip de relație între Dumnezeu și Hristos ca al doilea Adam, prin care avem legământul, stabilită pe baza faptului că El Și-a asumat și a îndeplinit condițiile legământului deoarece, prin ascultarea Lui până la moarte, a obținut trecere înaintea lui Dumnezeu în poziția Lui de Dumnezeu-Tată. Nu spun că a obținut-o pentru Sine, Omul Hristos nu avea nevoie să facă asta, pentru că deja o avea, ținând cont de uniunea personală dintre cele două firi, ci a obținut-o pentru păcătoși, care își pierduseră orice interes mântuitor față de Dumnezeu, dar în același timp nu puteau fi fericiți fără acea mântuire.” Haideți să ne uităm la noi înșine un moment și ascultați această declaratie: „pierduseră orice interes față de Dumnezeu”. Nu spune aici că nu ne gândeam la Dumnezeu sau nu ne preocupam de Dumnezeu. Ceea ce spune este că, datorită păcatului nu aveam niciun fel de părtășie cu Dumnezeu. Nimic! Și nici măcar o ușă deschisă pentru o relație reînnoită. Și chiar dacă ar fi existat acea ușă deschisă nu aveam nicio șansă de a trece prin ea. De fapt, nu aveam nici capacitatea și nici chiar voința de a o face. Și dacă am trece de ușa deschisă, am închide-o la loc. De aceea, o lucrare de răscumpărare a fost necesară. Însă o lucrare de răscumpărare făcută de către un Dumnezeu mare. De asta totdeauna vreau să spun asta. Uneori aud cântece despre cum Dumnezeu s-a uitat în cer și n-a găsit niciun înger dispus să moară, s-a uitat pe pământ și n-a găsit niciun om dispus să moară. Un om perfect, un înger perfect. Acesta este un limbaj total lipsit de valoare. Pentru că dacă ar fi existat un înger perfect și dispus, oricum nu ne-ar fi putut răscumpăra. Dacă ar fi existat un om perfect și dispus, n-ar fi putut să ne răscumpere. De ce? Cel care a murit pe cruce să ne răscumpere trebuia să aibă o valoare infinită. Și Cel care a murit era Dumnezeu. Cel care a murit era Om. Cel de-al doilea Adam, care a împlinit acel lucru la care primul Adam a eșuat complet.

    Numărul 2. Spune, „Promisiunea unei glorioase înălțări: a fi Slujitorul de onoare al Tatălui, Prim-ministrul cerului, ca un mare administrator al legământului.” Vreau să vă uitați la niște lucruri aici. Primul: este adevărat că Hristos a venit nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji. El însuși spune asta, deci noi trebuie să o luăm așa cum e. Dar atunci când te gândești la pasajele despre slujire, în special Filipeni, capitolul 2. Vreau să vă dau niște avertismente aici și să vă redirecționez, posibil, în unele lucruri. Nu aveți nicio idee despre cât de mult din concepția noastră despre creștinism a fost deformată de un fel de evlavie catolică, care nu este una biblică. Nu vreau să Îl vedeți pe Hristos atât de mult ca un sclav, atât de mult în poziția asta morbidă care I-a fost dată ca slujitor. Cred că accentul aici, chiar și în Filipeni 2, este pus pe faptul că, în primul rând, El e Slujitorul lui Iahve. Și asta, prietenul meu, nu este o poziție de mijloc. Nu este o poziție mică. El a venit ca un Biruitor. El a venit ca un Reprezentant al cerului. El a venit având autoritatea lui Dumnezeu. Și El nu a fost, în primul rând, slujitorul omului. În primul rând El a fost Slujitorul lui Dumnezeu. Și chiar dacă da, există umilință acolo, există supunere, există o părăsire a slavei, Hristos, chiar și în pelerinaj Său pe pământ, având o poziție de mijloc, mai mică, El este singurul Slujitor adevărat al lui Iahve. De aceea cred că pasajele care se referă la El, unde Hristos Însuși se referă la El ca fiind Fiul Omului... Am auzit un teolog care a spus, „Pe deasupra, noi am ratat înțelesul, faptul că acesta este lucrul principal.” La ce ne gândim noi? Ce auzim predicatorii spunând? „Fiul Omului”. Poziția Lui era aceea a umilinței, a Fiului Omului, El se referă la El Însuși ca om, în umilință. Ei bine, uitați-vă la Fiul Omului în Vechiul Testament, în special în cartea Daniel, și veți avea niște idei mai bune. Fiul Omului era o poziție înaltă. Găsim asta în cartea Daniel. El va veni pe nori, El va primi toată autoritatea. Isus spune, „Eu sunt Fiul Omului, Eu sunt acela despre care vorbește Daniel! Sunt îmbrăcat acum în umilință, dar nu uitați că sunt Fiul Omului.” Nu cred că este atât un termen de bază, cât este un cuvânt plin de glorie. Înțelegeți? Deci, priviți cine este El! Ca Om, El este Slujitorul