Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Plăcerile lui Dumnezeu - Partea 1
Autor: John Piper  |  Album: Plăcerile lui Dumnezeu  |  Tematica: Dumnezeu
Resursa adaugata de Mada_O in 04/08/2017
    12345678910 0/10 X

    Lăsaţi-mă să încep cu două pasaje din Scriptură ca să vă ajut să cunoaşteţi ceea m-ar încânta să se întâmple aici, la acest seminar. Primul pasaj este din Psalmul 63 şi este aşa: “Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă. Aşa Te privesc eu în locaşul cel sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava. Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta dar toată viaţa mea şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile.” Mie mi se pare că în biserică sunt atât de mulţi oameni care nu pot spune cu autenticitate: “Bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa.” Gândiţi-vă la ce este viaţa: este soţ şi soţie, sunt copii, sunt vacanţele, sunt zilele însorite şi frumoase, sunt toate lucrurile voastre preferate de la computer, Facebook, Twitter, blogging-ul sau orice faceţi voi timp de 8 ore pe zi. Este tot ceea ce-ţi place să faci aici. Şi psalmistul spune dragostea lui Dumnezeu care ţi-a oferit toate acestea este mai presus de toate lucrurile. Orice îţi poate oferi viaţa aici, dacă le pierzi, aşa cum a făcut-o astăzi Less pe la ora 11 când s-a dus acasă... A fost o pregătire bună pentru sufletul meu pentru astăzi stând lângă un trup mort timp de aproape o oră. O pregătire foarte bună, este atât de bine să stai aproape de moarte. În special când este vorba despre o moarte bună, moartea pregătită, un om bătrân şi satul de zile a murit. Dar, tot ce i-a făcut plăcere acelui trup aici s-a dus... A trăi este Hristos şi a muri este...? Un câştig. Vă iubesc aşa de mult. Amin! Şi nici măcar nu aţi ezitat.

    Aşadar, am această povară, privind biserica şi văzând biserica evanghelică, nouă ne place lumea atât de mult, suntem atât de delectaţi şi de distraţi, suntem atât de preocupaţi de lucrurile pe care ni le oferă lumea şi care nu sunt rele în mare. Doar că nu sunt Dumnezeu. Povara mea este, cum pot să trăiesc, cum pot să învăţ, cum să mă rog, cum să predic, cum pot să fac vizite, cum pot să stau cu cei muribunzi, cum să vizitez o femeie care merge la operaţie mâine dimineaţă? Cum pot să fac aceste lucruri, în aşa fel încât acei oameni, când eu plec să spună, “Îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât iubesc viaţa? Pentru asta trăiesc. Şi încerc mereu şi mă întreb cum pot face asta. În ce fel trebuie să trăieşti şi să vorbeşti încât acest lucru să se întâmple în vieţile oamenilor? Eu ţin seminarii şi nu mă joc. Sunt persoane aici care nu pot spune acest lucru cu sinceritate. Şi scopul meu este ca atunci când am terminat, să o faceţi.

    Acum, asta înseamnă că mai avem nevoie de încă un text. Bine? Pentru că eu nu reuşesc. Sunt absolut zero şanse ca John Piper să facă să se întâmple acel miracol în inimile voastre. Iată care este celălalt, este din Psalmul 90, versetele de la 12 la 14: “Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă! Întoarce-te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!” Ai acum versetul cheie: “Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.” Acesta este psalmistul care îi spune lui Dumnezeu: “Nu sunt şi trebuie să fiu. Și Tu eşti singura mea speranţă ca să pot să fiu împlinit. Nu te-ai ruga aşa dacă ar fi vorba de o înţelegere încheiată, aşa-i? Te-ai duce la Dumnezeu să-i spui, “Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta”, dacă te-ai scula în fiecare dimineaţă şi ai simţi asta? Nu ai face asta. Niciunul dintre noi nu o face. Acesta este războiul până la sfârşitul zilelor noastre: “M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul.”

    Deci ceea ce vreau să spun cu cel de-al doilea text este că mă rog pentru voi şi pentru mine ca minunea să fie făcută de Dumnezeu. Eu nu pot să trezesc acea împlinire din inimile şi sufletele voastre în Dumnezeu, în asemenea măsură încât să spuneţi cu autenticitate: “Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa”, dar Dumnezeu poate şi El foloseşte mijloace, foloseşte Cuvântul Său. Ceea ce înseamnă că am 101 puncte zdravene şi 90% dintre ele sunt pasaje biblice. Ce gândeşte John Piper despre plăcerile lui Dumnezeu nu este foarte important. Ceea ce crede Dumnezeu este infinit de important şi acest seminar este bazat pe convingerea – şi cred că este garantat – că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu pot să vă arăt ceea ce am să argumentez de aici, nu trebuie să vă preocupe. Este părerea unui alt om, poate este adevărată, poate falsă. Nu are nicio autoritate. Dar dacă pot să vă arăt că ceea ce vom discuta despre plăcerile lui Dumnezeu se regăseşte în Biblie, atunci fie ca Dumnezeu să-i dea putere în vieţile voastre. Aceasta este povara mea, dorinţa mea, rugăciunea mea şi, de aceea, ar fi bine să ne rugăm la început, nu-i aşa?

