DRAGOSTEA


Dragostea e-o Stea-Comoară,
o putere, un mister,
şi-o eternă primăvară
ce ne poartă către cer.

Dragostea-i crâmpei de vise,
de iluzii fel de fel.
Ea-i parfumul de narcise
şi blândeţea unui miel.

Dragostea e-o dimineaţă
cu răcoarea de zăvoi,
când străpunge-a nopţii ceaţă,
ce mai stăruie în noi.

Dragostea e-al vieţii astru
ce vegheaz-al nostru dor,
sus pe cerul cel albastru
unde nu e nici un nor.

Dragostea e o grădină,
- plai din zările cereşti -
unde plânge şi suspină
Cel ce strigă: "Unde eşti ?"

Dragostea e un grăunte,
care pus într-un pământ
creşte, creşte cât un munte,
înfruntând şi nori şi vânt.

Dragostea e-o jertfă sfântă
ce se dăruie mereu,
şi-n dureri adesea cântă.
DRAGOSTEA E DUMNEZEU!