autoritar al lui Dumnezeu, este Prim-Ministrul cerului. Când vă uitați la asta vă dați seama că include glorie, când vă uitați la faptul că El acolo ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Dumnezeu Fiul. Dar ceea ce este uimitor este atunci când realizezi că Prim-Ministrul cerului, Cel care are cheia pentru orice lucru, care deschide ușa și niciun om nu o poate închide, închide ușa și niciun om nu o poate deschide, este Fratele nostru. Fratele nostru care stă acolo, într-un trup asemănător cu al nostru, glorificat. Acest lucru este ceea ce e uimitor. Este absolut uimitor! Ei bine, nu vreau să sune ca și cum ar fi un fleac, dar aceasta înseamnă familie. Cum am mai spus înainte, Acesta este Unul dintre ai noștri stând acolo. Astfel, noi nu trebuie să ne temem. Dumnezeu în trup? Da! Încă în trup! Trupul nostru. Trupul umanității. Glorificat și înălțat. Și, precum scriitorul cărții Evrei ne spune, Lui nu îi este rușine să ne numească frați. Eu vorbesc mult despre judecata lui Dumnezeu, avertizez chiar și creștinii despre ea, dar să știți asta: prima dată când te vei uita la fața lui Hristos, fie mori, fie te evapori, prima dată când vei face asta nu te vei întâlni cu o încruntare. Nu te teme! Lui nu Îi este rușine să te numească frate. Vă dați seama de asta??? Frate! Dumnezeu a ridicat atât de mulți slujitori ai Lui în ultimii ani, oameni care au fost o binecuvântare extraordinară. Să-l folosim ca exemplu pe dr. Piper. Să spunem că sunteți la o întâlnire și toți entuziasmați de seminarii se adună în jurul lui Piper. Și acest lucru este o rușine. Nu din partea lui, ci din partea lor. Toți fugind să-l vadă, să-i ia autograf sau vreo poză, etc. Și el se ridică, privește printre sutele de studenți de acolo, vede pe cineva cunoscut și spune, „Ce bine e să te revăd! Vino, vreau să vorbim!” Iar persoana aia face ceva de genul, „Păi... bine!” Acum, imaginați-vi-L pe Hristos. „Pavel, vino aici! Stai de partea Mea. Vreau să vii cu Mine. Priviți, fratele Meu este aici!” Înțelegeți asta? Spune în Isaia 49:8, „Te voi pune să faci legământ cu poporul”. El a luat asupra Lui toate datoriile și „S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. De aceea, „conform cu promisiunea legământului, și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult” (Filipeni 2:8-9), dându-i cea mai înaltă slujbă a cerului. Iubesc acest limbaj. Când Dumnezeu a făcut asta, I-a dat totul lui Hristos. Biblia spune, „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.” (Matei 28:18) El este Primul-Ministru. „Și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi”. (Filipeni 2:10)

    Uitați-vă la numele unui om... „Îți voi înmulți sămânța, ca stelele cerului; voi da seminței tale toate ținuturile acestea; și toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta” (Geneza 26:4), pentru ca toți să trăiască prin moartea Lui și să-I poarte înfățișarea. Acesta este lucrul uimitor. Nu doar că Își adună un popor, ci El ne și transformă prin puterea Sa. E uimitor! Noi nu vom fi pentru totdeauna așa cum suntem acum. Aceasta înseamnă speranță pentru mine. Eu nu pot spune că îmi place sau iubesc ceea ce văd. Deci, faptul că vom fi schimbați este o mare speranță pentru mine. De asemenea, este și asta: credinciosule, poate sună puțin nebunesc, fiți foarte atenți... nu realizați asta acum, dar unii vor avea o glorie și înțelepciune care o va întrece pe cea a îngerilor. Pentru că Dumnezeu ne-a pus pe toți într-un trup cu un scop anume. Chiar și cei care par să nu aibă pic de demnitate și putere. Deci, fiți foarte atenți. În cer se-ntoarce roata. În cer se-ntoarce roata. Credeți cu adevărat că oamenii care predică cel mai mult sunt cei care vor fi cei mai glorioși în cer? Credeți cu adevărat că predicatorii predică datorită evlaviei lor? Sau a vreunei sfințiri speciale? Sau a vreunei măreții care altora le lipsește? Nu știți că cea mai mare groază a învățătorului înțelept este că predică de cele mai multe ori unor oameni care sunt mai evlavioși decât ei? Și că predică unor oameni care, atunci când se va întoarce roata, vor fi mai înălțați decât predicatorul, în cer? Să nu uitați niciodată asta. Vedeți, noi suntem americani. Noi judecăm o persoană după cât de departe și mare ajunge. Cerul judecă oamenii după cât de jos văzuți în societate ajung fiindcă sunt slujitori.