 

    Tată, mulţi sunt aici pentru că spun: “Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă.” Se află aici pentru că vor să  vadă puterea şi slava Ta. În aşa fel încât să se ridice de bună voie, puternic şi spontan în inimile lor convingerea că bunătatea Domnului preţuieşte mai mult decât viaţa. Ai vrea să vi să mă ajuţi să arăt spre Cuvânt, şi prin Cuvânt, desăvârşirea Ta, Tată, a Duhului Sfânt şi a Fiului lui Dumnezeu, glorioasa şi veşnic fericita părtăşie Trinitară care a fost mereu şi care va fi mereu, care ne-a creat şi pe noi să luăm parte la acea bucurie. Aşadar, vino! Uimeşte-ne cu mai mult din Tine. Ne-am rugat prin Hristos. Amin!

 

    Aşadar, schiţa începe cu întrebarea legată de fericirea lui Dumnezeu, dar voi începe cu ideea de la care a pornit această carte pentru că acest seminar reprezintă efortul de a rezuma şi de-a clarifica şi de a apăra ce scrie în această carte. “Plăcerile lui Dumnezeu: Meditaţii despre plăcerea lui Dumnezeu de-a fi Dumnezeu. Şi există un motiv pentru care această carte a luat fiinţă în 1987. A fost publicată în 1991 şi republicată în această ediţie în anul 2000. Şi vreau să vă spun acea poveste. Povestea implică această carte pe care v-o recomand şi avem doar câteva exemplare pentru că nu am spus nimănui că voi menţiona de ea. Aşa că, dacă vreţi să vă înscrieţi ca să o primiţi, puteţi să o faceţi la Matt, la măsuţa cu cărţi. Şi nu veţi regreta să citiţi cele 90 de pagini care sunt “Viaţa lui Dumnezeu în sufletul omului, scrisă de Henry Scougal. De aici a pornit ideea pentru această carte. A fost o propoziţie în această carte care în toamna anului 1986 a dat naştere la o serie de predici care au început în ianuarie 1987, care reprezintă cele 9 capitole ce formează structura acestei cărţi. Este o carte de predici pentru că tot ceea ce scriu sunt predici. Şi vreau să vă spun acea poveste şi de aici va începe şi planul.

    Cum a luat naştere cartea? “Viaţa lui Dumnezeu în sufletul omului este numele acestei cărţi, iar motivul pentru care vedeţi mâzgăleli este pentru că am tăiat numărul corect, apoi am tăiat numărul greşit şi am realizat că era cel corect, am pus din nou numărul corect ca să puteţi citi. În anul 1677 a fost publicată. Şi autorul a murit anul următor, am crezut că reprezintă anul morţii sale aşa că am corectat. Avea 27 de ani, deci a murit devreme. A predat la Universitatea din Aberdeen. A intrat acolo la 15 ani şi a fost numit ca profesor la vârsta de 19 ani. A predat acolo timp de 4 ani, apoi a devenit pastor. A fost chemat din nou la Colegiul King ca să predea şi apoi a murit de tuberculoză în 13 iunie 1678, după ce a scris cartea – singurul lucru pe care l-a scris a fost această carte – care este o scrisoare pentru un prieten pe care încerca să-l ajute să-L cunoască pe Dumnezeu.

    Am pus aici o mică pauză pentru că de fiecare dată când mă gândesc la tineri care mor, ridicaţi mâna dacă aveţi peste 27 de ani, toţi ar trebui să fiţi morţi dacă viaţa voastră ar urma tiparul lui Henry Scougal. Ar conta? A lui chiar contează, a scris cuiva o scrisoare pe care nu intenţiona să o publice, nici măcar nu a fost publicată în timpul vieţii sale. Reprezintă o coardă întunecată din melodia providenţei lui Dumnezeu că oameni ca Henry Scougal care a murit la 27 de ani, David Brainerd a murit la 29 de ani, Henry Martyn a murit la 31 de ani, Robert Murray McCheyne a murit la 29 de ani. Toţi au trebuit să moară aşa de devreme. Şi toţi sunt oameni care au influenţat lumea în mod profund. Există o corelaţie foarte mică între a trăi o viaţă lungă şi a avea o influenţă mare. Influenţa este în corelaţie cu persoanele bune şi nu cu lungimea vieţii.

    Majoritatea oamenilor trăiesc vieţi lungi având un impact foarte mic, iar unii trăiesc puţin şi au un impact imens. Şi nu vreau să spun că trebuie să fi scriitor, ci înseamnă că trebuie să-ţi pese de oameni, să fi implicat în vieţile oamenilor, să fi acel gen de persoană ca atunci când sunt oameni în jurul tău să se schimbe. Este ceva în tine care îi face să se schimbe, când te aud, când te privesc sau când îşi petrec timpul cu tine. O energie iese din tine, tocmai asta este Duhul Sfânt, este viaţă, este putere, asta face Cuvântul lui Dumnezeu care iese dintr-o persoană, este ascuţit şi schimbă oamenii. Aşadar, vreau să mai zăbovesc puţin asupra implicaţiilor şi să le leg de acest text.

