Ca să faci o pâine bună
Aromată şi gustoasă,
Foloseşte în covată
Făina cea mai aleasă.
Trei măsuri să pui: de Pace,
De Iubire jertfitoare,
Într-o singură unire
Cu măsura de Răbdare.
Mai adaugă: Blândeţe,
Cât cuprinde Bunătate,
Umilinţă, 'nţelepciune;
Şi frământă-le pe toate.
Nu uita apoi cuptorul: —
Pâinea bună a credinţei,
Nu se coace decât pusă
În cuptorul suferinţei.
Când e gata rumenită,
Mai presară Bucurie,
Şi-apoi repede deschide
Uşa la bucătărie.
Toţi vecinii să cunoască
Şi să vină împreună,
Să mănânce şi să spună
„Eh, aceasta-i Pâine Bună!”