    „Precum un copil, a ascultat de Tatăl Său și a consimțit să sufere durerile morții. Dar acestea erau dureri ale nașterii pentru a rezulta o naștere enormă.” Vreau să ne uităm la asta pentru un moment. Am avut o amică acum câțiva ani, nici nu știu unde este acum, era genială. Era absolut genială. Și-a scris piesele în 7 sau 8 limbi, cred. Avea un creier fenomenal. Și ea a scris un lucru despre înviere, pe care l-am citit. Era absolut fenomenal. După ce am citit asta în ziar, mi-am spus că trebuie să merg acasă să uit la Ghiligan's Island pentru că eu nu voi ajunge niciodată să scriu astfel. Și ea scria despre faptul cum prin învierea lui Hristos pecetea mormântului a fost ruptă, și cum până și cel mai întunecos colț al lui a fost umplut de lumină. Spuneam că durerile lui Isus au fost dureri ale nașterii. Nu cred, cel puțin soția mea mă asigură, că bărbații nu vor cunoaște niciodată adevărata durere, ci că femeile o cunosc într-adevăr. Cred că e Carol Burnett cel care spunea că dacă un bărbat vrea să cunoască ceea ce înseamnă a naște, atunci să-și ia buza inferioară și să și-o dea complet peste cap, până ajunge la gât și atunci va avea o idee despre cum e a avea durerile nașterii. Dar, a avea dureri, o durere înafara celei de la naștere, o durere care nu se termină, care nu are nicio rimă, niciun motiv, nicio roadă. Este mai degrabă deprimant. Nu știu cum v-ați descurca cu asta. Dar, lăsați-mă să vă pun o întrebare: nu e adevărat că datorită răscumpărării lui Hristos prezente în viața noastră, toate durerile noastre sunt durerile nașterii? Nu e adevărat că toate durerile noastre vor da naștere unor roade? Nu se spune că noi acceptăm durerea? Nu se spune că putem accepta orice? Ca ceva ce va aduce roade în viața noastră. Nu vei suferi nimic pe acest pământ ca și creștin care nu va aduce roadă la final. Cred că asta este mai degrabă uimitor. Cred că ne aduce o mare speranță. O mare speranță.

    Pentru a rezulta o naștere nenumărată, El a fost un grăunte de grâu care trebuia să cadă la pământ și să moară, dar promisiunea dată Lui în acea condiție aduce și mai multă roadă. Fiți atenți la asta. Da! Un grăunte de grâu trebuie să cadă la pământ și să moară, dar dacă nu moare, rămâne singur. Dar, dacă moare, aduce și mai mult roadă. Vreau să fiți atenți la ceva. Da, El s-a uimilit! Da, a mers până la cruce! Dar voi credeți că a făcut astea ca pe un martiraj morbid? Nu! El a făcut toate astea știind că promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate și că, dacă va muri, va aduce o asemenea roadă, o asemenea înălțare și va primi o asemenea răsplată încât nu a putut fi nici măcar înțeleasă. Această idee de martiraj, că noi ducem multe atât de des este greșită. Există un scop în orice lucru. Și acest lucru schimbă tot. Există răsplată în toate. Există gloria cerească așteptând în toate. Atunci, cum nu putem face față în toate? Înțelegeți? Cum nu putem face față în toate cu bucurie? Pentru bucuria pusă înaintea noastră... Este extrem de important.