    “Piere cel neprihănit – şi toţi aceşti oameni erau neprihăniţi – şi nimănui nu-i pasă”. Şi mie îmi pasă, asta încerc să fac. “Se duc oamenii de bine, şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit.” Aţi pierdut pe cineva iubit la o vârstă fragedă? Un bebeluş de numai o oră, de 10 ani, sau de 20 de ani? Ce se întâmplă acolo? Uitaţi o posibilitate a ceea ce s-ar putea petrece. Au fost luaţi din pricina răutății. Nu sunt prea sigur ce înseamnă, poate din cauza unui dezastru global, sau un dezastru personal, sau poate dezastrul pierderii credinţei. Adică, 1 Corinteni vorbeşte despre credincioşi care sunt luaţi acasă de către Dumnezeu ca să nu fie condamnaţi mai târziu. Asta e greu de înţeles. Vrei să spui de alegere şi de perseverenţă? Da, şi eu cred şi în mijloace. El a scurtat zilele, altfel nici cei aleşi nu ar putea fi salvaţi. Dumnezeu ştie cum să-şi salveze aleşii, omoară pe unii dintre ei. O face. Aşadar, nu ştiu sigur ce vrea să însemne asta. “El intră în pace în groapa lui.” Astea sunt veşti bune. “Cel ce umblă pe drumul cel drept se odihneşte în culcuşul lui” (Isaia 57).

    Am studiat cu Leonhard Goppelt în Germania, între anii 1971 şi 1974, un luteran temător de Dumnezeu, teolog moderat, savant al Noului Testament din Germania. Un om bun. Am petrecut timp cu el, l-am ascultat când se ruga şi cred cu adevărat că era născut din nou, cu toate că multe din convingerile lui nu le împărtăşesc. Şi a murit când eu eram acolo, la vârsta de 63 de ani. Atâţia am şi eu. Şi Rudolf Bultmann care a ruinat multe vieţi şi care a predat multe erezii şi care a crezut că Isus a făcut doar 6 afirmaţii în toată Biblia, el și Ernst Kasemann, ambii au trecut de 90 de ani. Îmi vine să privesc spre Dumnezeu şi să-i spun: “Nu puteai să-l laşi pe Leonhard să ajungă la 90 de ani şi să-i iei pe ceilalţi tipi mai devreme? Îşi bat joc de atâţia oameni. Şi îmi închid gura, aşa cum trebuie să facem toţi când ne uităm la lume şi spunem: lumea asta este într-adevăr un puzzle în ce priveşte cine moare şi cine trăieşte, cine suferă şi cine se însănătoşeşte. Aceasta este treaba lui Dumnezeu. Şi căile Lui sunt mai presus decât ale noastre şi cel mai bine este să îngenunchem înaintea autorităţii Sale pentru că El ştie ce face. Vom şti şi noi mai târziu de ce Leonhard Goppelt nu a putut să-şi termine teologia asupra Noului Testament. A fost terminată mai târziu, după ce a murit, de către un student de-al său.

    Toţi au făcut mai mult pentru Împărăţia lui Dumnezeu în vieţile lor scurte decât au făcut majoritatea în 70 de ani. Poate merită să spun asta: Cu binecuvântările neobişnuite ale lui Dumnezeu am putea să facem mai mult în 5 minute decât am face fără El în 5 ani. Aţi experimentat vreodată asta? Eu am simţit-o în slujire din nou şi din nou. Uneori mă panichez din cauza programului. Oare cum voi face asta? Cum să mai ţin şi înmormântarea asta şi să fac şi pregătirea, să mai şi vorbesc? Nu pot să fac asta, nici măcar nu sunt pregătit. Şi când sunt sub presiune nu sunt creativ. Şi ar trebui să creezi ceva care să meargă la această conferinţă. Şi mă trezesc, uitând un moment de panică, pe genunchi privind asupra Scripturii. Şi pe un platou, în 5 secunde, un întreg plan pentru discuţie îmi este înmânat. Din senin, nici măcar nu mă gândeam. Nu ceream cu disperare un plan, sau ajutor pentru discuţia care urmează, ci apare, pur şi simplu. Şi atunci zic: despre asta este vorba. Şi am un mic pad acolo, ştiu cum să mă pregătesc pentru astfel de lucruri. Şi notez. Acum, fără acel dar de 10 secunde aş fi lucrat un timp îndelungat şi aş fi terminat probabil treaba. Dar El poate s-o facă… În acest moment aveţi de înfruntat imposibilităţi în vieţile voastre, şi poate spuneţi: “Nu ştiu cum am s-o rezolv. Şi tânjesc ca voi să credeţi că aşa cum Dumnezeu poate să ia tineri de 27 de ani, de 28, de 29, de 31 şi să schimbe lumea cu ei, El poate să ia 5 minute din viaţa voastră, chiar dacă este ceasul al 12-lea şi să vă dea exact ceea ce aveţi nevoie.

