BUCURIA ÎN NECAZ


De nu va înflori smochinul
şi rodul viţei va lipsi,
şi sterp va fi mereu măslinul,
eu chiar şi-atunci Te voi iubi.

Pe câmp de n-o să fie hrană
nici pentru vaci, nici pentru oi,
Tu-mi eşti, Isus, a vieţii mană
care rămâi mereu cu noi.

De-aceea voi lupta cu somnul
ca de la mine să-l alung.
Şi mă voi bucura în Domnul
în cer pe braţul Lui s-ajung.

Tu, Dumnezeul mântuirii,
care păşeşti pe munţi şi văi
şi peste tot, în largul firii
îi binecuvintezi pe-ai Tăi,

Tu ştii de ce se-nchide cerul
pentr-un pământ îmbătrânit.
În Tine stă ascuns misterul
pedepsei care m-a lovit.

Şi, totuşi, Tu îmi eşti tărie
de-ar fi să trec şi prin talaz.
Doar Tu-mi asiguri bucurie
chiar şi în cel mai greu necaz.

Mă fă să fiu în alergare
ca şi cerboaica de pe munţi
să caut oaze cu izvoare
şi-acei finici cu-nalte frunţi.

Asemeni, Doamne, către Tine
să-mi nalţ în rugă dorul viu.
De-ar fi să trec prin rău sau bine,
al Tău ajută-mă să fiu.

Să nu cârtesc nici în furtună,
nici în succese să nu cad,
şi nici atunci, când ziua bună,
va deveni o zi de Iad.

Ajută-mă plin de credinţă,
să cânt mereu, să Te slăvesc,
să-Ţi spun cu-ntreaga mea fiinţă:
Isuse scumpe, Te iubesc!