    Acum vreau să vorbesc despre un alt lucru. Și acesta este: din El va rezulta o naștere nenumărată. Lumea, diavolul, acest sistem, acest veac decăzut te-ar putea face să crezi despre creștinătate că nu este nimic mai mult decât o sectă, ceva ce se limitează la Alabama de Sud, regiunea Bibliei. Precum ceva nesemnificativ, ceva care va pieri cu timpul, iar când se va întâmpla asta, nimeni nu va mai fi afectat de plecarea ei. Vreau să spun... a fost luată această atitudine de ani de zile. Știți despre Voltaire... zicea că în 100 ani nimeni nici măcar nu va mai știi despre vreo Biblie. Nu credeți că totul este o minciună? Creștinătatea nu este un mic grup sectar de oameni greșiți. Este cel mai mare lucru care s-a întâmplat pe această planetă. Când te uiți la un anumit loc pe pământ, da, poți găsi doar câțiva credincioși. Dar dacă ai aduna toți credincioșii de pe întreg pământul, de-a lungul întregii istorii, acesta este lucrul cel mai mare care s-a întâmplat vreodată. Vă pot asigura. Este cel mai mare lucru care s-a întâmplat vreodată. Și ce are media de făcut? Ei au de făcut una din două lucruri: fie denaturează creștinătatea și se raportează la denaturarea aceea, fie găsesc o denaturare și se raportează la ea. Dar ei au de ignorat adevărata creștinătate pentru că nu se pot pune cu ea. Au de ignorat adevărata creștinătate. Înțelegeți asta? Și de aceea există toți acești învățători falși, acești teleevangheliști și toate lucrurile de genul. Nu toți predicatorii de la televiziune sunt răi, dar marea lor majoritate. Tot ceea ce este acest lucru este o perdea de fum a diavolului. Este o înșelăciune, o răstălmăcire a creștinismului. Să spui, „Priviți, acesta este creștinismul! De ce ar vrea cineva să aibă de-a face cu asta?” Problema este că ceea ce spun ei nu este adevărat și adevărat. Partea neadevărată este aceasta: nu acela este creștinismul. Partea adevărată: cine ar vrea să aibă de-a face cu asta? Dar ei nu pot... de aceea este atât de uimitor. Vreau să spun... să aducă toți acești învățători, să-i intervieveze și alte lucruri. Tot ceea ce poate fi este un circ ridicol. Să îi aduci pe John MacArthur, pe Mouler, pe Piper, e cu totul altceva. Înțelegeți? Și pe Isus cel din istorie. Isus, Cel adevărat. Isus, Cel din Scriptură. Trebuie fie să Îl răstălmăcești, fie să Îl ignori. Nu te poți pune cu adevăratul Isus. Nimeni, niciodată, nu o face cu adevăratul Isus. Pentru că nu pot. Și ei știu asta. Deci, este vorba despre răstălmăciri și minciuni. Vreau să știți ceva: ridică-ți capul și strigă cu bucurie, Sionule! Acesta este un lucru mare. Așa cum apostolii ne spun, nu era un lucru care se făcea într-un colț. Și nu a rămas într-un colț. De fapt, Pavel vorbește despre Evanghelia răspândită în întreaga lume, în timpul vieții sale. Întreaga lume cunoscută. De asemenea, pentru acei dintre voi care sunteți misionari, trebuie să realizați asta: veți afla că oriunde mergeți, aceia știu mai mult despre Isus decât credeți voi că știu. Și problema lor, în majoritatea cazurilor, nu este că nu știu prea multe despre Isus, ci faptul că ei Îl resping pe Acel Isus pe care-L cunosc.