    Aşadar, întrecând toate aşteptările, el a scris această scrisoare unui prieten şi nu unei publicaţii, unui prieten cu nevoi spirituale. Un prieten a dat-o să circule în particular, şi episcopul Gilbert Burnet a publicat-o şi a fost tipărită din 1677, schimbând vieţi ca a lui George Whitefield. George Whitefield s-a convertit după ce a citit această micuţă carte. Pasajul cheie al cărţii, pagina 68 a acestei ediţii, în secţiunea intitulată “Excelenţa iubirii divine” o propoziţie mi-a atras atenţia în anul 1987 şi a devenit centrul meditaţiei mele pentru aproape 3 luni. Şi ceea ce a spus în acea propoziţie a fost cheia care a deschis şi care a creat această carte. Aceasta este propoziția: “Valoarea şi excelenţa unui suflet sunt măsurate prin obiectul iubirii lui.” Această propoziţie a creat această carte, aceasta este puterea unei propoziţii.

    Am mai spus-o şi înainte, eu nu citesc multe cărţi până la capăt şi, când o fac, îmi aduc aminte cu greu ceea ce am citit. Şi am spus: “Cărţile nu schimbă vieţi! Paragrafele schimbă vieţi sau propoziţiile schimbă vieţi.” Ceva spus într-un mod profund, ceva care aduce lucrurile împreună, ceva care penetrează totul în cale în viaţa ta, şi care nu este uitat niciodată. Sunt puţine asemenea pasaje în viaţa mea. Alta e din Augustin: “Te iubeşte prea puţin cel care iubeşte orice altceva împreună cu tine, dar pe care nu-l iubeşte de dragul tău.” A schimbat totul. A deschis calea minunilor, a rezolvat atâtea probleme. Aşadar, propoziţiile sunt importante pentru mine. Aş fi dorit să fiu genul de persoană care să-şi amintească cărţi, dar nu sunt. Aşa că mă iau după propoziţii şi uitaţi una care a creat această carte.

    În context, autorul vorbeşte despre oameni, este vorba despre sufletul uman şi nu de cel al lui Dumnezeu. Trebuie să găsim o cale de ieşire. Şi întrebarea este, dacă acest lucru este adevărat pentru om, este adevărat şi asta voi argumenta, atunci este adevărat şi pentru Dumnezeu? Că valoarea şi excelenţa sufletului lui Dumnezeu să fie măsurate prin obiectul iubirii Sale? Şi prima obiecţie care apare este: nici măcar nu poţi spune că Dumnezeu are un suflet, din punct de vedere teologic este ciudat. Aşa-i? Ca Dumnezeu să aibă suflet. El nu are suflet, aşa-i? Păi, uitaţi ce vreau să spun când zic că are suflet. Ieremia 32:41, Dumnezeu spune: “Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu.” Sunt sigur că este un mod natural de a vorbi, este limbajul omenesc. Dumnezeu este Dumnezeu, El nu este om. Dar vrea să însemne ceva. Înseamnă profunzimea fiinţei Sale interioare. Şi bineînţeles că El nu are o fiinţă interioară şi exterioară aşa cum avem noi. Aşadar, cu orice ar corespune acest suflet în Dumnezeu, el este important și are pasiuni, şi dorinţe, şi mânii şi bucurii, şi neînfricare şi sensibilitate.

    Da, voi continua şi voi încerca să înţeleg dacă acea propoziţie se aplică şi lui Dumnezeu. Uitaţi o altă obiecţie. Cu privire la acea propoziţie cum că excelenţa unui suflet poate fi măsurată prin obiectul iubit... Oare mai există vreo altă cale? Cum rămâne cu ceea ce gândeşte? Putem să apreciem excelenţa unui suflet după modul în care gândeşte? “Gândul clar şi precis este frumos doar când este pus în serviciul afecţiunilor drepte. Însuşi Diavolul nu este în stare să gândească, dar el iubeşte tot ce este greşit. Şi, de aceea, gândirea lui slujeşte răului şi prin urmare sufletul său nu este excelent, ci întunecat.” Cum rămâne cu determinarea excelenţei unui suflet după ce voieşte? Nu doar după ce gândeşte şi iubeşte, dar şi după ce vrea. Este adevărat, dar există voitori şovăielnici şi voitori din toată inima. Nu poţi să judeci slava unui suflet după ceea ce vrea să facă cu profitul căldicel sau prin strângerea dinţilor: “Nu vreau, dar trebuie, aşa că o fac. Am să trag de mine s-o fac! Asta nu face un suflet să arate excelent dacă fac ceea ce trebuie în acest mod. Ca să cunoşti excelenţa unui suflet trebuie să-i cunoşti pasiunile, adică ceea ce face în mod energic. Cu toată inima şi cu tot sufletul. Nu ceea ce facem pentru că trebuie, ci ceea ce facem cu pasiune dezvăluie o natură mai profundă a excelenţei sau a răului din noi.

    Întrebarea este, asta a vrut să spună Scougal prin iubire? “Valoarea şi excelenţa unui suflet sunt măsurate prin obiectul iubirii lui.” Ce vrea să spună prin iubire? Sunt înclinat să cred că se referă la încântare. Pasiune pentru ceva, şi nu dragoste în sensul că el face lucruri frumoase pentru tine chiar dacă îi face plăcere sau nu. Eu cred că echivalează cu pasiunea, încântarea şi preţuirea. Este în regulă, Scougal? Pot să fac asta cu propoziţia ta? Şi răspunsul meu este da. Nu uit că vorbeşte despre sufletul omului, uitaţi ce spune: “Dragostea lui Dumnezeu...” El se gândeşte că Dumnezeu este obiectul iubit de sufletul căruia încercăm să-i măsurăm excelenţa. Da? Şi va argumenta că obiectul fiind Dumnezeu va face sufletul excelent. Dacă obiectul ar fi adulterul atunci sufletul s-ar întreba cum ai putea fi satisfăcut cu asta în loc de Dumnezeu? “Dragostea lui Dumnezeu este o plăcere (acestea sunt cuvintele lui), un sentiment încântător şi afectuos al perfecţiunii divine.” Da, dragostea în vocabularul lui Scougal nu înseamnă doar voinţa de-a face bine cuiva. Înseamnă “un sentiment încântător şi afectuos al perfecţiunii divine care face sufletul să renunţe şi să se sacrifice pentru El, dorind mai presus de orice să-i facă pe plac şi bucurându-se în nimic mai puţin decât în părtăşia şi în legătura cu El, fiind pregătit să facă sau să sufere orice de dragul sau de placul Său.”

    Voi încheia cu acel paragraf: “De aceea, când dragostea este bine poziţionată, (are obiectul corect), încântările sufletului sunt de neîntrecut.” Plăcerile sunt de neîntrecut, asta spun eu că este dragostea în această propoziţie. Scougal din nou: “Cea mai fermecătoare plăcere”... Apropo, am încercat dar nu ştiu dacă am reuşit să pun în italic toate cuvintele autorilor, fie din Biblie sau citate. Ca să putem să navigăm, non-italic pentru mine. “Cele mai fermecătoare plăceri, cele mai solide şi substanţiale încântări de care este capabilă natura umană sunt acelea care se nasc din dezmierdările unei afecţiuni poziţionate corect şi de succes.” Ce mod ciudat de a vorbi. Îmi plac secolele XVI-XVII. Ele mă ajută aşa de mult pentru că nimeni nu mai vorbeşte aşa în ziua de azi. Ştiţi despre ce vorbim noi? Distracţie. M-am distrat azi la biserică. A fost un seminar distractiv. Este un adjectiv. De îndată ce a devenit adjectiv am ştiut că ceva nu este în regulă. Aşadar, aceşti oameni au trecut de mult de distracţie. Sunt cu mult înainte, nu în urmă, cum cred mulţi oameni despre puritani. Au intrat în ea şi au depăşit distracţia. Mega-distracţie. Urăsc cuvântul ăsta. Retrage cuvântul. “Când încântările substanţiale ale plăcerilor bine poziţionate, (adică cele în Dumnezeu în acest caz) sunt de neîntrecut, este dezvăluită excelenţa.”

    Aşadar, când noi avem parte de plăceri substanţiale pentru că afecţiunea noastră este în Dumnezeu, atunci excelenţa noastră este dezvăluită. Şi într-o zi veţi fi extrem de excelenţi. Chiar în acest moment creşteţi în excelenţă, când afecţiunea voastră pentru Dumnezeu se măreşte şi lucrurile care nu sunt cucernice încep să dispară din vieţile voastre. Dar într-o zi, cum s-a întâmplat cu Less în această dimineaţă, l-am vizitat când era încă în viaţă cu câteva zile în urmă şi vorbeam despre acest lucru, despre cum ar fi pentru el că în câteva ore să fie cu Isus. Ore, gândiţi-vă! Să stai lângă El şi să-L vezi! Este incredibil. Şi i-am spus că nu va mai păcătui niciodată, niciodată. Emoţiile lui nu vor mai fi niciodată mai prejos de ceea ce este vrednic Domnul. Ce dar, ce glorie absolută ca plăcerea mea greşită şi pe jumătate în Dumnezeu, să fie înlocuită cu împlinirea spectaculoasă a bucuriei în El şi aceasta va fi excelenţa mea. O, cum ne vom admira unii pe alţii în cer! C.S. Lewis spunea că vom fi tentaţi să cădem la pământ şi să ne închinăm unul altuia, din cauza a cât de mult din Dumnezeu va radia din desfătarea noastră în Dumnezeu. Vom mai discuta despre asta.