    Să mergem aici pentru moment. Promisiunea numărul patru, această promisiune grozavă. Promisiunea că El va moșteni totul ca Moștenitor principal. „Iar Eu îl voi face întâiul născut” (Psalmii 89:27). La fel spune și apostolul, „Fiul pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor” (Evrei 1:2). Hristos Însuși declară că a fost pus, prin urmare, în această poziție, „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu” (Matei 11:27). Așadar, El a primit prin promisiune comori pentru a menține titlul oferit Lui. Mă uit la asta și o găsesc greu de înțeles. Cuprinde atât de multe lucruri. Și, din nou, umanitatea Sa îmi vine în minte. Faptul că acest Hristos glorificat - să-L numim Fiul lui David. Știți cum a fost binecuvântat David, cum a fost înălțat peste Israel. A fost pus pe tron ca rege, standardul oricărui rege al Israelului. Aici este un adevărat Fiu! Vreau să vă gândiți la asta! Nu este doar... Și aici avem o problemă. Când auzim ceva de genul „Fiul lui David”, și ne gândim, „Da, Isus este Fiul lui David.” Gândiți-vă la ceea ce se întâmplă în realitate aici! Carne din carnea lui David. Acesta este un adevărat Fiu al lui David. Acesta este realmente precum el. Știți, după ce David a lăsat tronul lui Solomon, Solomon fiului său, și el următorului fiu și tot așa, toți aceștia au dat greș. Toți au fost oameni adevărați și au eșuat. Și apoi, dintr-o dată, iată un adevărat Om care a biruit totul. Și pe care David trebuie să-L numească Domn și, totuși, Fiu. Este uimitor! Vreau să spun... nimeni nu ar fi putut face asta. Dacă nu ar fi, dacă nu ar fi existat un adevărat Isus, asta cere să existe cineva mai presus decât adevăratul Isus. Să fie capabil să înfrunte toate aceste lucruri. Este uimitor!

    În ultimul rând: promisiunea victoriei și stăpânirii asupra tuturor celor ce sunt ai Săi și a dușmanilor poporului Său. Ian, fiul meu, întotdeauna mă întreabă câte ceva. Cred că se întâmpla în a doua parte a trilogiei Stăpânul Inelelor... Unde regele, Aragorn și toți ceilalți se îndreaptă înspre ceea ce pare moarte sigură, după ce Fundătura lui Helm a fost înconjurată. Încalecă și, dintr-o dată, se uită înspre munte și acolo îl văd pe Gandalf cu o armată uriașă. Și se vede o puternică lumină răspândindu-se peste toți dușmanii, se vede Gandalf și armata sa puternică coborând de pe munte înspre bătălie și distrugând toți dușmanii. Iar fiul meu spune mereu, „Tati, așa va fi! Așa va fi! Va muri cineva în armata Domnului când se va lupta cu toți dușmanii?” „Nu, fiule. Nimeni nu va muri în ziua aceea. Niciunul din poporul Domnului." Știți... Sunteți maturi... sunteți atât de maturi încât să nu mai puneți astfel de întrebări? Sunteți atât de superiori din punct de vedere teologic încât toate acestea să pară niște fleacuri pentru voi? Atunci aveți nevoie de pocăință. Vreau să spun că există acea zi care vine, când El se va întoarce, când îl vom întâmpina pe nori! Noi ne vom întoarce... mergând înapoia Căpitanului salvării noastre! El chiar va smeri orice dușman la picioarele Sale. Și nu doar pe dușmanii Lui, ci și pe ai noștri. Pentru că dacă umbli așa cum se cuvine cu Hristos, te pot asigura că dușmanii Lui vor fi ai tăi. Îmi pot aminti ceva ce s-a petrecut imediat după convertirea mea. Ceva ce, pur și simplu, m-a lovit. Pentru că eu mărturiseam tuturora, eram ca un lunatic. Și, înainte de a deveni creștin, opinia oamenilor despre mine depindea doar de mine. Era ceva de genul, „E un, nu e.” După ce am devenit creștin, lucrurile nu au mai fost la fel. Opinia oamenilor despre mine depindea de opinia lor despre Isus Hristos. Și dacă lor nu le plăcea de Isus, nu le plăcea nici de mine pentru că stăteam în mijlocul aleii studentești predicând și stându-le în cale. Noi trebuie să fim foarte îndeaproape identificați cu Hristos încât cei ce nu-L plac pe El să nu ne placă și pe noi. Câteodată nu suntem plăcuți nu datorită asemănării noastre cu Hristos, ci datorită lipsei acestei asemănări. Și trebuie să avem grijă. M-a întrebat cineva, „Știi că mulți oameni spun multe lucruri rele despre tine pe internet?” Iar eu i-am răspuns, „Presupun că da. Am auzit asta. Nu mă pun niciodată să mă uit la ce spune lumea.” Și mi-a mai spus, „Ei bine, să fii persecutat este un lucru bun.” Și-am spus, „Păi, da și nu.” M-au întrebat la ce mă refer. Și-am spus, „Există o diferență. Când oamenii l-au persecutat pe Isus Hristos, nimeni nu a avut niciun motiv să spună ceva rău despre El. Niciodată. Dacă cineva spune ceva rău despre Isus, nici nu trebuie să știu ce - ei greșesc. Dar nu aceasta este și situația mea. Când cineva scrie ceva poate avea dreptate, înțelegi?” Înțelegeți? De aceea este atât de trist. Să fii persecutat când tu ai dreptate, atunci există glorie. Dar se poate ca oamenii să scrie lucruri rele despre tine, iar tu citești și spui, „Știi ce? Au dreptate!” Acesta este un lucru la care trebuie să vă gândiți mereu. Nu spuneți repede că sunteți persecutați pentru că sunteți neprihăniți. Se poate să fiți persecutați pentru că nu sunteți. Mai demult, un om din biserica în care păstoream în Peru s-a ridicat și a spus, „Rugați-vă pentru mine, am probleme la locul de muncă, cred că am să-mi pierd slujba. Sunt persecutat pentru că sunt creștin.” Nu am făcut asta imediat, dar după program am mers la el și i-am spus, „Uite, ei nu te persecută pentru că ești creștin, te persecută pentru că tu ești unul din cele mai leneșe ființe umane pe care le-am cunoscut vreodată în viață. Iar eu te-aș fi concediat deja.” Înțelegeți? Trebuie să avem mare, mare grijă. 

    El va veni și „voi zdrobi dinaintea lui pe potrivnicii lui”. (Psalmii 89:23) Acest lucru este foarte important. Nu aveți niciun drept să încercați să - cum să exprim asta? - să inițiați acest proces escatologic. Va veni Isus să lupte împotriva potrivnicilor Lui? Da, o va face. Iar tu nu vei ridica sabia până în ziua în care El o va face. Iar acea sabie cu care îi va învinge va fi Cuvântul gurii Sale. Creștinii nu au niciodată dreptul, după părerea mea, să-și apere propriul creștinism cu sabia. Avem dreptul să murim sub picioarele dușmanilor noștri. Avem dreptul să slujim. Avem dreptul să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, pe cei ce ne persecută. Acum câteva săptămâni, aici la biserică, am vorbit despre a stăpâni planeta. Și m-am întors la Adam. Am vrut neapărat să ating această problemă. De ce? Pentru că există câteva adevăruri în asta, în a stăpâni lumea. Cred că lucrul asta se continuă și în zilele noastre. Oamenii care predică despre asta greșesc de multe ori în practică. Noi nu stăpânim din punct de vedere politic. Noi luăm în stăpânire printr-o luptă a cuvintelor, prin proclamarea Evangheliei lui Isus Hristos, printr-o dragoste care se sacrifică, prin rugăciuni de mijlocire. Armele războiului nostru nu sunt pământești. Înțelegeți? Deci aveți mare grijă cu orice lucru care promovează Împărăția lui Dumnezeu prin mijloace politice. Sau prin măsuri fizice. Aveți mare grijă! Amintiți-vă întotdeauna asta: Petru părea să fie dornic să omoare pentru Domnul, cel puțin să-i taie cuiva urechea... dar nu era dornic să moară. E o mare diferență. O mare diferență.