    “Excelenţa unui suflet este măsurată prin obiectul iubirii lui.” Exact asta vreau să spun şi eu. În mod cert este adevărat în cazul omului, după cum am argumantat, dar este oare adevărat şi pentru Dumnezeu? Pentru că pe asta se bazează această carte, putem să cunoaştem excelenţa lui Dumnezeu prin plăcerile Sale. Aceasta este ideea cărţii. “Dacă ne gândim la dragostea lui Dumnezeu ca la pasiunea Lui cea mai puternică şi predominantă – ceea ce Scougal spune că înseamnă iubirea în propoziţia sa, şi încerc să văd dacă acea propoziţie i se aplică şi lui Dumnezeu – omnipotenta energie a aprobării, bucuriei şi încântării Sale – este multă energie – atunci plăcerile lui Dumnezeu sunt măsura excelenţei suflelului Său.” Şi cred că acest lucru este adevărat. Şi voi argumenta, de fapt tot seminarul este o bază biblică a acestui lucru.

    Nu vreau să spun (nu exagerez) că acesta este singurul mod prin care putem să discernem sufletul lui Dumnezeu. Adică, să fim serioşi. Sute de cărţi au fost scrise în istoria bisericii despre excelenţa lui Dumnezeu şi care probabil nu au pus această întrebare. Revoc tot ce a fost scris înainte pentru că am găsit metoda cea mai bună. Nu mă gândesc deloc la asta. Mai degrabă spun: “Doamne, mai este vreo cale prin care să te pot vedea? Oare nu există alte lentile prin care să mă uit la Cuvântul Tău în aşa fel încât să nu-mi scape nimic?” Citesc Învăţăturile, Învăţăturile lui John Calvin pentru că este aniversarea de 500 de ani. Și mulţi oameni citesc asta şi m-am decis, în regulă, o să-mi ia o veşnicie să citesc aşa ceva, dar voi citi câte 5 pagini pe zi, cu voia Domnului. Şi nici într-o mie de ani nu aş dori să minimalizez splendoarea lui Dumnezeu pe care Calvin o portretizează în Învăţătura religiei creştine, spunând: “Păi el nu a pus întrebarea asta. Nu a văzut aşa lucrurile! Aşa că vă rog, să nu înţelegeţi greşit ceea ce vreau să spun. Acesta este încă un mod de a ajunge la excelenţa lui Dumnezeu.

    De ce contează ca excelenţa lui Dumnezeu să conste în plăcerile Lui bine poziţionate? De ce să-mi pese de asta? De ce să îmi pun această întrebare şi să încerc să înţeleg? Şi răspunsul este că, privind lucrurile în acest mod, mă ajută să fac acele două cele mai importante lucruri din viaţă. Anume, să fiu fericit şi să-L slăvesc pe Dumnezeu. Fericirea lui Dumnezeu, fiind bine poziţionată, anume în El, fericirea lui Dumnezeu în Dumnezeu, mă ajută să fac aceste două lucruri. Lăsaţi-mă să vă arăt: Pasiunea noastră pentru bucurie – şi nu este nicio persoană în această încăpere care să nu-şi dorească să fie fericită, vă doriţi asta, aşa v-aţi născut – nu este ceva rău, nu mai rău decât este când ţi se face foame, când ai sărit o masă-două. Este la fel de natural ca şi foamea să-ţi doreşti să fi fericit. Aşa că nu vă simţiţi vinovaţi când doriţi să fiţi fericiţi. Aţi fost creaţi ca această sete de fericire să vă conducă la Apa Vieţii. Ceea ce este rău este, “poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă”, Ieremia 2:13. Acesta este răul, răul înseamnă să întorci spatele sursei fericirii. Şi să o găseşti oriunde, mai puţin în Dumnezeu. Aşadar, nu vă simţiţi vinovaţi pentru că Dumnezeu v-a creat să vă bucuraţi de El. Săturaţi-vă de fericire, nu o corupeţi.

    Ne aflăm aici, dorindu-ne să fim fericiţi. Cum am putea să fim fericiţi la maxim, pentru o perioadă lungă de timp? Şi aceste texte spun simplu, este atunci când plăcerea lui Dumnezeu în Dumnezeu devine şi plăcerea noastră în Dumnezeu. Şi mă refer la asta într-un mod profund. Înseamnă că plăcerea lui Dumnezeu în Fiul Său, prin Duhul, se mişcă în mine în aşa fel încât să am acea plăcere în Dumnezeu în mine. Cred că asta înseamnă să fim plini de Duhul Sfânt.

    Ieri dimineaţă meditam, poate că Domnul mi-a dat asta pentru voi, foarte puternic şi de nepreţuit pentru sufletul meu, mă lupt cu aceste lucruri, asupra a două versete din Romani 5. Versetul 5: “Însă nădejdea această nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt.” Am făcut o mică pauză acolo şi am întrebat: “Este un fel de ţeavă, Doamne? Un fel de ţeavă de cupru, sau azbest, care coboară din ceruri la Piper? Şi Duhul Sfânt este ţeava, şi dragostea Ta pentru mine coboară prin Duhul Sfânt şi apoi aterizează aici. Şi când a terminat, pune ţeava la loc. Şi mi-am spus nu, este evident că nu asta vrea să spună, şi ştim lucrul acesta pentru că următoarea frază din text este, “care ne-a fost dat”. Adică Duhul Sfânt. Să o spun din nou: “Însă nădejdea această nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” Şi modul în care înţeleg eu este că Duhul Sfânt este dragostea lui Dumnezeu pentru mine. Asta face El aici.