    Spune, „El avea să înfrunte păcatul și moartea lui Satan în inima locurilor destinate gloriei și imediat ce s-a pornit împotriva lor, lumea decăzută a omului a început și ea un război împotriva Lui." Acest lucru de aici este foarte important. Războiul care a avut loc pe acea cruce cu diavolul, cu îngerii căzuți, conflictul care a avut loc acolo... și ceea ce este subliniat este faptul că oamenii s-au alăturat și ei. Dar a existat un conflict mai mare decât ceea ce ați văzut în partea fizică. Mult mai mare. Spune, „Dar El avea promisiunea Tatălui Său pentru victorie și stăpinire asupra tuturor lucrurilor. Aceasta, oricum se va întâmpla, El va trebui să sufere prima înfrângere și să moară în luptă. Totuși, moartea Lui va fi distrugerea stăpânirii lui Satan, puterii păcatului și a legăturilor morții asupra poporului Său.” Uitați-vă la ce spune, „El va trebui să sufere prima înfrângere și să moară în luptă”. Da, este adevărat. El merge la luptă și El va fi primul care va muri. El va suferi prima înfrângere. Aduceți-vă aminte de Geneza 3:15. El va fi rănit la călcâie. Nu o rană de moarte, dar dușmanul Său, diavolul, va fi rănit la cap. El va birui. Cum biruim noi? Nu biruim prin politică, nu biruim prin militantism, nici măcar un militantism evanghelic. Noi biruim prin proclamarea Evangheliei, printr-o dragoste care se sacrifică și prin rugăciuni de mijlocire. De aceea Biserica este mai puternică atunci când este persecutată. Când este persecutată... „Totuși, moartea Lui va fi distrugerea stăpânirii lui Satan, puterii păcatului și a legăturilor morții asupra poporului Său.” Nu putem spune că, în esență, lupta noastră este, de asemenea, de moarte? De moarte! Există o libertate a morții chiar și în latura fizică. Vreau să spun... cel puțin oamenii morți nu au impozite. Nimeni nu te poate atinge când ești mort. Nici măcar nu te pot bate... sau ar putea să o facă, dar nu ar conta. Era cineva din biserica catolică, nu-mi amintesc cine, cred că este vorba despre Hus. L-au omorât, l-au ars, l-au înmormântat, l-au deshumat, l-au ars din nou, l-au înmormântat... Parcă-l văd pe om în cer: „Faceți-vă de cap! Chiar nu mă deranjează!” Înțelegeți? Asemenea este a muri față de tine însuți, față de toate pasiunile - pasiunile greșite - a muri față de toate felurile de idolatrie. Lucrurile nu trebuie să se desfășoare cum vreau eu. Relațiile nu trebuie să se desfășoare cum vreau eu. Circumstanțele nu trebuie să se desfășoare cum vreau eu. Eu nu trebuie să fiu cineva acum. Eu nu am nevoie de aclamațiile oamenilor. Pentru că teama de oameni este o cursă. Este un lucru îngrozitor. Majoritatea oamenilor sunt legați din această cauză. Majoritatea oamenilor nu trăiesc așa cum ar putea trăi din cauza temerii lor de oameni. Majoritatea oamenilor nu trăiesc așa cum ar putea trăi pentru că se tem de viitor, de circumstanțe. Deci, teama este un monstru. El a murit și a adus multă roadă. Fie ca acest lucru să fie scris pe mormântul nostru. Aceasta se va întâmpla dacă am murit cu 30-40 de ani înainte să murim. Dacă vom muri față de noi înșine. Și dacă vom aduce mai multă roadă. Și în final, pentru a termina acest lucru înspăimântător, spune, „Moartea Lui va însemna distrugerea stăpânirilor lui Satan, puterii păcatului și a legăturilor morții asupra poporului Său, și apoi toți cei ce se umblă după interese vor ajunge sub stăpânirea Lui. Domnul a zis Domnului meu, „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale." Umblă după interes. Orice lucru care nu este al lui Hristos, care nu este în conformitate cu voia lui Hristos, este o fugă înspre cădere. Este fără valoare. Mergi așa toată ziua dacă asta vrei. Epuizează-te, dar se va sfârși cândva. „Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” Orice lucru care nu vine din voia lui Dumnezeu este o goană după vânt. Va eșua. Este o pierdere de vreme. Băieți, eu mă pot uita peste cei 25-26 de ani de umblare creștină și vă pot spune că am pierdut multă vreme. Nu fiind leneș, ci, pur și simplu, mergând în direcții spre care nu aveam nevoie să merg. Încercam să măresc pasul cât de mult puteam. „Unde fugi, Paul?” „Nu știu, dar alerg repede!” Nu cred că există vreo răsplată pentru a te epuiza. „Mergeți.” De ce spune „mergeți”? „Mergeți, mergeți.” Cum? Circumspect. Alegând. Gândind. Rugându-vă. Meditând. Desigur, există o balanță. Dar fiți atenți. În a vă epuiza nu există nicio evlavie.Să ne rugăm.

    Tată, vin înaintea ta și te rog să ne ajuți ca aceste adevăruri să fie puse în practică în viețile noastre și să devină realitate, o perspectivă eternă, nu una pământească. Învață-ne să fim oameni care pot să umble într-o ascultare oarbă și, totuși, făcând-o cu bucurie. În Numele lui Isus. Amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
Opțiuni