    Şi vom ajunge direct la Trinitate într-un moment, dar asta mi-a venit în minte acum, voi încheia cu următorul verset. “Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi.” Care este diferenţa dintre temelia versetului 6 şi temelia jumătăţii versetului 5? Temelia versetului 5 este: dragostea lui Dumnezeu este turnată în inima mea prin Duhul Sfânt, este o experienţă. Este o experienţă, nu o idee. Ca ideea: cred pentru că scrie în Biblie. Nu. Este real. Este dragostea pe care o are Dumnezeu pentru noi, Duhul Sfânt intră şi-Și face lucrarea înlăuntru. Asta înseamnă să te naşti din nou, ai acea experienţă. “Pentru că, la vremea potrivită, Hristos a murit pentru voi. Ceea ce înseamnă că temelia sentimentului că sunt iubit este mediată pentru mine de către Duhul Sfânt care este în mine călăuzindu-mi atenţia către realitatea obiectivă a Hristosului răstignit. “Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc..., dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” Pavel ştie că este iubit pentru că, cântăreşte moartea lui Isus.

    Deci, cum funcţionează? Credeam că Duhul Sfânt face asta. Şi o face. Vedeţi legătura? Unul este obiectiv, şi ne uităm la El, şi celălalt este subiectiv, nu avem nimic de-a face cu el, este un dar, este un miracol, Duhul Sfânt lucrează înlăuntru şi-ţi deschide ochii ca să-L vezi pe Isus care te iubeşte, pe Dumnezeu care te iubeşte în Hristos. De aceea temelia obiectivă cu cea subiectivă sunt una, se întâmplă împreună. Şi toate acestea ca să vă spun că bucuria pe care o urmăresc în viaţă dacă este doar inima mea umană finită care acum păcătuieşte şi care va fi desăvârşită în viitor, văzându-L şi savurându-L pe Dumnezeu, lucrul acesta nu satisface. Nu este de ajuns. Pur şi simplu, nu pot să produc aşa ceva. Inima mea nu o va face, sunt prea mic, sunt o fiinţă finită. Am nevoie de Dumnezeu în mine. Am nevoie ca dragostea lui Dumnezeu pentru Dumnezeu, să devină dragostea mea pentru Dumnezeu. Şi atunci nu voi mai fi frustrat. N-am să mă mai scol dimineaţa să spun: “Aoleu, trebuie şi azi să mă lupt ca să fiu creştin. Trebuie iar să deschid Biblia şi să mă rog: Dumnezeul deschide-mi ochii pentru că în acest moment mă simt fără vlagă.” Nu vă trebui să mă mai simt aşa niciodată. Pentru că Dumnezeu va fi acolo. Este înlăuntru chiar în acest moment, de aceea sunt aici, aşa-i? Singurul motiv este pentru că am puţină dragoste pentru Dumnezeu. Dacă aveţi vreun strop de dragoste pentru Dumnezeu, să ştiţi că Duhul Sfânt a făcut-o. Nimeni nu poate spune că Isus este Domn decât prin Duhul.

    Bine, dar este acest lucru biblic? Iată-mă aici, vorbind despre experienţa mea, dar presupun că nu a fost vorbărie goală din Romani 5, dar haideţi să privim la texte care spun asta. Matei 25:23: “Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!’” Ce se întâmplă? Nu e bucuria mea, eu mă duc într-a Lui. Mă scufund în acest ocean de bucurie, în Trinitate. Bucuria trinitariană se revarsă peste mine, în mine. Ioan 15:11: “V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.” Amin. A mea nu va fi niciodată completă până când bucuria mea nu devine bucuria Sa în mine. Nu este minunat? Nu eşti lăsat singur în această luptă pentru bucurie. Unii dintre voi aţi crescut în case unde bucuria a fost foarte puţină: tatăl tău te-a bătut, nu ţi-a zâmbit niciodată. A muncit din greu pentru tine, aşa-i? Nu te-a îmbrăţişat prea mult, abia dacă te-a pupat. Nu te-a lăudat niciodată. Nu părea că-l interesează ceva, ci îşi făcea datoria. Un om care ţine la datorie. Şi, de aceea, sunteţi răniţi emoţional. Sunteţi infirmi. Un indiciu: Toţi sunt infirmi. Nu mă iau de voi. Eu şchiopătez, fii mei şchiopătează. Talitha şchiopătează. Noel şchiopătează. Am o familie de invalizi. Vreau să cunoaşteţi lucrul acesta despre voi că să nu fiţi prea aspri cu voi şi numărul doi, să priviţi la Dumnezeu şi nu la voi.

    El nu a venit să spună: “Sunt aici ca Bucurie, şi am să te privesc cum te bucuri în Mine. În regulă, încearcă, bucură-te în Mine! Pentru că Eu sunt foarte bun, sunt foarte iubitor şi foarte puternic, şi sunt admirabil şi te privesc. Iubeşte-Mă! Nu asta spune textul. “Bucuria Mea să rămână în voi.” Viţa şi mlădiţele. Seva care curge. Şi ce este seva? Bucuria lui Isus. Şi ce-L face pe Isus fericit? Dumnezeu Îl face fericit.

    Încă un text, Ioan 17:26, unde Isus se roagă Tatălui: “Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut, pentru că dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei.” Și vă rog să observaţi, Dumnezeu nu Îl iubeşte pe Isus dându-I milă, Isus nu avea nevoie de milă. El L-a iubit pe Isus cu plăcere. Ne vom întoarce imediat ca să privim la text. “Pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, (aici e ideea), şi Eu să fiu în ei.” Acea dragoste pe care Tatăl o are pentru Fiul va fi dragostea din mine pe care o am pentru Fiul. Şi dacă nu este aşa, atunci eternitatea mea va fi un efort continuu şi frustrant de a-L iubi aşa cum trebuie.

    Aşadar, aceasta a fost prima pasiune pe care am discutat-o în această seară, doriţi să fiţi fericiţi. Şi eu spun că experienţa ultimă a fericirii se găseşte în placerea lui Dumnezeu în Dumnezeu care devine plăcerea ta în Dumnezeu. A doua pasiune, dacă sunteţi credincioşi trebuie neapărat să împliniţi 1 Corinteni 10:31: “Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slavă lui Dumnezeu.” Aceasta este dorinţa inimii voastre, chiar este. Bănuiesc că acest lucru este adevărat pentru aproape toţi cei de aici. Chiar vă doriţi să-i placeţi lui Dumnezeu, prin felul cum gândiţi, arătaţi, vă comportaţi.

    Văzându-I excelenţa în bucuria Sa mă transformă într-un reflector al excelenţei Sale. Propoziţia cheie a lui Scougal de aici este: “Cine iubeşte lucrurile groaznice şi sordide, devine, astfel, meschin şi josnic – ne transformăm în ceea ce iubim – dar o afecţiune nobilă şi bine plasată avansează şi îmbunătăţeşte spiritul într-o conformitate cu perfecţiunile pe care le iubeşte.” Devii ceea ce iubeşti. Uitaţi-vă la copii şi la lucrurile pe care le admiră. Sportivi, cântăreţi, actori, dacă sunt fixaţi pe un star încep să meargă şi să se îmbrace ca acel star. Pur şi simplu, asta facem. Devenim persoanele pe care le admirăm cel mai mult. Dacă aş asculta prea mult un vorbitor care îmi place foarte mult, aş începe să vorbesc ca el. Trebuie să am foarte mare atenţie, pentru că ar suna ca şi cum l-aş imita. Obişnuiam să stau pe banca lui Martyn Lloyd-Jones cu ani în urmă şi mi-am dat seama că începusem să hârâi aşa cum făcea el. Şi soţiei mele nu-i plăcea, şi nici mie nu-mi plăcea. Sunt ca un cameleon, mă agăţ de ceva şi dintr-o dată sunt galben, sau maro, sau roşu, sau roz, sau orice altceva. Aşadar, este adevărat, aşa suntem noi. Aşa că, haideţi să ne agăţăm de Dumnezeu. Eşti un cameleon? Ataşează-te de Dumnezeu. Şi, în mod special, de plăcerea lui Dumnezeu în El Însuşi.

    De aceea, văzând excelenţa şi valoarea lui Dumnezeu mai clar în măreţia şi în centrul plăcerilor Sale, ne va ajuta să ne conformăm cu asemănarea Lui şi, prin urmare, să-L onorăm.   
    · 2 Corinteni 3:18: “Noi toţi privim cu faţa descoperită, că într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi (aşadar, a privi înseamnă a deveni) în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” Aşa funcţionează. Şi dacă vă întrebaţi: Cum aş putea să devin mai asemănător cu Isus ca atunci când oamenii mă privesc, atenţia lor să fie îndreptată spre El? Acesata este strategia din Biblie. Uitaţi-vă la El. Lucram la mesajul pentru duminică în această dup-amiază şi aseară, şi sunt atât de entuziasmat să predic din nou.
    · Este acest text din Ioan 3 care mă lasă fără cuvinte: “Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” A trebuie să fie ca un şarpe ca să salveze păcătoşii, doar privind. Va fi atât de bun mesajul. Iubesc să predic Evanghelia.
    · 1 Ioan 3:2: “Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” Nu este minunat?

    Aşadar, are loc un proces. Acum când Îl priviţi pe Isus în Evanghelie, prin Cuvânt, începeţi să deveniţi ca El. Dar este un proces dureros de încet aici. Dar când va apărea El, nu ştim cum va fi. Va fi bine. Şi unul dintre motive este că vom fi ca El. O imagine parţială, o asemănare parţială, o imagine completă, o asemănare completă. Slăvit să fie Domnul. Vino, Doamne Isuse.

 



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 427
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni